Omul în comuniune cu Dumnezeu – Săptămâna Patimilor

Omul în comuniune cu Dumnezeu – Săptămâna Patimilor

Iată-ne ajunși și în ultima săptămână din Postul Mare. Ultima săptămână din Postul Mare este cunoscută de creştini ca Săptămana Patimilor sau Săptămâna Mare, unde fiecare zi are o semnficație anume. Deniile de luni, marţi şi miercuri pregătesc credincioşii pentru înţelegerea sacrificiului prin care Mântuitorul Iisus Hristos reaşează pe om în comuniune cu Dumnezeu.

Sfânta şi Marea Luni, Denia din seara Duminicii de Florii deschide evenimentele tragice ale unei perioade ce cântă, tânguit, pătimirile din prea multă dragoste ale Fiului lui Dumnezeu: „Ziditorul merge să ia răstignire, întrebări şi bătăi, judecat fiind de către Pilat. Şi, încă lovit fiind, lovit de rob cu palma peste cap, toate va să le rabde, ca sa mântuiască pe om” – aşa cum cântă sedealna deniei.

Deși există puține surse care să indice modul în care era celebrată Săptămâna Patimilor în Biserica timpurie, se pare totuși că aceasta este o practică foarte veche. Deja în secolul al IV-lea celebrarea acesteia pare să fi fost deja o practică bine stabilită, structurată într-un mod asemănător celei din zilele noastre. Aetheria, aflată în pelerinaj la Ierusalim cândva la sfârșitul sec. al IV-lea d.Hr. descria astfel cele petrecute după slujba din Sâmbăta lui Lazăr: „…a început săptămâna Paștilor, pe care ei o numeau Săptămâna Mare”, amintind de procesiunile de pomenire a Intrării Domnului în Ierusalim în prima zi a săptămânii (duminică). În timpul acestei săptămâni, se face pomenirea Patimilor și Răstignirii Mântuitorului.

Primele trei zile ale Săptămânii Patimilor (sau Săptămânii Mari) ne amintesc de ultimele porunci/sfaturi/îndrumări lăsate de Hristos ucenicilor Săi.

Acestea sunt învățăturile amintite în slujba Ceasurilor (ținute după rânduiala din Postul Mare), urmate de Obedniță și de Vecernia unită cu Liturghia Darurilor mai înainte sfințite (zisă a sfântului Grigorie Dialogul, papa Romei).

Slujba Utreniei (numită denie) săvârșită în serile Duminicii Floriilor și a zilelor de luni și marți din Săptămâna Patimilor sunt grupate în jurul temei Mirelui, inspirate din Pilda celor zece fecioare (Matei 24, 1-13) care cheamă la pregătirea pentru A Doua Venire a lui Hristos, căci „în mijlocul nopții vine furul”.

Lunea cea Mare

Luni, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea patriarhului Iosif, vandut de fratii sai cu treizeci de arginti. El este o preinchipuire a lui Hristos, care a fost vandut de Iuda. Acuzat de desfranare, ajunge in temnita. In urma talmacirii unor visuri, este scos din inchisoare si pus administrator peste tot Egiptul. Stapanirea lui Iosif peste Egipt era o prefigurare a biruintei lui Hristos asupra pacatelor lumii.

Tot in aceasta zi se face pomenire si de smochinul neroditor, blestemat de Hristos sa se usuce pentru ca nu avea rod.

E o pildă dată omului, din care trebuie să rețină, că Dumnezeu este atât iubire cât si dreptate.

Deci, la judecata de apoi, El nu doar va rasplati, ci va si pedepsi pe cei ce nu au rodit.

Luni se scot lucrurile la aerisit, se văruiesc casele, se spală sau se repară mobila, se spală geamurile și perdelele. Muncile la câmp sunt permise doar până miercuri, de joi bărbații în gospodările, ajutând la treburile casnice. Locuințele trebuie să strălucească de curățenie, pentru a întâmpina Învierea Domnului așa cum se cuvine.

Marţi, în Săptămâna Patimilor, se face pomenirea celor zece fecioare. Este o pildă care spune povestea fecioarelor “cuminţi” şi a celor “nebune”. La întâmpinarea lui Hristos, cinci fecioare L-au aşteptat cu candela plină cu ulei, iar celelalte cinci au avut candela fără ulei. Candela fără ulei reprezintă realizarea de sine în totala nepăsare faţă de ceilalţi, iar candela cu ulei reprezintă evlavia însoţită de milostenie.

În Miercurea Săptămânii Mari, se face pomenirea femeii păcătoase care, în dorinţa de a i se ierta păcatele, a spălat cu lacrimi şi a uns cu mir picioarele Mântuitorului, înainte de Patima Sa, ca simbol al pocăinţei şi îndreptării omului păcătos.

În Joia Mare se prăznuiesc patru lucruri: Spălarea picioarelor, Cina cea de Taină, Rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi Vânzarea şi prinderea Domnului.

Vinerea Mare este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisire a tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Patimile Domnului sunt numite sfinte, mântuitoare şi înfricoşătoare: “sfinte” pentru că Cel ce suferă este Fiul lui Dumnezeu, “mântuitoare” pentru că şterg păcatele întregii lumi şi “înfricoşătoare” din cauza coordonatelor naturii, care s-au schimbat la răstignirea lui Hristos. În aceastã zi nu se săvârșește Liturghia pentru că însuși Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum. Seara se săvârșește Denia Prohodului Domnului, care este ultima treaptã a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf, semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

În Sâmbăta Mare se prăznuieşte îngroparea lui Hristos cu trupul şi pogorârea la iad pentru a ridica la viaţa veşnică pe cei adormiţi, iar duminică se sărbătoreşte Învierea Domnului.

Ca obiceiuri românești și tradiții, în Săptămâna Mare, e bine ca toţi credincioşii să ierte şi să se împace cu toţi cei cu care au fost certați.

Surse: Wikipedia, Dexologia, Cuvânt Ortodox

Jurnal de Neamț