Ion Vova, regizor artistic și actor român

Ion Vova (Vladimir Stelian Ionescu; 30 septembrie 1917 – 7 ianuarie 2011) a fost regizor artistic și actor român, una dintre figurile emblematice ale teatrului radiofonic, cu o carieră de peste șase decenii în cadrul Radiodifuziunii Române.

Mama sa, Aglaia Mihăilescu-Toscani, studiase canto la Berlin, iar copilăria lui Vova a stat sub semnul artei. În timpul liceului „Mihai Viteazul” din București, unde preda și criticul E. Lovinescu, viitorul artist, cunoscut atunci sub numele său real, Vladimir Ionescu, primea pseudonimul „Ion Vova” de la Lucia Sturdza Bulandra. Elev cercetaș, pasionat de teatru, mergea la spectacole și respira deja atmosfera scenei. A încercat să urmeze Școala de Aviație de la Mediaș, dar a picat examenul – un eșec fericit pentru teatrul românesc.

Sursa foto: https://pixabay.com/illustrations/demonstration-projector-767982

Sursa foto: https://www.cinemagia.ro/actori/ion-vova-86094/poze/962636

Îndrăgostit de o tânără pe nume Julieta, elevă la Conservator, s-a apropiat și el de această instituție. A fost admis la Conservatorul Regal de Muzică și Artă Dramatică, în fața unei comisii de mari nume: Lucia Sturdza Bulandra, Marioara Voiculescu, Maria Filotti și Ion Manolescu. Deși timid, i-a convins prin recitarea monologului Subțirica din vecini. Printre colegii săi s-a aflat și Radu Beligan.

A debutat pe scenă în compania Luciei Sturdza Bulandra, în Thérèse Raquin de Émile Zola, în stagiunea 1946–1947. A jucat apoi în Compania Birlic, unde a atras atenția prin transformările sale scenice, capabil să devină un bătrân credibil doar punându-și o perucă albă.

Cariera sa de excepție avea însă să se împlinească la Radiodifuziunea Română, unde a ajuns regizor artistic. Colaborarea sa începuse deja în 1951, la înregistrarea piesei D’ale carnavalului, iar în 1952 Mihai Zirra l-a chemat oficial ca regizor de studio.

Format la școala marilor actori, Vova a păstrat mereu un respect profund pentru arta lor și o eleganță profesională rar întâlnită. Rigoarea sa regizorală se observă în spectacole precum Tartuffe (2004), Pagini de umor din literatura română, Minunile Sfântului Sisoe de George Topârceanu (1969), Scene din viața lumii mari după Gogol (2000) sau Peștera din Salamanca de Cervantes (1966), adevărată bijuterie interpretativă.

În genul comic, Ion Vova a fost inegalabil. Avea un simț special pentru șarja de calitate și un spirit de observație remarcabil, care la radio se transforma într-un râs natural și molipsitor. Seria de crochiuri umoristice Unda veselă a încântat generații întregi și rămâne vie și astăzi, prin prospețimea și actualitatea artistică a interpretării.