Current track

Title

Artist


Starea de alertă, prelungită cu 30 de zile

#Postat de on noiembrie 12, 2020

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a aprobat o nouă hotărâre prin care se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu 30 de zile, începând cu data de 14 noiembrie. Printre măsuri, se propune menținerea purtării măștii de protecție în spațiile publice precum și în mijloacele de transport în comun sau menținerea interdicției desfășurăriide reuniuni cu prilejul unor sărbători și aniversări, organizarea de mitinguri şi demonstraţii cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane, iar activitățile religioase se vor putea face în spații deschise.


Hotărârea CNSU:
Art.1 -Se propune prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul național, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 14.11.2020.
Art.2 -Măsurile de prevenire și control a infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2, necesar a fi adoptate începând cu data de 14.11.2020, în contextul epidemiologic actual, sunt prevăzute în anexa nr. 1.
Art.3 -(1)Se aprobă lista țărilor/zonelor/teritoriilor de risc epidemiologic ridicat pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea, prevăzută în anexanr.2.(2) Excepțiile de la măsura carantinei prevăzute în Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență nr. 36, cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică persoanelor care sosesc din Danemarca.
Art.4 -Se modifică art.3, lit. o) dinHotărârea CNSU nr. 36 din 21.07.2020 care va avea următorul cuprins :o) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la Bucureşti și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic şi Consular al României şi posesorii de pașapoarte diplomatice şi de serviciu, precum şi membrii familiilor acestora;


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *