Mioara Cremene, poetă, scriitoare și eseistă română

Mioara Cremene (născută Maria Elena Gorea, 6 septembrie 1923, București – 18 aprilie 2014, Paris) a fost poetă, scriitoare și eseistă română. A folosit și pseudonimul Doina Dor.

Provenea dintr-o familie de intelectuali – tatăl avocat, originar din Craiova, iar mama, fiica jurnalistului B. Brănișteanu.
A urmat clasele primare la școala de lângă biserica Popa Rusu și apoi Liceul „Regina Maria”. În 1944 s-a înscris la Conservator (clasa lui Victor Ion Popa) și a frecventat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, obținând licențe în psihologie și regie.

Sursa foto: AI

Sursa foto: https://www.observatorcultural.ro/tag/mioara-cremene

După război, a lucrat la ziarul Ecoul și a debutat în presă la Rampa.

Debutul editorial are loc în 1951, cu piesa în versuri Mălina și cei trei ursuleți, prima dintr-o serie de aproape douăzeci de volume pentru copii. Începând cu 1954, devine secretara secției de literatură pentru copii și tineret a Uniunii Scriitorilor.

În 1959 publică volumul Bună dimineața lume, considerat cel mai valoros artistic dintre scrierile sale de până atunci. Cartea atrage însă critici dure la Uniunea Scriitorilor și determină o întrerupere de cinci ani a activității sale publicistice.

Revenită în presă în 1964, la redacția de poezie a Gazetei literare, publică plachete de versuri, un volum de nuvele și romanul Mărirea și decăderea planetei Globus (1968), distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor.

În 1969 părăsește România și se stabilește în Franța, unde realizează, alături de soțul său – cineastul Sergiu Huzum – scenarii și filme de artă, între care Prietenul meu poetul și Metropoème (premiat la Festivalul de la Cannes, 1970, secțiunea Quinzaine des Réalisateurs). A fost președintă a Asociației franceze L’Expression Latine (fondată în 1979).

După 1989 revine periodic în România. Între 1993–1995 a tradus, împreună cu fiul său, Adrian Cremene, operele lui Heinrich von Kleist. În 2000 a publicat, alături de Mariana Sipoș, volumul memorialistic La ce folosește Parisul? Evocări și dileme din exil.

Premii și distincții

• Medalia Muncii (14 iunie 1957), pentru merite deosebite în literatură pentru copii;
• Premiul Uniunii Scriitorilor (1968), pentru romanul Mărirea și decăderea planetei Globus.

Opera (selecție)

• Mălina și cei trei ursuleți (1951)
• Strada teilor (1952)
• Primăvara noastră (1954)
• Ucenicii vrăjitori (1956)
• Povești de-o șchioapă (1958)
• Bună dimineața lume (1959)
• Poezii pentru toate orele (1963)
• Magazinul cu mirese și alte povestiri (1966)
• Orașul Dirlidang (1968)
• Mărirea și decăderea planetei Globus (1968) – roman SF
• Neuf + un (Paris, 1980)
• Le Dernier Prince des Carpathes (1981)
• Charmes d’amour en Roumanie (1981)
• La Cuisine de nos grandes-mères roumaines (1983)
• Poèmes byzantins (1987)
• Poèmes en exil – Poeme în exil (1994)
• Odioasa crimă din Carpathia (1995)
• Întâlnire cu o femeie extraordinară – Madame Helvetius (1995)
• Dicționar inițiatic al ordinelor cavalerești (1998)
• La ce folosește Parisul? (2000)
• Întâmplări din orașele de pâclă (2002)

Traduceri

• Iepurașii călători de Erik Majtényi
• Opere de Heinrich von Kleist (în colaborare cu Adrian Cremene).