Valeriu Braniște, publicist, om politic și membru de onoare al Academiei Române

Valeriu Braniște (10 ianuarie 1869, Cincul Mare, Brașov – 1 ianuarie 1928, Lugoj, Timiș) a fost un publicist, om politic și membru de onoare al Academiei Române din 7 iunie 1919. Este recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative în gazetărie, politică și educație, fiind o personalitate marcantă a vieții culturale și naționale românești.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Valeriu_Brani%C8%99te#/media/Fi%C8%99ier:ValeriuBraniste.jpg

S-a născut în Cincul Mare, județul Târnava Mare, într-o familie distinsă. Tatăl său, Moise Braniște, a fost stenograf de renume, deputat și judecător. Valeriu a urmat școala primară în satul natal, liceul la Brașov și gimnaziul la Sibiu. A continuat cu studiile universitare la Facultatea de Filosofie din Budapesta și Viena, unde și-a obținut doctoratul în 1891 cu o teză despre Andrei Mureșanu.

În același an, a devenit profesor la Gimnaziul Superior Ortodox Român din Brașov, dar a renunțat la cariera didactică pentru a se dedica gazetăriei și activismului politic.

Invitat în Banat de Alexandru Mocioni și alți intelectuali, Valeriu Braniște a preluat redactarea ziarului „Dreptatea” din Timișoara. Alături de Cornel Diaconovici, a transformat publicația într-un instrument de luptă pentru drepturile românilor din Ungaria, adesea sfidând codul penal maghiar.

În 1895, a fost condamnat pentru „agitații” în 24 de procese, primind o pedeapsă de doi ani de închisoare și o amendă de 1.300 de florini. Cu toate acestea, a fost eliberat în iunie 1896, sub condiția de a părăsi Timișoara.

În 1897, Braniște s-a mutat în Bucovina, unde a fondat gazeta „Patria” la Cernăuți, o publicație care a susținut intens drepturile românilor. Sub pseudonim, Braniște a redactat articole critice la adresa politicilor guvernului austriac, dar în 1900, publicația a fost închisă, iar el a fost expulzat din Bucovina.

Revenit în Banat, Braniște a fondat ziarul „Drapelul” la Lugoj în 1900, devenind unul dintre cele mai importante ziare politice românești. Publicația a apărut fără întrerupere timp de 18 ani, până în 1918.

În 1918, Braniște a fost din nou arestat pentru „trădare” și „spionaj” în favoarea României, fiind închis timp de șapte luni la Seghedin.

După Unirea din 1918, Valeriu Braniște a contribuit la organizarea Mariii Adunări Naționale de la Alba Iulia și a devenit șef al Resortului Culte și Instrucțiuni Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei.

Din această poziție, a promovat educația pentru minorități și a pus bazele liceelor evreiesc, german și maghiar din Timișoara. Totodată, a fost un susținător al înființării Universității Românești de la Cluj.

După dizolvarea Consiliului Dirigent, Braniște s-a retras la Lugoj, renunțând la viața politică și concentrându-se pe sănătatea sa. Grav bolnav de arterioscleroză, a murit la 1 ianuarie 1928 și a fost înmormântat în cimitirul ortodox din Lugoj.

Valeriu Braniște a participat activ la înființarea unor instituții culturale în Banat și Transilvania, crearea unui fond pentru teatrul românesc și organizarea unor conferințe naționale. A strâns o arhivă valoroasă de documente istorice despre românii bănățeni și a publicat numeroase articole de presă.

Opera principală

• Pagini răslețe (1910)
• Amintiri din închisoare. Însemnări contemporane și autobiografice (postum, 1972)
• De la Blaj la Alba Iulia (postum, 1980, 2003)
• Corespondență (4 volume, postum, 1985).

În 1919, Valeriu Braniște a fost ales membru de onoare al Academiei Române, în semn de recunoaștere pentru contribuțiile sale remarcabile la cultura și istoria românilor.

Sursa: https://enciclopediaromaniei.ro/wiki/Valeriu_Brani%C5%9Fte