„Povestea iubirii” mărturisită sincer de Dan Puric. La Piatra Neamţ

Omul frumos Dan Puric va spune joi, 7 martie, “Povestea Iubirii” la Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamţ. În avanpremiera spectacolului – mărturisire, maestrul a acordat un interviu reporterului Cătălina Răhăianu, pentru Jurnal FM, în care a vorbit, în principal, despre iubirea jertfelnică, cea mai înălţătoare formă de afecţiune dintre câte există. 

 Mă bucur să vin la Piatra Neamţ pentru că de fiecare dată regăsesc aici acea enclavă neînchinată de gândire şi sensibilitate românească, unde inteligenţa nu plăteşte impozit, cum se plăteşte acum în întreaga ţară, la toate influenţele acestea nefaste care vin peste noi. Oamenii de aici rămân consecvenţi credinţei lor; sunt formidabili.

Cum va fi spectacolul de joi?

Nu este un spectacol şi nici conferinţă, ci mai degrabă o mărturisire, o întâlnire în care am să le spun celor prezenţi “Povestea iubirii” sub toate aspectele. Este important mai ales acum, î această lume în care cuvântul ”a iubi” aproape că a fost scos din dicționar.

E necesară o astfel de întâlnire deoarece iubirea ne leagă, ne face indestructibili. De asta şi establishmentul internațional, de tip globalist, sexualizează totul, ca nu cumva oamenii să se și iubească.

Chiar dacă în lumea de astăzi avem o ordine globalistă, financiară şi politică, nu trebuie să uităm că Iisus Hristos a venit cu o altă ordine: cea a iubirii. Ea este cea izbăvitoare.

Poporul român întotdeauna a mers pe această cale, a iubirii, celelalte fiind ori secundare, ori destructibile.

Este o „pandemie” de scleroză a iubirii, de bășcălizare a ei, iar tânăra generație, în marea majoritate, chiar nu mai crede în așa ceva. Nu mai are curajul să iubească. Sunt legați atât de mult de ecranul ăla de computer, încât evită să se întâlnească față către față.

Îmi aduc aminte de un indian deștept, care a fost invitat la Harvard, iar studenţii l-au întrebat ce este important în relaţia bărbat/femeie, iar el a răspuns: riscul întâlnirii.

Riscul întâlnirii presupune să descoperi taina fiecăruia. Nu se fac ierarhii între bărbat şi femeie, există o sfântă complementaritate pe care nu ai cum să o schimbi.

Tot ceea ce se face astăzi în lume cu teoria asta de gen, cu transexualism, cu așa-zisele minorități sexuale, are ca scop distrugerea familiei, a statutului femeii; vor să distrugă identitatea biologică a femeii, a bărbatului, a familiei. Copilul produs de laborator este un produs, nu mai e copil.

Gândiți-vă că trăim în țara în care s-a introdus învățământul sexual la vârste fragede tocmai ca să le distrugă inocența după modelul occidental pentru că este cel mai infanticid din istoria omenirii. Sigur, învățământul sexual, educația sexuală trebuie făcută, dar de la o anumită vârstă. Internetul este plin de pornografie … Dacă au dat pornografia, dau şi soluţia, spun ei: ce să facă părinții cu trei servicii, iar ăia micii pe computer călare, deja infestați, distruși… vine profesorul să-i învețe de la 3, 4 ani asemenea patologii. De aceea este foarte important să ne întâlnim, să discutăm aceste lucruri pentru că nu vom mai putea rezista prea mult vremurilor care vor veni peste noi…
În 2003, la Lyon, un preot dominican mi-a zis: “Ce veţi face cu mizeriile care vor veni de la noi?”. I-am răspuns: “le vom curăţa pe ale noastre şi vă vom da o mână de ajutor”. Şi m-am gândit atunci la aceste insule de curăţenie, iar la Piatra Neamţ, ca şi la Suceava sau

Rădăuţi regăsesc o cetate de gândire.

Sunteţi legat de partea aceasta de ţară…

În special nordul Moldovei are o forţă extraordinară, la Cluj există un strat de public foarte bun, dar în rest sunt terminaţi. Infecţiile de Untold i-a stricat. În schimb, s-a păstrat o calitate a sufletului la Piata Neamţ, o profunzime a iubirii. Eu am făcut stagiul la Botoşani, la suprafaţă era primitivismul acesta legat de comunism, însă pe dedesupt era o inteligenţă şi o forţă de a rezista tacit extraordinară, oamenii de acolo aveau un alt răspuns.

Este iubirea o armă a rezistenţei?

Noi nu putem rezista instituţional: sunt profesori care au trădat, mame care au trădat, preşedintele ţării a trădat, ministrul culturii, al educaţiei au trădat şi s-au pervertit. Şi atunci ce face bietul român? Rezistă cum poate, pe colibe, pe familie, pe bordei şi cu biserica. Emil Botta atât de frumos spunea: Iubirea mă apară,/ de aceea port/ fruntea sus, în exil printre oameni./ Când ziua decade ţi când, spre apus,/ Cumpăna liniştită se-nclină,
/o, atuncea, de sus,/ primesc o tristeţe senină”.

Întotdeauna iubirea apără, instinctul de jertfă care vine din dragoste ocroteşte pe cei dragi sufletului nostru. Şi vedem asta la mame, care îşi ocrotesc copiii dim instinct, îl vedem în urma unor calamităţi, când se găsesc membri ai familiei: mama ocrotind copilul, soţul soţia, bunicul la fel, etc. 

Noi suntem făcuţi din plămada visurilor noastre, vorba lui Shaekspeare, plămada din care este făcut acest “biet” popor român e dintr-un soi de iubire. Noi nu am avut istorie, zice Mircea Eliade, teroarea istoriei, iar ce avem acum e infecţia istoriei. Şi cum de mii de ani acest popor totuşi nu s-a pervertit? Folclorul său este senzaţional de frumos, luminos, de ce nu este întunecat? De ce avem un fel de înţelepciune? E un miracol acest pământ.

Jerftfă, sacrificiu, au dispărut din dicţionar, dar nu şi din sufletul omului. Iubirea adevărată este cea jertfelnică. Când iubeşti, te jertfeşti, nu doar te distrezi. Îndrăgostirea e un sentiment frumos, însă iubirea adevărată stă sub semnul acesta al jertfei.

În parc putem vedea cupluri în vârstă care se plimbă ţinându-se de mână şi care admiră totul în jur împreună, iar pe bancă, cupluri de tineri care se uită în mobil. (…) Dar în timp ce noi vorbim despre iubire, în Parlamentul României se vorbeşte de reformularea conceptului de familie. Vor să facă fix ca în Grecia. Iar întâlnirea mea cu oamenii de la Piatra Neamţ este una de la suflet la suflet în care eu nu fac decât să avertizez.

Vedeţi o salvare a poporului român?

Ce este Piatra Neamţ în comparaţie cu Europa? O margine. Titu Maiorescu spunea că toate lucrurile de la margine sunt vii. Un primar mi-a spus, după o astfel de mărturisire, că ce fac eu este gândire dacică. Zice primarul: ştiţi ce face o gospodină când se taie maioneza? Sparge un ou şi o ia din margini să o refacă. Iată că o margine poate să facă bine.

Soljeniţn spunea că un om autentic poate să salveze un sat, un oraş, o ţară întreagă. Mircea Vulcănescu, mare martir al închisorilor, spunea că Omul românesc este între Creangă şi Eminescu, între gândirea profundă, românească, geniul popular şi geniul celei mai înalte conştiinţe româneşti. 

Sunt nişte fundamente indestructibile, iar la noi marii intelectuali sunt cei mai mari trădători, cu tot cu dilemele lor (n.r. revista Dilema Veche). Eminescu nu a avut dileme, a iubit profund acest popor, Creangă l-a iubit profund. 

Metaforic vorbind, putem spune că o margine este de fapt o îmbrăţişare?

Da, pentru că printr-o îmbrăţişare atingi marginea celuilalt. Adică forma cea mai sensibilă care vibrează.

Cum aţi ajuns la această înţelegere profundă?

Cu cât viaţa m-a zguduit mai tare, cu atât m-am apropiat de Dumnezeu. Şi apropriindu-mă de Dumnezeu m-am apropiat de esenţa neamului românesc. Eminescu nu a detestat poporul, el zicea la 29 de ani că “iubesc acest popor blând, bun, omenos, pe spatele căruia diplomaţii fac hărţi şi împăraţii războaie”. La fel sunt lucrurile şi acum.  Eminescu a zis “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, ţara mea de glorii, ţara mea de vis”, nu a zis “ţară de mizerie şi de compromisuri”…

Astăzi, populaţia României este terminată într-un procent de 75%, iar poporul, cel rămas de 25%, ăla este geniul. O căruţă de ţărani a ţinut în şah imperii, aşa a zis Ţuţea.

Europa este devastată: am observat că europenii sunt degeneraţi, stau izolaţi… şi în România a început un egoism din acesta, însă în Moldova rămâne omenia.

Dan Puric a încheiat interviul cu versuri de Mihai Eminescu: “Nu credeam să-nvăţ a muri vrodată,/ Pururi tânăr, infăşurat în manta-mi,/ Ochii mei nălţam visători la steaua Singuratăţii./ Când deodată tu răsărişi în cale-mi,/ Suferinţa tu, dureros de dulce… /Până-n fund băui voluptatea morţii Nendurătoare”.

Reporteri: Cătălina Răhăianu, Ilona Farkas