Ce este dragostea de ţară şi de ce trebuie să fim mândri că suntem români?

,,Sunteţi legaţi de-acest pământ al patriei prin tot ce-a fost înaintea voastră, prin tot ce va veni după voi; prin aceia care v-au născut şi prin aceia pe care îi veţi naşte; prin trecut şi prin viitor; sunteţi legaţi prin mormintele strămoşilor şi prin leagănele nepoţilor ‘’ (Jaures)

,,Rădăcina şi viaţa poporului nostru, înaintea Lui Dumnezeu, este credinţa cea dreaptă în Hristos, adică Ortodoxia. Noi ne-am încreştinat de aproape două mii de ani, din timpul Sfântului Apostol Andrei. Coloniştii romani, cărora le-au predicat Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel la Roma, şi cei din Grecia, când au venit aici cu legiunile romane, au adus credinţa Ortodoxă. Eram daci pe atunci; strămoşii noştri sunt dacii şi romanii, de la care am rămas noi, românii. De atunci, de când am primit şi dreapta credinţă în Dumnezeu, poporul nostru a avut viaţă. Până atunci a fost mort; numai cu trupul era viu, iar cu sufletul era mort. Viaţa poporului român este dreapta credinţă în Iisus Hristos. Băgaţi de seamă! Ca popor creştin de două mii de ani de când suntem noi, am avut toată administraţia noastră şi toată tradiţia noastră sfântă. Să ţinem cu tărie la Credinţa Ortodoxă.’’ (Arhim. Ilie  Cleopa)

Erau atât de credincioşi străbunii noştri, iubeau atât de mult pe Dumnezeu şi Sfinţii Săi, iar conducătorii ţării precum Ştefan cel Mare sau Constantin Brincoveanu, erau un exemplu demn de urmat de supuşii lor în ceea ce priveşte credinţa nestrămutată şi cinstirea Sfinţilor, la care se rugau cu evlavie şi credinţă pentru ocrotirea ţării de duşmani şi încercări.

,,Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox  pe care l-am apărat. Poporul român este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. Dacă nu era aşa eram de mult desfiinţaţi.’’a spus arhim. Iustin Pârvu, marele  patriot al neamului nostru, care a avut curajul, bărbăţia, să lupte pentru păstrarea valorilor morale, a credinţei ortodoxe aşa cum au trăit-o strămoşii noştri, pentru apărarea familiei creştine, aşa cum noi nu avem curajul să o facem, rămânând doar în stadiul de dorinţă această luptă, şi nu de faptă concretă. Am uneori sentimentul că am rămas orfani, fără conducătorul şi apărătorul credinţei noastre ortodoxe, dar trăiesc şi sentimente de bucurie duhovnicească, când îmi  dau seama cât de iubit e Părintele Iustin, că pomenirea lui va fi veşnică şi că el nu ne va lăsa, se va ruga şi va mijloci în faţa Sfintei Treimi, pentru neamul românesc pe care l-a iubit chiar şi cu preţul pierderii libertăţii, pentru neamul pe care mulţi români din păcate nu şi-l mai doresc, se va ruga pentru unitatea poporului român, pentru apărarea lui de influienţele negative venite din exterior, se va ruga pentru ca noi românii să fim mai patrioţi şi să ne iubim cu adevărat ţara.

Ce înseamnă patria? ,,Patria este pământul plămădit cu sângele şi întărit cu oasele înaintaşilor noştri. Pentru ca să fie o patrie, trebuie să fie mai întâi religia strămoşilor, sfânta cuminecătură a sufletelor, calda adoraţie a acelora care au fost şi nu mai sunt decât oseminte şi ţărână’’ (Delavrancea)

La capitolul patriotism stăm din păcate din  ce în ce mai prost. Nu ştiu de ce nu suntem mândri de rădăcinile noastre, de istoria noastră, de frumuseţea plaiurilor noastre. Nu ştiu de ce, tot mai mulţi români vor să plece să se stabilească definitiv în alte ţări, bine poate acolo au un viitor mai bun, dar ar fi minunat dacă s-ar abţine să vorbească de rău ţara în care s-au născut, în care au trăit o perioadă îndelungată. Nu trebuie să îţi fie ruşine cu neamul din care te tragi, nicio ţară nu este perfectă, în fiecare ţară există şi lucruri bune şi lucruri rele, dar noi românii avem un obicei, zic eu prost, să vedem numai ce se întâmplă urât şi rău în România, ne urâm parcă ţara, ne e ruşine cu compatrioţii noştri şi nu ne rugăm Bunului Dumnezeu să ne ocrotească ţara de nevoi şi încercări, să ne binecuvânteze şi să ne păzească de tot răul. Da, din păcate sunt mulţi români care nu-şi mai iubesc ţara. După ce câţiva ani au lucrat în alte ţări, se simt mai bine în acele ţări adoptive, unora le e ruşine să recunoască că sunt români, nu mai doresc să se întoarcă niciodată în ţara în care îşi au rădăcinile. E trist dar adevărat…

Omul înainte de neam şi-a iubit familia, înainte de lume şi-a iubit neamul şi patria sa de pământ, fie mare, fie mică, în care părinţii săi au trăit şi i-a îngropat, în care el s-a născut, în care a petrecut dulcii ani ai copilăriei, ce nu se mai întorc, în care a simţit cea dintâi bucurie şi cea dintâi durere de bărbat. Nu cunosc însă nicio seminţie, cât de barbară, care să nu aibă acest simţământ.” (M. Kogolniceanu)

Dragostea de ţară înseamnă dragostea pentru  locul în care te-ai născut şi crescut, pentru  locul în care ai rostit pentru prima oară cuvântul mama, e dragostea pentru părinţii, fraţii, surorile şi bunicii care îţi spuneau povesti la gura focului, iarna.

Dragostea de ţară înseamnă dragostea pentru câmpiile mănoase şi bogate cu lanurile unduindu-se în bătaia vântului, pentru dealurile cu creste domoale, pentru munţii falnici cu vârfurile mângâiate de norii cerului albastru ca floarea de nu mă uita, pentru izvoarele cu apă limpede precum cleştarul şi rece ca ghiaţa, pentu apele curgătoare, pentru lacurile minunate, pentru marea cu valurile ei înspumate, pentru splendorile Deltei Dunării, pentru apele termale, apele minerale, pentru pădurile în care ai colindat când erai mic la cules de fragi, mure, flori sau ciuperci, pentru livezile cu pomi fructiferi cu poame dulci şi parfumate cum nu găseşti în niciun colţ de lume, pentru grădinile desenate în pete de culoare, pentru viile bogate, pentu orizonturile acestui pãmânt, pentru liniştea nopţilor de vară, pentru parfumul florilor de tei, pentru frumuseţea sălbatică a naturii cu care ne-a binecuvântat Bunul Dumnezeu cu iubire şi dărnicie.

Dragostea de patrie înseamnă dragostea pentru oraşele şi satele cu ţăranii harnici şi credincioşi cu mâinile mirosind a pământ şi fân proaspăt, cu frumoasele obiceiuri şi tradiţii strămoşeşti, cu inegalabilele doine şi minunatele cântece şi jocuri  populare.

Dragostea de patrie e dragostea, admiraţia, respectul pentru bravii eroi ai neamului care şi-au slujit patria cu credinţă, care au luptat cu iubire şi devotament pentru păstrarea independentei tării, pentru apărarea gliei de invaziile străine, care au udat cu sângele lor pământul acestei ţări în care au trăit cu credinţă, cu demnitate cu mândria că sunt români, bravi urmaşi ai lui Decebal şi Traian. E admiraţia fată de poporul tău care cu sacrificiul fiinţei sale şi-a apărat de-a lungul veacurilor şi mileniilor hotorele acestui pământ minunat. Dragostea de patrie e ,,dragostea de Mausoleul de la Mărăşeşti, de osemintele deţinuţilor politici aruncaţi în gropi comune la Jilava şi Aiud, la Gherla şi Sighet, în Deltă, la Galaţi, la Râmnic, la Ciuc, la Canal sau strangulaţi la Tâncăbesti, arşi în crematoriu, împuşcaţi pe câmpuri, în închisori sau morţi în prigoană. E dragostea fată de suferinţele României în lupta neamului nostru pentru libertate. E dragostea de criptele şi crucile din cimitire, de troiţele împânzite în faţa bisericilor, la mănăstiri ori pe la răscruci de drumuri, ca să ne amintească nouă de ocrotirea Lui Dumnezeu şi eroismul poporului în luptele cu duşmanii. E amintirea plină de pioşenie, dar şi mândria că te tragi din aceşti eroi care ţi-au lăsat această glie pentru veghere şi încrederea că vei transmite pentru veşnicie urmaşilor tăi tezaurul sufletesc pe care îl are neamul tău românesc.’’(Simion Giurgeca)

Dragostea de patrie e dragostea pentru dulcea limbă strămoşească, pentru limba română, care este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, având o istorie vrednică de poporul a cărui obârşie se adânceşte în istorie pe o perioadă de peste două milenii, pentru limba în care a scris aşa de frumos Eminescu, pentru limba lui Creangă, Coşbuc, Rebreanu, Sadoveanu, ş.a, pentru limba cu o muzicalitate aparte, despre care în secolul al 19-lea, un scriitor român, pe nume George Sion, scria poezia, cu sufletul plin de mândrie pentru limba şi neamul românesc, intitulată „Limba românească”: „Mult e dulce şi frumoasă,/ Limba ce-o vorbim!./ Altă limbă-armonioasă/ ca ea nu găsim./ Saltă inima-n plăcere,/ când o ascultăm,/ Şi pe buze-aduce miere,/ când o cuvântăm./ Românul o iubeşte cu sufletul său…/ O, vorbiţi, scrieţi româneşte,/ pentru Dumnezeu (…) De ce limba strămoşească să n-o cultivăm? (…)” De aceea mă doare când astăzi tot mai mulţi români plecaţi peste hotare nu mai vorbesc în limba noastră românească, ci în limba ţării adoptatoare, mă doare sufletul când observ că şi mesajele de felicitare sunt scrise în limba ţării adoptive, sau chiar conversează pe reţelele de socializare în altă limbă şi nu în limba strămoşească. E trist dar adevărat… Mă doare când  ştiu că ai lor copilaşi nu mai vorbesc limba noastră strămoşeasca, limba bunicilor lor cu care nu mai reuşesc să comunice atunci când se întâlnesc.

Dragostea de patrie este dragostea pentru pământul străbun, despre care Papa Ioan Paul al II-lea a spus că este Grădina Maicii Domnului, cel mai frumos lucru care a putut fi spus despre acest pământ. ,,Pentru a accepta să vedem România ca pe o Grădină a Maicii Domnului trebuie doar să ieşim puţin din vârtejul cotidianului şi să privim dincolo de agitaţia lumii. Trebuie să ieşim din aglomeraţia urbană şi să regăsim liniştea unei mănăstiri sau măcar a slujbei de duminică sau de sărbătoare din orice biserică. Întâlnirea cu sacralitatea se poate realiza în România în foarte multe locuri şi feluri, pentru că forţa pe care o emană credinţa şi tradiţiile noastre a rămas intactă. E nevoie doar de puţină linişte şi atenţie.’’ (adevărul.ro) Sunt în ţara noastră o mulţime de locuri cu frumuseţi desprinse parcă din poveşti, o mulţime de locuri încărcate de istorie şi mister, o mulţime de locuri în care s-au înălţat biserici şi mănăstiri frumoase spre slava Lui Dumnezeu,  dar din păcate din diverse motive cei mai mulţi dintre noi nu reuşim să le vedem. Păcat, poate dacă am cunoaşte mai multe locuri minunate din ţara noastră, am iubi-o mai mult, am fi mândri cu rădăcinile, cu istoria noastră, am fi mândri că ne-am născut şi că suntem români…

Citeste continuarea pe JurnalSpiritual.eu (revista online de dialog etic, estetic si religios)