Smaranda Brăescu a, prima femeie parașutist cu brevet din România, camioană europeană și campioană mondială

A copilărit în satul natal Buciumeni, iar între 1904 și 1909 a urmat școala primară în Vizurești, sat vecin, deoarece în Hănțești nu exista școală. Din 1911 s-a mutat la Bârlad, unde a urmat școala secundară de fete până în 1913. Pe 27 mai 1911, la vârsta de 15 ani, a avut primul contact cu aviația – un moment care i-a marcat întreaga viață.

Între 1924 și 1928 a studiat la Academia de Belle Arte din București, secția de Artă Decorativă și Ceramică. La 5 iulie 1928 a efectuat primul salt cu parașuta de la 600 de metri.

Pe 2 octombrie 1931, Smaranda Brăescu a câștigat titlul european la parașutism, după un salt de la 6.000 de metri, depășind recordul american de 5.384 de metri. Pentru această reușită, regele Carol al II-lea i-a acordat Ordinul „Virtutea Aeronautică” – clasa Crucea de Aur.

În 1932, pe 19 mai, a devenit campioană mondială la parașutism, cu un salt spectaculos de la 7.400 de metri, efectuat cu o parașută românească. Durata saltului a fost de 25 de minute, iar recordul său a fost omologat de Aeroclubul din Washington. Recordul anterior, de 7.233 de metri, aparținea unui american și a fost depășit abia după două decenii.

Deținea două avioane – un biplan Pevuez și un bimotor Miles Hawk. Cu cel din urmă a traversat Marea Mediterană în 6 ore și 10 minute, între Roma și Tripoli, parcurgând 1.100 de kilometri.

Smaranda Brăescu a fost una dintre puținele femei-instructor pentru parașutiști militari, activând la Batalionul 1 de parașutiști din Băneasa. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost pilot în „Escadrila Albă” – escadrilă de avioane sanitare care a operat pe frontul de Răsărit.

După război, regimul comunist a condamnat-o în contumacie pentru implicarea în Mișcarea Națională de Rezistență („Sumanele Negre”), alături de ofițeri parașutiști precum căpitanul Mihai Țanțu și Victor-Ionel Sassu. S-a ascuns cu ajutorul unor oameni de încredere – între care profesorul Ion I. Gheorghiu și preotul Matei Dumitru.

Grav bolnavă, a fost operată sub identitatea de „Maria Matei”. La sfârșitul anului 1947 s-a refugiat la călugărițele greco-catolice din Congregația Maicii Domnului din Cluj, unde a murit pe 2 februarie 1948, în Spitalul Clinic Universitar condus de profesorul Iuliu Hațieganu. A fost înmormântată în Cimitirul Central din Cluj.

Într-un interviu acordat presei, Smaranda Brăescu descria emoțiile trăite înaintea și în timpul saltului cu parașuta:

„Cu două zile înainte sunt pradă unei stări de spirit particulare… Tremur, dar mâna lucrează calmă, cu precizie matematică. Când avionul se ridică, nervii îngheață. Se instalează calmul… Fac o rugăciune mută și mă arunc. Aștept scuturătura care înseamnă viață. Când parașuta se deschide, iubesc pânza aceea care m-a salvat… La 100 de metri de sol, iarăși zbucium: dacă vin prea repede? Nu mi-e teamă de moarte, ci de eșec.”

Recunoaștere postumă

• În 1978, în memoria sa, a fost înființat Aeroclubul „Smaranda Brăescu” la Tecuci, județul Galați.

• În 1990 a fost creat Batalionul 498 de parașutiști la Bacău, care din 1996 poartă denumirea onorifică „Batalionul Smaranda Brăescu”.

• O stradă din București, o aeronavă Tarom și un stand în Muzeul Aviației îi poartă numele.

• Aeroclubul României a redenumit aeroclubul teritorial din Oradea în cinstea ei, iar mai multe competiții naționale îi sunt dedicate.

• Anul 2022 a fost desemnat oficial „Anul Smaranda Brăescu”, pentru recunoașterea meritelor sale excepționale.