Românii din abatoarele germane: reformă doar pe hârtie?

Concernul Tönnies revine în atenţia opiniei publice, după ce un tânăr român a fost ucis chiar la banda de tranşare din Rheda-Wiedenbrück. În urmă cu aproape un an, abatorul de la Rheda-Wiedenbrück devenea temporar locul cu cele mai multe cazuri de COVID-19 confirmate pe o suprafaţă relativ redusă din întreaga Europă. Peste 1500 de angajaţi fuseseră infectaţi cu coronavirus, cei mai mulţi dintre ei fiind angajați din România, plătiţi de firme intermediare şi cazaţi în spaţii înguste, îngrămădiţi în ceea ce proprietarii firmelor numeau „locuinţe de serviciu”, spun cei de la Deutsche Welle.

După ce situaţia de la Tönnies a pus pe jar o zonă întreagă, după ce autorităţile germane au trecut în carantină mai multe oraşe şi au declarat că nu mai au niciun fel de încredere în cuvântul miliardarului Clemens Tönnies, la Berlin s-a decis excluderea intermediarilor din industria prelucrării cărnii, începând cu 1 ianuarie 2021.

Românii continuă să racoleze români

Mai mulți salariaţi români de la Tönnies (pentru că, pe hârtie, oamenii au fost direct angajaţi de mega-concernul german) s-au adresat redacţiei DW Română, nemulţumiţi de condiţiile de cazare şi de neplata drepturilor salariale ce li se cuvin.

Deşi li s-a promis salariul minim pe economie (9,50 euro pe oră) şi un program decent de lucru, din fluturaşii de salariu primiţi pe adresa redacţiei reiese clar că li se reţin nejustificat sume, astfel încât, după 5 săptămâni de lucru, ei nu primesc mai mult de o mie de euro în cont.

Iar cei care ajung în carantină, pentru că se confirmă în mod constant cazuri de îmbolnăviri cu COVID-19, sunt pur şi simplu uitaţi de angajator.

Cel mai grav este însă că aceşti oameni continuă să fie racolaţi din România de firme care lucrau şi anterior cu Tönnies şi care administrează practic comunicarea dintre concernul gigant şi angajaţii români. Din informaţiile pe care le deţinem până în acest moment, personalul este atras de firmele româneşti, care promit salarii nete cuprinse între 1400 şi 1600 de euro lunar, după plata „chiriei de saltea”. Ciudat este şi că oamenii au fost aduşi în Germania, cu transport asigurat de firmele din România, încă din luna ianuarie a acestui an, fără a avea un contract concret de muncă, în condiţiile în care regimul de acces era restricţionat pe fundalul pandemiei. Contractele de muncă au fost semnate de abia după ce oamenii au ajuns în Germania.

În acest context, trebuie menţionat însă şi că există abatoare în Germania în care se respectă normele legale şi salariaţii, mulţi dintre ei est-europeni, sunt mulţumiţi.