Risc de prăbuşire!

                Viitorul se prăbuşeşte sub ochii noştri, iar noi privim neputincioşi.

                Lăsaţi în voia sorţii, în grija bunicilor sau a altor rude, copiii de vârstă şcolară cresc debusolaţi, privaţi de afecţiunea părintească, timoraţi din lipsa de încredere în ei însişi, pe care doar vorba dulce a mamei o poate sădi în sufletul lor. Sunt consolaţi de colete, mandate şi apeluri video. Acestea sunt numai nişte surogate slabe care nu ţin loc de o îmbrăţişare, mângâiere, alint sau chiar de o mustrare maternă.

                În Bârlad, la tot pasul, întâlneşti copii pe a căror faţă poţi citi dorul de părinţi. Unii se răzbună răzvrătindu-se mut; se fac răi ,să vină mama înapoi. Pe alţii îi copleşeşte viaţa: le fură bruma de copilărie ce le-a mai rămas răpindu-le inocenţa. Devin victime fie ale celor în grija cărora au fost lăsaţi, fie ale colectivităţii din care fac parte. Aceste incisivităţi au consecinţe variate, în funcţie de tăria de caracter a fiecăruia: unii îşi doresc să dispară, unii încearcă să-şi cumpere liniştea şi siguranţa temporară cu bani străini sau bunătăţi de firmă, intrând într-un cerc vicios din care cu greu vor mai putea ieşi, sau deloc. Nu mai spunem că acele bunuri au fost muncite numai pentru ei, dar ei, înstrăinându-le, sunt obligaţi să-şi mintă părinţii şi să se prefacă fericiţi.

                Nimeni nu pleacă de bunăvoie;  sunt împinşi de lipsuri, de datorii, de traiul greu. Îşi fac planuri că se vor întoarce imediat ce vor acoperi neajunsurile, că nu va dura mai mult de un an. Un an se transformă in doi, în cinci, în zece… Între timp, băiatul mamei a devenit un adolescent rebel, sau  poate chiar un tânăr cu gând de însurătoare, fetiţa tatei a ajuns domnişoară, ba poate chiar mamă. Chiar dacă nu mai vor bomboane, vor copilăria înapoi, dar una adevărată: cu mama şi cu tata. Cu ce monedă se poate cumpăra timp?

                Sunt oameni care-şi doresc cu disperare un copil şi nu-l pot avea, alţii înfiază, dar cei care au nu preţuiesc la timp comoara de lângă ei. Copiii reprezintă viitorul unui popor. Dacă îi creştem frumos, viitorul va fi mai bun. Lipsa noastră de responsabilitate va duce la prăbuşirea naţiei. Nu vrem asta, nu-i aşa?

                Dragostea părintească este ingredientul principal din hrana zilnică a copiilor care-i transformă în oameni adevăraţi şi pe noi în părinţi adevăraţi.

                 Să ne clădim un viitor frumos!

Iulia Chiper