creștini
21 mai, Sfinții Împărați Constantin și Elena, ,,cei întocmai cu Apostolii”. Tradiții și obiceiuri Sfinții Împărați Constantin si Elena, “cei întocmai cu Apostolii”, sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă pe 21 mai, fiind cunoscuți drept care au dat libertate creştinismului. Părintele Ilie Cleopa spunea că prin aceşti Sfinţi Împăraţi a adus Dumnezeu libertate religioasă în lume, a slăbit […]
În fiecare an, pe 26 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Dimitrie sau Dumitru, Izvorâtorul de Mir. Hagiografia tradițională spune că Sfântul Dumitru a fost diacon la Tessalonic, martirizat cu lancea, în timpul prigoanei anticreștine sub conducerea împăratului Dioclețian, sau poate în timpul împăratului Galerius. Acesta a trait pe vremea lui Dioclețian si Maximilian Galeriu, împărați faimoși ai Imperiului Roman. Dimitrie […]
La data de 5 august, creştinii ortodocşi îl sărbătoresc pe Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ, unul dintre cei mai noi sfinţi ai Bisericii Ortodoxe. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, luând în considerare sfinţenia vieţii Cuviosului Ioan Iacob, şi văzând cinstitele sale moaşte, l-a trecut în rândul sfinţilor la data de 20-21 iunie […]
Tradiții și obiceiuri de Rusalii, una dintre cele mai vechi sărbători creştine, alături de cea a Paştilor Rusaliile (cunoscute ca Pogorârea Sfântului Duh) reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret. Potrivit scrierilor Noului Testament (Faptele Apostolilor 2, 1-11) acest eveniment a avut loc […]
28 mai, Înălțarea Domnului sau Ispasul. Tradiții și obiceiuri la români Înălțarea Domnului este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Isus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului. Totodată, sărbătoarea Înălțării Domnului mai este cunoscută în popor și ca ziua de “Ispas“ sau “Paștele Cailor“. Din secolul al IV-lea Biserica sărbătoreşte Înălţarea într-o zi de joi, înainte […]
Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Izvorul Tămăduirii este o mare sărbătoarea închinată Maicii Domnului, anul acesta fiind prăznuită pe 24 aprilie. Nu are dată fixă. Ea este trecută în calendar în vinerea din Săptămâna Luminată. În această zi, în toate bisericile se oficiază slujbe de sfinţire a apei, Aghiasma Mică. Sărbătoarea aminteşte de o minune petrecută […]
23 aprilie, Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Tradiții și superstiții Creștinii ortodocși îl prăznuiesc pe 23 aprilie pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ,,purtătorul de biruință”. Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinți creștini, pe vremea împăratului Dioclețian, în secolul al IV-lea. El a ajuns conducător de armată, datorită vitejiei și victoriilor sale. În […]
Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare Săptămâna Mare se deosebeşte de toate celelalte perioade ale anului bisericesc, fiind una în care sunt retrăite patimile Mântuitorului. I se mai spune Săptămâna Patimilor şi se adaugă celor 40 de zile propriu-zise de post, încheind perioada de pregătire sufletească şi trupească pentru întâmpinarea cu cuviinţă a celei mai […]