Constantin Erbiceanu, autor, elenist, istoric și teolog român

Constantin Erbiceanu (n. 5 august 1838, Erbiceni, Iași – d. 21 martie 1913, București) a fost un autor, elenist, istoric și teolog român, membru titular (din 1899) al Academiei Române.

Constantin Erbiceanu s-a născut în familia preotului Ioan Ionescu din satul Erbiceni, județul Iași. Potrivit tradiției familiale, strămoșii săi erau olteni care au fugit în Moldova în jurul anului 1775 din cauza ocupației austriece. La Iași, Constantin Ionescu a preluat numele Erbiceanu, inspirat de localitatea natală. A fost istoric, teolog, elenist, membru al Junimii și al Academiei Române (începând cu 1899). De asemenea, a fost activ în societăți savante internaționale precum Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) și Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889).

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Erbiceanu#/media/Fi%C8%99ier:Constantin_Erbiceanu.jpg

Erbiceanu a studiat la Seminarul Socola, la Facultatea de Teologie din Iași și la Facultatea de Teologie și Litere din Atena, obținând doctoratul în teologie. A predat istoria bisericii universale, dreptul canonic și teologia dogmatică la Seminarul Veniamin Costache din Iași. După ce a câștigat aprecierea unor personalități ca Spiru Haret și D. A. Sturdza, a continuat să predea teologia la Facultatea de Teologie din București și limba greacă la Facultatea de Litere din București. În martie 1895, a fost ales decan al Facultății de Teologie din București.

Ca cercetător, Constantin Erbiceanu a avut un rol important în studiul epocii fanariote și al istoriei bisericești din Țările Române. Lucrările sale de referință includ: „Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei”, „Cronicarii greci care au scris despre români în epoca fanariotă”, „Viața și activitatea Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache”, „Ulfila, viața și doctrina lui sau starea creștinismului în Dacia traiană și aureliană”, „Bărbați culți greci și români și profesori din Academiile domnești din Iași și București, din epoca zisă fanariotă (1650-1821)”, și „Viața mea, scrisă de mine după cât mi-am putut aduce aminte”. A fost și redactor la publicațiile „Revista Teologică” din Iași (1882-1886) și „Biserica Ortodoxă Română” (1887-1913).

Pe lângă activitatea academică, Erbiceanu a fost un cercetător dedicat al documentelor vechi și a avut întotdeauna grijă de cei nevoiași, cunoscut pentru bunătatea sa. Se spune că haiducii care i-au atacat trăsura l-au lăsat neperturbat datorită reputației sale de om milostiv. Nicolae Iorga, care împrumuta frecvent cărți din biblioteca lui Erbiceanu, i-a dedicat un emoționant discurs funebru. Spre sfârșitul vieții, Erbiceanu a donat cele mai valoroase cărți din biblioteca sa Academiei Române și Facultății de Teologie din București.

La Iași, Constantin Erbiceanu, împreună cu soția sa, Aglae Negrescu (descendenta bogatului aromân Zappa), a organizat un salon cultural frecventat de protipendada Moldovei, inclusiv personalități precum Eminescu, A. D. Xenopol, C. Negruzzi, Panu și Eduard Caudella. Constantin Erbiceanu rămâne un exemplu de pionierat, cercetător pasionat, muncitor și intelectual creștin, dedicat studiului și comunității.

Sursa: https://www.fundatia-erbiceanu.ro/index.php?pag=2&id=-600