Valeriu Pantazi, poet, scriitor, pictor și topograf român

Valeriu Pantazi (numele real: Valeriu Pantazie Constantinescu; n. 17 mai 1940, Urechești, județul Vrancea – d. 25 iulie 2015, București) a fost un poet, scriitor, pictor și topograf român, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din București și al Uniunii Scriitorilor din România.

A fost apropiat de Nichita Stănescu, Sorin Dumitrescu, Ștefan Agopian, graficianul Valentin Popa și pictorul Radu Darânga, iar printre mentorii săi s-a numărat Octavian Angheluță. Cel mai bun prieten al său a fost pictorul piteștean Gheorghe Pantelie. A fost căsătorit cu arhitecta și autoarea de literatură pentru copii Francisca Stoenescu.

Valeriu Pantazi pictând la șevalet, în atelier, la 74 de ani

Asybaris01 – Operă proprie

Pictorul Valeriu Pantazi în atelier la vârsta de 74 de ani.

• CC BY-SA 3.0
• Fișier:Valeriu Pantazi in atelier.jpg
• Creată: 26 martie 2014
• Încărcată: 26 martie 2014

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Pantazi#/media/Fișier:Valeriu_Pantazi_in_atelier.jpg

În pictură, Pantazi a abordat teme variate, inspirate din tradiția clasică românească și internațională, fiind influențat de maeștri precum Dărăscu, Petrașcu și Pallady. A practicat un stil figurativ, deși a explorat și expresionismul abstract, utilizând linii geometrice, culori intense și compoziții dinamice. Peisajele din Delta Dunării, satele dobrogene și siluetele umane locale au constituit teme recurente ale lucrărilor sale.

Într-un interviu acordat în 1992 pentru „Jurnalul de Argeș”, Pantazi respingea ideea unei alchimii directe între cuvânt și culoare, susținând că poezia și pictura sunt forme de expresie autonome, fiecare cu propriul limbaj. Totuși, recunoștea o punte subtilă între cele două: imacularea paginii albe și a pânzei goale, de unde pornește actul creator.

Valeriu Pantazi s-a născut la Urechești, în județul Vrancea, în familia Mariei Oprescu și a lui Octavian Constantinescu, ofițer de gardă și absolvent de filosofie. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, tatăl său a fost trimis pe front, iar familia s-a refugiat în zona Faraoanele. După întoarcerea din război, familia s-a mutat frecvent prin mai multe orașe, în funcție de posturile tatălui la CFR, ceea ce a determinat ca Pantazi să urmeze școala în diverse localități.

Încă din copilărie, a fost pasionat de lectură, fiind încurajat de mama sa, care îi predase scrisul și limba franceză. A debutat în poezie încă din adolescență, când a scris două romane și mai multe poeme pe caiete rătăcite ulterior. A urmat liceul „B.P. Hașdeu” din Buzău, remarcându-se la română, istorie și științele naturii.

După liceu, a venit la București unde a oscilat între matematică, arte plastice și filologie, alegând inițial Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția pictură. Deși a ratat admiterea, a fost admis la Școala de Drumuri și Poduri, pe care a absolvit-o. Ulterior, a intrat la Facultatea de Arte Plastice a Institutului Pedagogic din București, unde a fost pregătit de Octavian Angheluță și a avut colegi care aveau să devină artiști consacrați. A fost exmatriculat pentru „huliganism” în urma unei expoziții neautorizate, dar a continuat să lucreze și să expună.

Debutul literar a avut loc în 1961 în revista „Luceafărul”, cu poezia Poem către bunicul din Faraoanele, care i-a adus și un premiu. În 1972, a apărut volumul de debut Estimp, urmat de Celebrări, care i-a adus calitatea de membru al Uniunii Scriitorilor din România. Activ în cercurile literare și artistice, a participat la cenaclurile universitare și ale Casei Scriitorilor, legând prietenii cu Nichita Stănescu, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Gabriela Melinescu și mulți alții.

A fondat în 1967 „Cenaclul de picto-poezie Mihai Eminescu”, iar mai târziu a inițiat activități culturale variate la „Ateneul Tineretului”, inclusiv expoziții de artă, lecturi publice, seri de jazz și spectacole de balet modern. A fost activ și în revistele „Cutezătorii”, „Almanahul Literar” și „Vatra Luminoasă”.

În 1978, a publicat volumul Aerul tare de dragoste, care a scos în evidență sensibilitatea lirică a autorului. În același an s-a căsătorit cu Francisca Stoenescu și s-a mutat într-un atelier pe strada Haga, unde a pictat intens și a început colaborări cu alți artiști plastici. A participat la tabere de creație și excursii artistice în Delta Dunării, unde s-a inspirat pentru numeroase lucrări.

Volumul Tu, Secole! (1984), ilustrat de Mircia Dumitrescu, a consolidat poziția lui Pantazi ca poet matur, fiind primit cu elogii și întărindu-i statutul de membru titular în Uniunea Scriitorilor.