Alexandru Elian, istoric român, membru titular al Academiei Române (din 1993), unul dintre cei mai mari bizantinologi români

Alexandru Elian (n. 27 octombrie 1910, București – d. 7 ianuarie 1998, București) a fost un istoric român remarcabil, membru titular al Academiei Române din 1993, fiind considerat unul dintre cei mai mari bizantinologi români.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Academia_Rom%C3%A2n%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Logo_of_the_Romanian_Academy.png

Sursa foto: https://www.facebook.com/RoCulture/photos/a.879468782088434/910711722297473/

Alexandru Elian a urmat școala primară și cursurile liceului „Spiru Haret” din București, obținând diploma de bacalaureat în 1928. Ulterior, a studiat la Universitatea din București, unde a urmat cursurile de istorie și filozofie, obținând licența în ambele domenii în 1932. Între 1932 și 1934, a studiat la Paris, fiind membru al Școlii Române de la Fontenay-aux-Roses.

După întoarcerea în țară, și-a început cariera didactică și științifică, lucrând ca profesor suplinitor de latină și franceză la Seminarul Central din București în anul școlar 1935-1936. În toamna anului 1936, a fost numit asistent la Catedra de Bizantinologie de la Facultatea de Litere din București și bibliotecar la Biblioteca Academiei Române, secția manuscrise (1936-1956). De asemenea, din 1937, a predat paleografie greacă la Școala Superioară de Arhivistică din București, funcție pe care a ocupat-o până în 1948.

În 1938, Alexandru Elian a susținut teza de doctorat în Bizantinologie cu titlul „Doi umaniști greci din secolul al XVI-lea în Italia”.

În 1948, Elian a fost transferat la Facultatea de Istorie, unde a devenit profesor titular de Bizantinologie, activitate pe care a continuat-o până în 1952, când catedra a fost desființată. Între 1956 și 1968, a fost șef de sector și apoi șef de secție la Institutul de Istorie al Academiei Române.

Începând cu septembrie 1956, la invitația patriarhului Justinian, a început să predea cursuri despre istoria și spiritualitatea bizantină la Institutul Teologic Universitar din București, unde a activat timp de aproape două decenii, până în 1975.

Un moment important din cariera sa a fost în 1971, când a publicat ediția română a lucrării „Căderea Constantinopolului” de Steven Runciman, fiind responsabil pentru traducerea textului și pentru realizarea unui amplu aparat de note de subsol și o postfață extinsă.

În 1991, Elian a fost ales membru al Academiei Române, fiind recunoscut pentru contribuțiile sale remarcabile în domeniul bizantinologiei.

Alexandru Elian a lăsat în urmă o vastă operă științifică, publicând lucrări de referință atât singur, cât și în colaborare cu alți cercetători. Printre cele mai importante lucrări se numără:

• Moldova și Bizanțul în secolul al XV-lea

• Fontes historiae daco-romane

• Cultura moldovenească în timpul lui Ștefan cel Mare (1964)

• Byzance et les Roumains à la fin du Moyen-Age

• Legăturile Mitropoliei Ungrovlahiei cu Patriarhia din Constantinopol și cu celelalte biserici ortodoxe (publicat în Biserica Ortodoxă Română, 1959).