Marcu Botzan, inginer agronom român

Marcu Botzan (n. 30 martie 1913, Craiova – d. 8 martie 2011) a fost un inginer agronom român, ales membru al Academiei Române (membru corespondent în 1991 și membru titular în 1993). A avut o activitate de pionierat în domeniul cercetării științifice privind irigarea culturilor agricole, fiind considerat un lider de școală în domeniul îmbunătățirilor funciare din România.

Împreună cu alți cercetători de renume, Botzan a contribuit la extinderea și diversificarea rețelei de cercetare în agricultura irigată modernă și a pus bazele „Programului Național de Îmbunătățiri Funciare”. A condus Institutul de Cercetări pentru Îmbunătățiri Funciare și Pedologie, dezvoltând o școală științifică de mare valoare în acest domeniu important al economiei naționale.

A publicat numeroase lucrări științifice și cărți cu teme variate, de la istorie și arheologie până la beletristică.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://acad.ro/commem/imag2011/MBotzan.jpg

Marcu Botzan s-a născut la Craiova într-o familie de intelectuali, tatăl său, Gheorghe Botzan, fiind inginer mecanic. După școala primară, a urmat Colegiul Carol I din Craiova. În 1931, s-a înscris la Academia de Înalte Studii Agronomice din București, absolvind Secția de Geniu Rural în 1936. În aceleași vremuri, a început să lucreze ca asistent diurnist la Institutul de Cercetări Agronomice. Pentru a-și lărgi pregătirea profesională, în 1938 a urmat cursurile Facultății de Construcții a Politehnicii din București, pentru a înțelege mai bine problemele tehnice ale îmbunătățirilor funciare.

După ce a votat împotriva constituției lui Carol II în 1938, a fost suspendat din funcția de profesor suplinitor la Școala de Agricultură din Armășești.

În timpul studiilor, a fost ghidat de profesori de renume precum Gheorghe Ionescu-Sisești, Traian Săvulescu, Theodor Saidel și Petre Enculescu, care l-au îndrumat spre cercetarea științifică în domeniul îmbunătățirilor funciare la Institutul de Cercetări Agronomice al României (ICAR). În cadrul Laboratorului de Irigații și Desecări, Botzan a contribuit la dezvoltarea unor programe de cercetare inovative, în ciuda lipsei de experiență și dotări materiale ale acelei perioade.

Între 1941-1945, a participat ca sublocotenent la redobândirea teritoriilor pierdute în urma Pactului Ribbentrop-Molotov. După război, s-a întors la ICAR, unde a contribuit la reconstruirea economiei naționale, înființând primele câmpuri experimentale de irigație în Studina și Mărculești. Aici, alături de alți tineri cercetători, a stabilit bazele regimului de irigație pentru culturile de câmp din România.

În urma activității sale remarcabile, Botzan a urcat rapid în ierarhia ICAR, devenind șef de secție.

După reorganizarea cercetării științifice în agricultură, Secția de Îmbunătățiri Funciare a fost transferată la Institutul de Studii și Cercetări Hidrotehnice și redotată. Aici, Botzan și echipa sa au extins rețeaua de cercetare din întreaga țară. În 1966, a fost înființat Institutul de Cercetări pentru Îmbunătățiri Funciare și Pedologie (ICIFP), pe care l-a condus și organizat. A pus bazele „Programului Național de Îmbunătățiri Funciare” și a dezvoltat o școală românească de cercetare științifică de amploare.

În 1968, și-a susținut teza de doctorat cu lucrarea „Bilanțul apei în solurile irigate”, care a fost publicată ulterior de Editura Academiei.

În 1970, a fost ales membru titular al Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS). A fost, de asemenea, recunoscut pentru contribuțiile sale ca mentor al noii generații de cercetători în domeniul irigațiilor și drenajelor. A publicat peste 100 de lucrări științifice, inclusiv monografii și tratate fundamentale, care au fost premiate de Academia Română.

Printre lucrările sale de referință se numără „Probleme de irigație și desecări ale Câmpiei Bărăganului” (1959), „Culturi irigate” (în trei ediții), și „Bilanțul apei în solurile irigate”. Aceste lucrări au avut un impact semnificativ asupra învățământului agronomic din România, introducând noi discipline de studiu.

De asemenea, Botzan a fost activ în organizații științifice naționale și internaționale și a contribuit la diverse comisii de specialitate, fiind apreciat pentru înțelepciunea și autoritatea sa științifică.

În afacerea sa profesională, Botzan a avut o mare pasiune pentru pictură și sculptura în lemn, iar în timpul liber a ascultat multă muzică clasică alături de soția sa, poeta Delia-Pia Bîrlea. Împreună au avut un fiu, Tudor Botzan, care a devenit inginer hidrotehnician.

Marcu Botzan s-a stins din viață pe 8 martie 2011.

Lista cărților publicate

• „Probleme de irigație și desecări ale Câmpiei Bărăganului” (1959)
• „Culturi irigate” (1959, 1962, 1966)
• „Bilanțul apei în solurile irigate” (1972)
• „Apele în viața poporului român” (1984)
• „Începuturile hidrotehnicii pe teritoriul României” (1989)
• „Drumuri de apă” (1990)
• „Repere ale unei științe a corectării mediului” (1994)
• „Mediu și viețuire în spațiul Carpato-Dunăreano-Pontic” (1996)
• „Cântece și descântece pentru un sat de altădată” (1997)
• „Corectarea mediului într-o regiune a Europei unite” (1998)
• „Baladă pentru Calea Soarelui” (1998)
• „Neizbutita parabolă a lui Marcus Aurelius” (2000)
• „Hidronimie românească sau botezul apelor” (2002)
• „Călăuză pentru Dunărea românească” (2004)

Aceste lucrări au fost esențiale nu doar pentru cercetarea agronomică, ci și pentru înțelegerea și reconstituirea istorică a utilizării apei în România.