Toamnă la Piatra-Neamț (Foto-Video)

Piatra-Neamt este situat în regiunea istorică Moldova și este considerat ca fiind unul dintre cele mai pitorești orase din România datorita locației sale privilegiate în Carpații Orientali. Municipiul Piatra Neamț, reședința județului Neamț, este așezat pe valea râului Bistrița, mai exact la ieșirea acestuia dintre munți, la confluența cu pârâul Cuiejdi. Piatra- Neamț este amplasat într-un bazin intramontan, la altitudinea de 310 m, străjuit de culmile Pietricica (590 m) la sud-est, Cozla (679 m) la nord, Cernegura (852 m) la sud-vest, Cârloman (617 m) la nord-vest și Bâtca Doamnei (462 m) la sud-vest.

Cele mai vechi urme de locuire umană — ce datează din Preistorie — se regăsesc pe teritoriul actual al orașului în așezarea de la Poiana Cireșului (pe culmea Cernegura – spre gura de vărsare a pârâului Bâtca Doamnei), datată din mezolitic (cca. 12.000 î.e.n.).

Antichitatea este reprezentată inițial prin fragmente de ceramică, obiecte de piatră și silexuri aparținând civilizației Cucuteni (cca. 3.600 – 2.600 i.e.n.) și epocii bronzului (mileniul II i.e.n.), descoperite în Ciritei, Lutărie, Văleni – zona Bolovoaia. La Bâtca Doamnei, Cozla și Dărmănești s-au evidențiat elemente aparținând civilizației geto-dacice (sec. II î.e.n. – II e.n.), căreia îi aparține un segment semnificativ al istoriei locale. Așezările fortificate de la Bâtca Doamnei și Cozla (sec. I i.e.n. – I e.n.) sunt marca existenței unui centru politic, economic și spiritual, cetatea Petrodava fiind menționată în Geographica lui Ptolemeu. După cucerirea romană, rolul de punct fortificat a dispărut, dar continuarea locuirii pe teritoriul orașului s-a menținut.

Evul Mediu începe cu un nivel de locuire al așezării de la Lutărie – datat din secolele V–VI – când influența popoarelor migratoare dar și cea a civilizației romane sau romano-bizantine a dus la apariția culturii Costișa-Botoșana (secolele V-VII e.n.). Pentru perioada secolelor VIII-IX, semnificativă este așezarea limitrofă de la Brășăuți-Dumbrava Roșie,^[13] care aparțin culturii Dridu.

Informațiile privitoare la primele două secole ale mileniului II sunt insuficiente. În schimb se cunosc elemente legate de populația din secolului XIII, dar mai ales despre așezările medievale de la Piatra-Neamț – Bâtca Doamnei și Pietricica. Astfel, primele mențiuni scrise despre Piatra Neamț se întâlnesc în Cronica rusească (cca. 1387-1392) sub numele de Kamena (Piatra) – în Lista orașelor valahe de la Dunare și în documentele asociate cu expediția regelui maghiar Sigismund de Luxemburg în Moldova în anul 1395, când apare prima mențiune maghiară a localității: Karácsonkő: „in terra nostra Molduana ante villam Karácsonkő.”. În actul din 31 iulie 1431 prin care Alexandru cel Bun a dat Mănăstirii Bistrița două prisăci, este menționată și o „casă a lui Crăciun de la Piatra”. Dreptul de târg este atestat din evul mediu, însă statutul de târg domnesc îl primește doar în anul 1453. Conform datelor strânse în Codex Bandinus (secolul al XVII-lea), Piatra a fost locuită în majoritate de maghiari și de sași. Cu timpul Târgul Piatra capătă o mai mare importanță, aceasta și datorită constituirii aici (estimată a fi între 1468-1475) a unei Curți Domnești (menționată ulterior în mai multe rânduri – 1552, 1570, 1594), de către Ștefan cel Mare. Aceasta a exercitat o puternică influență atât în plan economic, politic, cât și administrativ, chiar dacă ea nu a fost decât o casă voievodală. În urma săpăturilor efectuate în anii 1950, atât aici, cât și la Bâtca Doamnei, au fost descoperite vestigii medievale. Marco Bandini a menționat că în anul 1646 încă mai erau vizibile ruinele vechii biserici catolice medievale.

În perioada Renașterii și Revoluției industriale evoluția continuă. Spre începutul secolului XVII orașul devenise un centru de producție, iar în 1797 Piatra încetează de a mai fi târg voievodal. Pe fondul diversificării producției meșteșugărești și comerciale, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea, orașul devine cel mai important centru urban și comercial al ținutului Neamț.^[12] Treptat construcțiile încep să acopere și terasele mai joase ale Bistriței și Cuejdiului, iar la mijlocul secolului al XIX-lea sunt incluse în perimetrul orașului și satele Mărăței și Dărmănești.

În Epoca Modernă revoluția tehnică, reformele de după 1859, cucerirea independenței de stat în 1877 și măsurile legislative ce au urmat au dus la dezvoltarea capitalismului industrial și în această parte a țării. La 8 noiembrie 1841 prima „moară” de hârtie (prima, de altfel, de acest fel) din Moldova este deschisă de Gheorghe Asachi, iar din 1852 aici a funcționat fabrica de postav și sumane Grulich. Apar apoi fabrici de cherestea, săpun, chibrituri, bere și mori.^[12] În 1864 la numele de Piatra se adaugă cuvântul Neamț, măsura necesară pentru a deosebi orașul de Piatra din județul Olt.^[17] 15 februarie 1885 este asociat cu construirea căii ferate Piatra-Neamț – Bacău. Se deschide și filiala locală a Băncii Naționale, în 1832 apare prima școală publică, iar în 1871 este construit primul teatru. Râul Bistrița a jucat rolul de veritabilă arteră de comunicație de care depindea viața economică a orașului. Pe Bistrița veneau plutele care asigurau materia primă necesară fabricilor de cherestea și de hârtie și tot ea constituia o cale de legătură cu Bacău și porturile dunărene. În zona orașului, râul avea o lățime medie de 50 m și un debit de 50mc/s, care însă avea variații impresionante ce oscilau între 3 și 1080 mc/s, astfel că uneori marile viituri aveau caracter devastator pentru zona riverană.

Localitatea era frecvent afectată de calamități — inundații și, mai ales, incendii, (mai 1847, 9 iulie 1883, 14 iunie 1887, 6 iulie 1889, 18 august 1891 și 26 martie 1902). În anul 1897 o porțiune din dealul Cozla alunecă. În 1901 se începe consolidarea și amenajarea terenului alunecat, se plantează arbori și se construiesc alei, luînd astfel naștere „Parcul Cozla”, iar în august 1904 se deschide Parcul zoologic.

Reorganizarea armatei din 1 ianuarie 1877, face ca județele Neamț și Suceava să devină baze de recrutare pentru al XV-lea regiment de Dorobanți, compus din 2 batalioane și cu reședința la Piatra (primul comandant fiind Locotenent colonelul Alexandru Fotea). Regimentul a participat în Războiului de independență de la 1877-1878 la luptele de la Plevna, Grivița II (citat fiind aici printr-un ordin de zi de către domnitorul Carol I), Rahova, Vidin și Smârdan. La 15 martie 1878 regimentul este retras în țară. Acesta este în august 1891 desființat, fiind înlocuit de Regimentul 15 infanterie „Războieni”, care participă în 1913 la campania din Bulgaria, fiind printre unitățile care au ajuns până aproape de Sofia.

Intrarea României în cel de-al Doilea Război Mondial, moment ce l-a găsit pe mareșalul Ion Antonescu la Piatra Neamț, a determinat trimiterea pe front a unităților militare din zonă. Evoluția ulterioară a evenimentelor, mai ales după străpungerea de către armata sovietică a fortificației Târgu Neamț-Pașcani, a făcut ca multe dintre localitățile aflate în estul orașului și județului să sufere mari distrugeri. Anii de după război și schimbarea regimului politic în 1947, au determinat o nouă etapă în evoluția istorică locală, în care se pot distinge, totuși, și transformări pozitive, care și-au pus amprenta asupra zonei și locuitorilor săi. În 1950, orașul a primit statut de oraș regional și a devenit reședința raionului Piatra Neamț din Regiunea Bacău. În 1968, în urma reformei administrativ-teritoriale, orașul redevine reședința județului Neamț, ceea ce dă pe plan local un nou impuls economic. După construirea barajului de la Bicaz și punerea în funcțiune a întregului sistem hidroenergetic pe cursul mijlociu și inferior ale râului Bistrița — în anii 1960, rolul economic și aspectul râului s-au schimbat. Plutele au dispărut, au apărut hidrocentralele ca sursă nepoluantă de energie, debitul apei nu mai cunoaște variațiile din trecut, au apărut lacuri de acumulare și baraje care modifică în întregime aspectul albiei.

La apogeu, zona industrială și agricolă a municipiului includea: un combinat de îngrășăminte chimice și unul de fire și fibre sintetice (Platforma Săvinești-Roznov) o fabrică de utilaje agricole (Mecanica Ceahlău), o fabrică de hârtie și cartoane (Comuna din Paris), una de celuloză și hârtie (Reconstrucția), o fabrică de mobilă, una de semifabricate lemnoase (Combinatul de Prelucrare a Lemnului), una de cărămidă și țiglă (Zonoceram), una de tricotaje (8 Martie) un abator de păsări (Izvoare), 2 fabrici de pâine, o fabrică de industrializare a laptelui (Montana), o fabrică de bere (Steagul Roșu –> Zimca), un complex de sere (Izvoare), o întreprindere de industrializare a viei și vinului, un IAS, o herghelie de cabaline (Dumbrava) și o întreprindere de exploatare forestieră și transport.

Suprafața totală a orașului este de 7743 ha. În componența zonei periurbane intră localitățile: Doamna (situată pe valea pârâului Doamna) și Văleni (situată la confluența cu Pârâul Turcului, pe dreapta Bistriței la poalele Cernegurei) – spre sud și Ciritei (situat spre est între Pietricica și Dealul Vulpii). Municipiul este împărțit între micro-cartierele: Sărata, Valea Viei, Țărăncuța, Precista, Ștefan cel Mare (nord-est), Centru, Dacia (centru), Obor, Ocol, Dărmănești (nord), Pietricica, Speranța (est), Gara Veche, Mărăței, 1 Mai, Vânători (sud-est). Se învecinează cu comunele^]: Gârcina – nord-vest, Dobreni – nord-est, Girov – spre est, Dumbrava Roșie – sud-est, Piatra-Șoimului – sud, Alexandru cel Bun – vest.

Sursa: wikipedia.org