Marius Tupan, prozator, eseist și dramaturg român
#Postat de Carmen Vintu on aprilie 18, 2026
Marius Tupan (18 aprilie 1945, Tâmna, jud. Mehedinți – 6 decembrie 2007, București) a fost un prozator, eseist și dramaturg român, remarcabil prin opere precum trilogia Batalioane invizibile (Craterul, Rhizoma, Asteroidul), romanele Coroana Izabelei, Avocatul Diavolului, și piesa de teatru în formă romanescă Rătăcirea Domnului.
Activ în viața literară românească post-1989, Marius Tupan a deținut funcția de redactor-șef al revistei Luceafărul începând cu anul 2000, marcând prin implicarea sa o perioadă importantă în evoluția publicației.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Marius_Tupan#/media/Fișier:Marius_Tupan.jpg
Cel mai mic dintre copiii lui Nicolae Tupan, lăcătuș ceferist, și ai Izabelei (n. Tecu), Marius Tupan s-a născut în comuna Tâmna. În acte, figurează și cu prenumele Viorel. A urmat școala elementară în satul natal, iar apoi Școala profesională de ucenici de la Șantierul Naval din Turnu Severin, unde a și lucrat după absolvire. În paralel, a urmat liceul și a fost angajat ca bibliotecar la hidrocentrala „Porțile de Fier”.
Între 1967–1972 a urmat Facultatea de Limba și Literatura Română la Universitatea din București, fiind coleg cu viitori scriitori precum Ion Petru Culianu, D.R. Popa sau Paul Drogeanu. După absolvire, a lucrat pentru revista Cărți noi, desființată în 1974, după care a fost bibliotecar la Biblioteca Națională. Din 1975 până în 1990 a fost redactor la revista satirică Urzica, unde și-a cultivat latura umoristică.
A debutat în 1964 în revista Ramuri, iar ca student a publicat în Viața studențească, Amfiteatru, Luceafărul. Licența sa a fost dedicată lui Vasile Voiculescu, scriitor a cărui influență se resimte în proza sa cu accente de realism magic.
Volumul de debut editorial, Mezareea (1974), a fost urmat de romanele Crisalide (1977), Noaptea muzicanților (1978), Coroana Izabelei (1982) și Marmura neagră (1989). Dintre cele mai importante lucrări ale sale se remarcă trilogiile Coroana Izabelei (1998) și Batalioane invizibile (2001). A mai publicat volume de teatru și eseuri, precum și numeroase cronici literare și sportive.
A fost distins cu premii literare de prestigiu, între care cele ale Uniunii Scriitorilor din România și din Moldova, precum și numeroase premii naționale și internaționale pentru proză.
Marius Tupan s-a căsătorit în ianuarie 1976 cu scriitoarea Maria Ana Tupan, fostă colegă în redacția Cărți noi. Fiica lor, Sorana, născută în 1981, a urmat studiile Conservatorului.
Afilieri și distincții
- Membru al Uniunii Scriitorilor din România
- Membru al Secției de Proză a Asociației Scriitorilor din București
- Decorat în 2004 cu Ordinul „Meritul Cultural”, în grad de Cavaler, de către președintele Ion Iliescu.
Lucrări importante (selecție)
- Mezareea (1974)
- Crisalide (1977)
- Noaptea muzicanților (1978)
- Coroana Izabelei (1982), trilogie (1998)
- Marmură neagră (1989)
- Vitrina cu păsări împăiate (1994)
- Rezervația de lux (1995)
- Crucea de argint (1996)
- Alergătorul fatal (1998)
- Rătăcirea Domnului (1999)
- Batalioane invizibile (2001)
- Vămile depresiunii (2002)
- Avocatul Diavolului – dialog cu Marian Popa (2003).
Premii literare (selecție)
- Premiul Uniunii Scriitorilor pentru Coroana Izabelei (1982)
- Premiul USR pentru Rezervația de lux (1995)
- Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova
- Premiul Literar din Washington
- Marele Premiu al Salonului de Carte Drobeta-Turnu Severin
- Premiul „Convorbiri literare”, „Tomis”, „Târnava”, „Terra Grifonis”
- Premii de proză la festivalurile de la Oradea, Brașov, Deva.
Jurnal FM 