Current track

Title

Artist


suceava

A fost descoperită în toamna anului 1979 într-o competiție școlară, iar în anul 1980, junioară fiind, s-a antrenat alături de lotul național de seniori în grupa antrenorului emerit Ion Puică. Violeta a fost medaliată cu argint în proba de 1.500 m la Jocurile Olimpice de la Sydney din anul 2000. Este campioană europeană de sală și […]

Cadavrul unui tânăr a fost găsit de o femeie din Poiana Teiului, în albia râului Bistrița. Luni dimineață,  pompierii au fost înștiințați despre faptul că în localitatea Săvinești din comuna Poiana Teiului, în râul Bistrița se observă trupul unei persoane.La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Garda nr. 2 […]

În această săptămână polițiștii băcăuani au fost parteneri ai Universității ”George Bacovia” din Bacău în cadrul manifestărilor prilejuite de Conferința națională ”Devianță și Criminalitate. Evoluție. Tendințe și perspective – DECRET”. În cadrul manifestărilor conferinței, polițiștii băcăuani au organizat un workshop regional având ca temă ” Prevenirea criminalității și aplicarea acesteia în practică, în vederea promovării […]

O Avertizare nowcasting emisă de Administrația Națională de Meteorologie, de tip COD  PORTOCALIU, emisă duminică, 18 septembrie 2022, la ora 9, este valabil de la : 18-09-2022 ora 10:00 până la : 18-09-2022 ora 16:00. Zonele vizate sunt: Județul Bacău: zona de munte; Județul Suceava: zona de munte; Județul Neamţ: zona de munte; Județul Vrancea: zona […]

În 2012, împreună cu echipajul de 8+1 — Elena Turtă, Alina-Elena Pop, Iuliana Popa, Ana-Maria Boca, Giorgiana Cucu, Mihaela-Teodora Berindei, Denisa-Maria Albu, Georgiana Danciu — a luat medalia de aur la Mondialele de juniori de la Plovdiv (Bulgaria). Performanța s-a repetat anul următor, când la Trakai a cucerit medalia de aur în proba de 8+1, împreună cu Andrea-Maria Sticea, […]

Profira Sadoveanu s-a născut la data de 21 mai 1906, în Fălticeni. Ea este fiica lui Mihail Sadoveanu și a Ecaterinei Bâlu. A urmat cursurile liceale la Colegiul Național „Nicolae Gane” din Fălticeni și, după un an de studiu în particular, la Liceul „Oltea Doamna” din Iași (azi Colegiul Național „Mihai Eminescu”), unde a obținut bacalaureatul în 1925.„Profirița”, cum era […]

Poezia sa a fost încadrată în istoriile literare la capitolele „Tradiționalism” și „Intimism”. Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gavril_Rotic%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Gavril_Rotic%C4%83.jpg Gavril Rotică, acest „Goga al Bucovinei“ (Loghin), acest „Faun, scoborât din munţii Câmpulungului“ (Lovinescu), a fost, mai întâi de toate, „un ales cântăreţ liric“, prin care s-a rostit „Bucovina, grădina Moldovei, cu poezia ei nesfârşită“ (Sadoveanu). După Gavril Rotică […]

Simion Florea Marian a fost pe rând preot în Poiana Stampei (1875-1877), Voloca (în apropiere de Cernăuți) (1877) și Siret (1877-1883), profesor de religie și limba română la „școala poporală” și la „școala reală inferioară” din Siret (1879-1883), profesor de religie la Gimnaziul greco-ortodox din Suceava (1893-1907), protopresbiter (1903). A fost de asemenea un membru activ al Academiei Române (1881), membru în Societatea […]

Stelian Gruia (nume la naștere Stelian Iațentiuc, n. 16 aprilie 1933, Arbore, Suceava, Regatul României – d. 16 octombrie 1996, București, România) a fost un scriitor și traducător român de origine ucraineană, de limbă română și ucraineană. Biografie S-a născut într-o familie de țărani. A urmat gimnaziul de la Liceul de băieți din Rădăuți, unde a și terminat cursurile gimnaziale. A urmat apoi cursurile Liceului Comercial din Suceava, pe care l-a absolvit în anul 1952. După terminarea liceului […]

Actrița Teatrului Odeon, Olga Bucătaru, absolvit în 1965 Institutul Național de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Actorie, la clasa prof. George Dem Loghin și un an mai târziu a debutat pe scena Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț, unde a fost angajată până în anul 1973. Sursa foto: https://youtu.be/WdAU9PTZtQwh După un scurt interludiu la Teatrul […]