Current track

Title

Artist


Mediaș: Tinerii și-au aflat loturile pentru construirea caselor (video)

Primăria Municipiului Mediaș a organizat pe 12 mai 2026 tragerea la sorți pentru stabilirea amplasamentelor celor 22 de loturi de teren destinate tinerilor care urmează să își construiască locuințe proprii. Loturile, aflate în Cartierul Von Stromberg, pe Strada Daniel Thellmann și Strada Barajului, fac parte din domeniul privat al orașului și se află în zone […]

Mircea Ciobanu, scriitor, editor, traducător și eseist român

Mircea Ciobanu (n. 13 mai 1940, București – d. 23 aprilie 1996, București) a fost un important poet, prozator, eseist, traducător și editor român, cunoscut în special pentru interviurile realizate cu Regele Mihai I al României. Cele două volume de dialoguri, apărute la începutul anilor ’90 și reunite ulterior într-o ediție unică de Editura Humanitas, […]

Horia Damian, pictor francez de origine română

La 13 mai 2012 se stingea la Paris Horia Damian, unul dintre cei mai importanți artiști români ai secolului XX. Pictor, sculptor și arhitect de origine română, Damian a trăit și creat în Franța încă din anul 1946, devenind o personalitate apreciată pe scena artistică internațională. Din 1993 a fost membru de onoare din străinătate […]

Charles Édouard Guillaume, fizician elvețian

Charles Édouard Guillaume s-a născut la 15 februarie 1861, în Fleurier, Elveția, și a murit la 13 iunie 1938, la Sèvres, în Franța. Fizician de origine elvețiană, Guillaume a devenit cunoscut la nivel mondial datorită cercetărilor sale asupra aliajelor de nichel și oțel, descoperiri care i-au adus Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1920. Sursa […]

Ileana Sărăroiu, interpretă română de muzică populară, romanțe și muzică ușoară

Ileana Sărăroiu, născută Elena Sărăroiu (n. 25 septembrie 1936, Mahalaua, Dâmbovița, în prezent Valea Voievozilor— d. 13 mai 1979, Unirea, Călărași), a fost o interpretă română de muzică populară, romanțe și muzică ușoară. Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/ La vârsta de 11 ani urca pe scena căminului cultural din satul natal pentru ca mai târziu să cânte […]


Stiri INTERNE / EXTERNE


1 9 10 11 12 13 874