Theodore Schultz, economist american

Theodore William Schultz, (n. 30 aprilie 1902, lângă Arlington, Dakota de Sud, SUA – d. 26 februarie 1998, Evanston, Illinois), a fost un economist american specializat în agricultură, ale cărui studii influente privind rolul capitalului uman – educație, talent, energie și voință – în dezvoltarea economică i-au adus, împreună cu Sir Arthur Lewis, Premiul Nobel pentru Economie în 1979.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Theodore_Schultz#/media/Fișier:Theodore_W._Schultz.jpg

Schultz a absolvit South Dakota State College în 1927 și și-a obținut doctoratul în 1930 la Universitatea din Wisconsin, unde a fost influențat de John R. Commons și alți gânditori reformatori. A predat la Iowa State College (1930–1943), apoi la Universitatea din Chicago (1943–1972), unde a condus departamentul de economie între 1946 și 1961.

În lucrarea sa Transforming Traditional Agriculture (1964), Schultz a contrazis opinia dominantă a economiștilor din țările în curs de dezvoltare, potrivit căreia fermierii refuzau inovațiile din cauza unui presupus comportament irațional. El a susținut că, dimpotrivă, aceștia reacționau rațional la impozitele ridicate și la prețurile scăzute impuse artificial de guverne. De asemenea, a subliniat lipsa serviciilor de consiliere agricolă în țările în curs de dezvoltare – un obstacol major pentru modernizarea agriculturii. Schultz considera că dezvoltarea agricolă este o premisă esențială pentru industrializare.

Fiind economist empiric, Schultz vizita frecvent fermele în timpul călătoriilor pentru a înțelege mai bine economia agricolă. După Al Doilea Război Mondial, a întâlnit un cuplu de fermieri în vârstă, aparent săraci, dar mulțumiți de viață. Întrebat de ce, aceștia i-au spus că nu erau săraci – câștigurile din agricultură le permiseseră să trimită patru copii la colegiu. Această conversație l-a inspirat pe Schultz să dezvolte conceptul de capital uman, concluzionând că acesta putea fi analizat similar capitalului fizic, întrucât se concretizează în cunoștințe productive.

Printre cele mai importante lucrări ale sale se numără:

• Agriculture in an Unstable Economy (1945)
• The Economic Value of Education (1963)
• Economic Growth and Agriculture (1968)
• Investment in Human Capital (1971)
• Investing in People: The Economics of Population Quality (1981).

Capitalul uman este reprezentat de resursele intangibile colective – cunoștințe, talente, aptitudini, experiență, judecată – deținute de indivizi și grupuri într-o populație. Aceste resurse constituie o formă de avere productivă pentru națiuni și organizații. Gestionarea eficientă a capitalului uman este un factor esențial în performanța economică și organizațională.

Modelul de capitalism al resurselor umane susține că investițiile continue în oameni sunt cheia productivității. Spre deosebire de viziunea tradițională care vedea forța de muncă drept un cost de controlat, acest model pune accent pe formarea și dezvoltarea personalului, cu scopul de a obține un angajament reciproc durabil între angajați și organizație.

Într-o economie națională, acest model presupune reformarea sistemelor educaționale pentru a crea o forță de muncă pregătită și performantă. La nivel organizațional, el implică dezvoltarea de sisteme de învățare și instruire continuă, investiții în abilități, autonomie decizională, munca în echipe autoadministrate și salarii bazate pe performanță.

Managementul capitalului uman este o responsabilitate distribuită în toată organizația. Toate deciziile manageriale influențează în mod direct sau indirect modul în care acest capital este valorificat. Chiar dacă dezvoltarea capitalului uman este susținută de organizație, proprietatea lui aparține indivizilor. Performanța organizațională maximă este posibilă atunci când efortul colectiv al capitalului uman atinge un prag critic, iar cercetările arată că anumite practici manageriale duc la performanță superioară în sectorul privat – și, într-o anumită măsură, și în cel public.

Sursa: https://www.britannica.com/money/human-capital