Miercuri noaptea, un pacient s-a aruncat de la etajul I al Spitalului Municipal de Urgență Roman. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultat, fiins înregistrat decesul bărbatului. În jurul orei 22:55, pompierii au fost înștiințați despre producerea unui eveniment în urma căruia o persoană a căzut de la primul etaj al unei clădiri ce aparține unității spitalicești. La locul solicitării s-a deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare din cadrul Detașamentului Roman. Pompierii au găsit o persoană ce se afla între schelele unei clădiri în construcţie. ”S-a acționat pentru evacuarea persoanei dintre schele. Imediat, aceasta a fost preluată de cadrele medicale care au început manevrele de resuscitare. Din păcate, bărbatul în vârstă de 54 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul acestuia”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.

Sursa: Municipiul Roman
Și polițiștii au fost sesizați prin apel 112 de un reprezentant al unei unități medicale cu privire la faptul că un pacient s-ar fi aruncat de la etaj. ”În baza sesizării polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Roman. Din primele verificări, nu au rezultat suspiciuni de comitere a vreunei infracțiuni contra vieții, cu intenție. În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a precizat Ramona Ciofu, purtător de cuvânt I.P.J. Neamț. Trupul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț în vederea efectuării necropsiei.
Jurnal FM 