Current track

Title

Artist


Știrile pozitive ale zilei, 12 mai 2026

#Postat de on mai 12, 2026

1. Echipa de robotică „The Resistance” de la Liceul Teoretic „Roth-Oberth”, a organizat în parteneriat cu Primăria Mediaș, un atelier interactiv dedicat tehnologiei și inovației

Evenimentul care a avut loc la sediul municipalității, a fost realizat în colaborare cu echipele de robotică LASrob de la Liceul Teoretic „Axente Sever” și Code Warriors, reprezentând, de asemenea, Liceul Teoretic „Roth-Oberth”, a comunicat Sophia Popianoș.

AUDIO

2. Teatrul Gong din Sibiu a prezentat la Sala Traube, spectacolul de teatru „Petrecerea Denisei”, un demers educațional și cultural cu tematică actuală, axată pe prevenția consumului de droguri în rândul tinerilor

Evenimentul a fost organizat de către Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția de Asistență Socială, în cadrul proiectului „ACASA-Acompanierea Copiilor prin Asistență Socială spre Autonomie”, a comunicat  Binca Tătaru, purtătorul de cuvânt al Direcției de Asistență Socială Mediaș.

AUDIO

Sursa: https://jurnalfm.ro/primaria-municipiului-medias-invita-elevii-de-liceu-joi-7-mai-2026/

3. Primăria comunei Biertan a lansat calendarul oficial de evenimente pentru anul 2026

Locuitorii și turiștii sunt invitați să participe la festivaluri, concerte, dar și târguri. Potrivit calendarului, luna august este luna cea mai bogată în evenimente, iar în fiecare zi de vineri din această lună, vor avea loc concerte de orgă la Biserica Fortificată din Biertan; „Calendarul de evenimente pentru anul 2026 este acum disponibil spre consultare! Festivaluri, concerte sau târguri vă așteaptă să le explorați și să vă bucurați de o atmosfera de poveste alături de cei dragi”, arată reprezentanți primăriei.

Sursa foto: https://www.facebook.com/photo?fbid=946405161622219&set=a.128399363422807

Sursa: https://www.facebook.com/comunabiertan/posts/pfbid02hqsoyYiT6b1RXfGwEfDTYZwetoqVaCzLJTZvNYZhwVWBmNx8tJxqDPnD9A3bkvmHl

4. Bugetul Brașovului pe 2026: investiții de aproape 440 de milioane de lei, cu focus pe infrastructura rutieră

Consiliul Județean Brașov a aprobat bugetul pe 2026, în valoare de 787,58 milioane de lei, alocând aproape 440 de milioane pentru investiții, cu prioritate pentru modernizarea drumurilor județene, finalizarea șoselei Viștea de Jos – Viștea de Sus, lucrările la DJ Hărman – Sânpetru și pregătirea documentației pentru noul pod de la Hărman, precum și pentru proiecte majore, cum este Ocolitoarea mare a Brașovului.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.facebook.com/ConsiliulJudeteanBrasov/videos/980250154515194

5. Rețeliștii din Brașov trebuie să ia măsuri urgente pentru demontarea cablurilor care nu mai sunt funcționale

Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a avut o ședință de lucru pe teren cu reprezentanții principalilor operatori de utilități și telecomunicații, în cadrul unei acțiuni dedicate îmbunătățirii aspectului urban și eliminării rețelelor aeriene care afectează imaginea orașului – a transmis primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

AUDIO

Sursa: https://www.facebook.com/reel/1278741014471695

6. Reprezentanții IPJ Brașov au fost prezenți la târgul de joburi

În 2026, angajările în Poliția Română și structurile MAI sunt active, vizând atât încadrarea directă din sursă externă, cât și admiterea în școlile de agenți; reprezerntantii IPJ Brașov au fost prezenți la târgul de joburi unde și-au prezentat oferta în fața tinerilor brașoveni, a comunicat Daniel Zontea, pentru IPJ Brașov.

AUDIO

Sursa: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid02T6m7BRW28F8u34uNg2utDyJ4LTtYfgM435ji2Hmwhwnjiwc6ijsejrx65o9ovJDvl&id=61555273356194

7. Lucrările de reparații și punere în siguranță a monumentului istoric Cetățuia Brașov au început și se află în plină desfășurare

Lucrările sunt necesare pentru a permite atât accesul specialiștilor în vederea realizării de studii, expertize și a proiectului de restaurare ce vor urma după finalizarea intervenției de reparație, cât și amenajarea pe viitor a unui traseu exterior pentru vizitarea obiectivului; obiectivul primăriei este ca în a doua parte a anului viitor, brașovenii și turiștii să poată vizita, în condiții de siguranță, Cetățuia, respectiv curtea interioară și terasele; abia după finalizarea lucrărilor de restaurare, aceasta va putea fi deschisă în totalitate.

Sursa: https://www.facebook.com/reel/1731238661582668

8. Brașov extinde semafoarele cu radar și barierele automate cu camere pentru numerele de înmatriculare

Patru semafoare cu radar și două bariere automate echipate cu camere pentru recunoașterea plăcuțelor de înmatriculare vor fi instalate în oraș, ca parte a programului Primăriei Brașov de creștere a siguranței în trafic.

Sursa foto: AI

Sursa: https://www.facebook.com/brasovcelmaifrumosorasdinromania/posts/brașovul-extinde-semafoarele-cu-radar-pe-mai-multe-străzi-roșu-obligatoriu-pentr/1387805523378345/

9. Siguranța pe DN15, consolidată prin acțiuni rutiere coordonate

În doar patru ore, polițiștii rutieri împreună cu Registrul Auto Român au acționat pentru creșterea siguranței în trafic, aplicând măsuri menite să prevină accidentele și să protejeze participanții la trafic.

Sursa: IPJ Mureș

10. Prima expoziție Maxim Dumitraș la Târgu Mureș

Muzeul Județean Mureș deschide joi, 14 mai, prima expoziție personală a sculptorului Maxim Dumitraș la Târgu Mureș. Vernisajul are loc la ora 18, la Palatul Culturii, iar expoziția „Absențe încercuite. Obiecte de mai bine” va putea fi vizitată până pe 19 iulie. Selecția reunește lucrări realizate din lemn, piatră, metal sau nuiele, într-un parcurs sculptural în care tradiția și formele contemporane se împletesc firesc. Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Comparată din Sângeorz‑Băi și cu sprijinul Secției de Etnografie, iar curator este istoricul de artă Cora Fodor. Evenimentul marchează o premieră pentru publicul târgumureșean.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *