Current track

Title

Artist


copii

Evenimentele din cadrul Târgului „Piatra lui Crăciun” – ediția a III-a vor menține atmosfera de sărbătoare și miercuri seară, 25 decembrie, când este programat un concert de excepție. De la ora 19.00, pe scena amenajată la Curtea Domnească, îndrăgita artistă Narcisa Suciu va susține un recital de colinde. În deschidere, de la ora  18.00, vor […]

Ziua de 18 noiembrie, marchează, la inițiativa Consiliului Europei, Ziua europeană de luptă împotriva abuzului sexual asupra copiilor. Este o nouă recunoaștere oficială a unei realități care a fost prea mult timp ascunsă.  Scopul acestei zile  este de a aduce la cunoștință faptul că exploatarea sexuală și abuzul sexual asupra copiilor sunt o realitate tragică, iar […]

Municipalitatea pietreană a hotărât ca de luni, 11 noiembrie, copiii de la Creșa Precista să își desfășoare activitatea la Creșa Paharnicul, din cauza lucrărilor de modernizare întârziate. După discuțiile cu părinții, primarul Adrian Niță a propus părinților să își înscrie copiii la Creșa Centru, în spațiile disponibile după relocarea copiilor din programul „Primii Pași”.   […]

Polițiștii de prevenire au desfășurat activități educative cu copiii din cadrul Centrului de sprijin și ajutor comunitar al Direcției de Asistență Socială Piatra Neamț. Acțiunile au avut ca scop principal aducerea în atenție a problemelor legate de siguranța copiilor și prevenirea delincvenței juvenile. Temele abordate au fost prezentate prin metode interactive, discuții, jocuri, studii de […]

Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au organizat astăzi o activitate educativă pentru mai mulți copii și tineri din cadrul Centrului „Sf. Luigi Scrosoppi” din Slănic Moldova. În cadrul campaniei „Vacanță în siguranță”, aceștia au fost învățați despre regulile esențiale de siguranță în mediul montan, protecția naturii, tehnici de supraviețuire, dotările necesare […]

Opt spații de joacă din Piatra Neamț sunt în plin proces de lucrări de amenajare cu tartan, suprafață de protecție pentru copiii care folosesc echipamentele din locurile special dedicate lor. Acest tip de montaj s-a încheiat în spațiile de joacă situate pe strada Gral. Dăscălescu (lângă blocurile T3-T4), str. Nufărului (bloc ANL), str. Ecoului (lângă […]

Ponderea copiilor romi care frecventează învățământul obligatoriu este de 78% (față de 95% pentru copiii români din vecinătate). Decalajul se mărește din nou în cazul accesului la învățământul liceal, unde regăsim mai puțin de un sfert dintre elevii romi (22%), comparativ cu populația majoritară unde ponderea urcă la 80%.  În perioada martie 2021 – aprilie 2024, Organizația […]

Câinele este cel mai bun prieten al omului și în special al copiilor. De aceea, stăpânii câinilor de companie, fie ei adulți sau copii, trebuie să fie responsabili atât față de cea mai dragă ființă necuvântătoare, cât și față de mediul înconjurător și față de semeni. ”Polițiștii locali de ordine publică dar și cei responsabili […]

Elevii de la Școala Gimnazială Nr. 2 din Cireșoaia au petrecut o zi memorabilă din „Săptămâna Verde” alături de jandarmii montani băcăuani. Copiii i-au întrebat și au primit răspunsuri la ce folosesc materialele și dotările pe care le au, când și cum să solicite sprijinul jandarmilor, de ce trebuie să poarte uniformă, cum pot deveni […]

Spitalul construit la „Marie Curie” de Asociația Dăruiește Viață, cu sprijinul a peste 350.000 de donatori și 8.000 de firme, a început să funcționeze și a preluat copiii internați până acum în secțiile de Oncologie, Neurochirurgie, Chirurgie și ATI din clădirea veche a spitalului. Transferul a fost făcut de-a lungul mai multor zile, începând de […]