Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Ioan Lupaș, istoric și patriot român… de Nicolae Uszkai, Brașov
#Postat de Carmen Vintu on august 17, 2023
Motto: „Istoria ne învață să cunoaștem trecutul, să înțelegem prezentul și să credem în viitorul României”.- Ioan Lupaș
Stimați amici, ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre.În opinia mea, unul dintre înaintaşii despre care se ştie mai mai puţin în rândul marelui public este istoricul Ioan Lupaș, cel pe care-l pomeneam la capitolul „surse” în articolul de acum două săptămâni despre Nicolaus Olahus. Nu pot spune că am la dispoziție foarte multe date despre acesta, dar voi încerca să „telegrafiez”, cum mai spun eu când încerc să fiu mai scurt în articole, câteva date, fapte și întâmplări din biografia acestuia. Istoric, protopop, doctor în filosofie, profesor universitar, membru al Academiei Române, deputat şi ministru al României, Ioan Lupaș a fost una dintre marile personalități politice și culturale din generația cu adevărat „de aur” a celor care au realizat Unirea de la 1918. Istoricul Ioan Lupaș s-a născut la 9 august 1880 în comuna Săliște de lângă Sibiu. Studiile secundare le-a început la Sibiu și le-a continuat ulterior la Brașov, iar pe cele universitare la Universitatea din Budapesta și Berlin, între 1901-1905. Mai exact, în perioada 1900-1904, a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Budapesta, cu doctorat în anul 1905, specializare la Universitatea din Berlin. Ioan Lupaș a obținut un doctorat în Istorie la Universitatea din Budapesta, cu o teză destul de curajoasă în acele timpuri în capitala maghiară: „Biserica ortodoxă din Transilvania și unirea religioasă din veacul al XVIII-lea” (1904). Trebuie menționat, în acest context, faptul că, în anii studenției, Ioan Lupaș a făcut parte din Societatea studenților români „Petru Maior”, numărându-se printre întemeietorii revistei „Luceafărul” (1902). Din această postură, a militat frecvent și fervent pentru drepturile românilor din monarhia bicefală, fapt ce i-a „cauzat” de multe ori în felul cum era privit de către autoritățile vremii.
După absolvirea studiilor universitare făcute pe alte meleaguri, așa cum era moda „intelighenției” ardelene din acele vremuri, Ioan Lupaș s-a întors acasă și a devenit profesor de „Istorie bisericească” și „Istoria românilor” la Institutul Teologico-Pedagogic „Andreian” din Sibiu, în perioada cuprinsă între anii 1905 și 1908, promovând concomitent examenele necesare din secția teologică. În această perioadă, Ioan Lupaș a îndeplinit, o vreme, și funcția de inspector școlar confesional. Lupta lui pentru drepturile românilor a atras, firește și repercusiuni din partea autorităților care, la început de secol al XIX-lea înăspriseră politicile de deznaționalizare a naționalităților din imperiul austro-ungar. Drept urmare, a fost închis la închisoarea din Seghedin (Szeged) timp de trei luni, în anul 1907 și putem spune că, după „moda vremii” a avut noroc să scape cu așa de puțin timp de închidere în penitenciarul unguresc. Firește, perioada de pușcărie a lăsat urme în carera sa profesorală și în anul următor, în 1908, Ioan Lupaș a fost nevoit de împrejurările vitrege să se retragă din învățământ, dar a fost numit paroh și administrator protopopesc în localitatea sa natală Săliște, iar în anul 1910, a avut șansa și meritul de a fi fost ales protopop. Nu și-a uitat și profesia de dascăl, pentru că, în același timp cu exercitarea atribuțiilor de protopop săliștean, a fost mandatat să activeze și ca inspector al școlilor primare ortodoxe din protopopiatul Săliște, lucru care l-a realizat cu mare drag și râvnă profesională, după cum mărturisesc documentele vremii. A activat timp de un deceniu ca preot și apoi protopop la Săliște, în perioada 1909-1919 și a continuat, cu toate mijloacele, să lupte pentru drepturile românilor ardeleni. A fost un luptător activ pentru drepturile și interesele naționale ale românilor din Transilvania, motiv pentru care a fost arestat de mai multe ori de autoritățile austro-ungare. În august 1916, a fost condamnat de autoritățile monarhiei bicefale pentru că a militat pentru intrarea României în primul război mondial împotriva Austro-Ungariei și Germaniei, în vederea eliberării Transilvaniei. Drept urmare, Ioan Lupaș a fost închis timp de un an și șapte luni în lagărul de la Sopron din Ungaria.
Activist dedicat și implicat activ pentru drepturile românilor din Ardeal, Ioan Lupaș a fost delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia din data de 1 decembrie1918, devenind membru în Marele Sfat Național și ajungând, ulterior, secretar general al Resortului Culte și Instrucțiune Publică din Consiliul Dirigent al Transilvaniei (guvernul de tranziție al Transilvaniei). Ulterior, Ioan Lupaș a devenit deputat al Săliștei în primul Parlament al României reîntregite. După înființarea universității românești de la Cluj, Ioan Lupaș a devenit profesor de „Istoria modernă a românilor” și de „Istoria Transilvaniei”, profesie de dascăl universitar pe care a exercitat-o toată viața, până la pensionare, deși a fost, de mai multe ori, în perioada interbelică, deputat în Parlamentul României și ministru, în mai multe guverne. De asemenea, trebuie menționat și faptul că Ioan Lupaș a fost co-fondator și co-director, alături de Alexandru I. Lapedatu, al Institutului de Istorie Națională din Cluj (1920-1945), reușind să publice un număr de zece „Anuare” ale acestuia. Mai reamintesc și faptul că o mare parte din vasta sa operă istorică, creată și aprofundată mai ales în perioada în care a activat la Cluj, bazată, în primul rând, pe numeroase izvoare istorice locale, dar și de la Budapesta, a fost dedicată istoriei bisericești și relațiilor confesionale din Transilvania, dar și vieții social-economice a românilor trăitori în spațiul ardelean. Nu este puțin lucru și faptul că a ajuns membru corespondent în 1914 și membru titular al Academiei Române, din anul 1916. A devenit, în perioada interbelică, chiar președinte al secției istorice a Academiei Române (între anii 1932-1935).
A mai activat ca membru în Comitetul Central al ASTRA, dar și ca președinte al Secției Istorie a Asociației Transilvane pentru Literatură Română și Cultura Poporului Român. Ioan Lupaș a publicat diverse și bogate lucrări, manuale didactice, articole, note, recenzii, majoritatea tratând teme de istorie a românilor transilvăneni, istoria bisericii și a culturii românești, între care merită amintite: „Biserica ortodoxă din Transilvania și unirea religioasă din veacul al XVIII-lea”, adică chiar teza sa de doctorat revizuită și adăugită, „Mitropolitul Andrei Șaguna”, „Contribuții la istoria românilor ardeleni 1780-1792”, „Documente istorice transilvănene”. A scris numeroase cărți despre originea poporului român și istoria culturii românești. S-a remarcat ca om politic, fiind deputat în mai multe legislaturi, ministru al Sănătății și Ocrotirilor Sociale și ministru al Cultelor și Artelor.Ca om politic în perioada interbelică, în perioada 1926-1927, a fost ministru al Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale din partea PNR, dar, nemulţumit de fuziunea Partidului Naţional Român cu Partidul Ţărănesc condus de Ion Mihalache, a trecut în anul 1927 în rândurile Partidului Poporului, partid înființat și condus de Alexandru Averescu. Ulterior, în anul 1932 a făcut parte dintre membrii fondatori ai Partidului Naţional Agrar, condus de Octavian Goga. Mai apoi, după ce, în 1935, acest partid a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, a devenit membru de seamă al Partidului Naţional-Creştin.
Pentru că a dat tot ce a putut mai bine din viața sa pentru patria sa, la fel ca mulți alți români patrioți ai acelor timpuri, oameni ce au făcut România Mare, regimul comunist a „binevoit” să-l trateze ca pe ultimul delincvent și pentru că activitatea sa de om politic și de patriot a deranjat fățiș noul regim introdus de tancurile sovietice, Ioan Lupaș a fost arestat în mai 1950, fiind internat la penitenciarul de tristă amintire de la Sighet timp de doi ani și fiind încadrat ulterior în Decizia MAI nr. 334/1951, ceea ce însemna, practic, o majorare a pedepsei pe care i-i „hărăziseră” diriguitorii” comuniști cu 60 luni, conform Deciziei MAI nr. 559/1953. Ulterior, în luna mai 1955, a beneficiat, alături de alți deținuți politici, de o amnistie a deținuților închiși pe motive politice și a fost eliberat. A fost eliberat din închisoare pe data de 5 mai 1955. Anterior, în anul 1948, fusese înlăturat din Academia Română și de la catedra de profesor care îi era atât de dragă. A trăit din expediente în anii care au urmat iar, în noaptea din 5/6 mai 1950 a căzut victimă arestărilor ordonate de comuniști și puse în practică de organele Securității. Vă spuneam anterior că, la fel ca și în cazul altor demnitari și patrioți arestați doar pentru că au luptat pentru țara lor, istoricul Ioan Lupaș, cel care luptase pentru realizarea României Mari, a fost închis la Sighet fără a exista vreo bază legală în vreo sentință judecătorească. A fost schingiuit și umilit fiindcă a făcut greva foamei. Cei care au fost închiși cu el și au supraviețuit au menționat faptul că Ioan Lupaș, la un moment dat, în timp ce era bătut de gardieni, a strigat: „Dați-mi în cap să se isprăvească odată!”
La prima vedere, înșiruirea operei sale ar putea „plictisi” pe unii care adastă peste rândurile acestea, dar cred că face bine să fie trecute în revistă, mai ales pentru faptul că, în spatele acestor titluri, se află o muncă uriașă, depusă de un om și un patriot deosebit, în fața memoriei căruia merită să ne aplecăm gândul pentru câteva cele câteva minute cât durează citirea rândurilor de față. Așa că, am să amintesc aici opera sa principală care cuprinde următoarele titluri:„Câteva pagini din trecutul comunei Săliște, schiță istorică”, Sibiu, 1903; „Șovinismul confesional în istoriografia românească ardeleană, studiu critic”, Sibiu, 1903; „Biserica ortodoxă din Transilvania și unirea religioasă din veacul al XVIII-lea”, Budapesta, 1904; „Contribuții la istoria culturală și politică a epocii lui Șaguna”, Sibiu, 1907; „Mitropolitul Andrei Șaguna. Scriere comemorativă la serbarea centenară a nașterii lui”, Sibiu, 1909; „Viața unei mame credincioase: Anastasia Șaguna”, Sibiu, 1912; „Misiunea episcopilor Gherasim Adamovici și Ioan Bob la Curtea din Viena în anul 1792”, Sibiu, 1912; „Viața și faptele lui Andrei Șaguna, mitropolitul Transilvaniei”, București, 1913; „Principele ardelean Acațiu Barciai și mitropolitul Sava Brancovici. 1658-1661”, București, 1913; „Contribuțiuni la istoria românilor ardeleni. 1780-1792”, București, 1915; „Episcopul Vasile Moga și profesorul Gheorghe Lazăr”, București, 1915; „Din istoricul ziaristicii românești”, Arad, 1916; „Luptători pentru lumină”, Arad, 1916;„12 pețitori ai episcopiei transilvane vacante de la 1796 la 1810”, București, 1916; „Istoria bisericească a românilor ardeleni”, Sibiu, 1918 (reeditare în 1995); „Mitropolitul Andrei Șaguna”, Sibiu, 1921;„Andrei Șaguna și conducătorii „Asociației transilvane” (1861-1922)”, București, 1923; „Avram Iancu”, 1924; „Din activitatea ziaristică a lui Andrei Mureșanu”, București, 1925; „Contribuții la istoria ziaristicii românești ardelene”, Sibiu, 1926; „Lecturi din izvoarele istorice române”, Cluj, 1928; „Studii, conferințe și comunicări istorice”, vol. I-V, 1928-1945; „Răscoala țăranilor din Transilvania la 1784”, 1934; „Răscoala țăranilor transilvani. 1437-1438”, 1937; „Istoria unirii românilor”, București, 1937; „Paralelism istoric”, București, 1937; „Realități istorice în voivodatul Transilvaniei în secolele XII-XVI”, București, 1938; „Doctorul Ioan Piuariu Molnar. Viața și opera lui, 1749-1815”, București, 1939; „Emanuil Gojdu, 1802-1870. Originea și opera sa”, București, 1940; „Documente istorice transilvane”, Cluj, 1940; „La Transilvania nel quadro geografico e nel ritmo storico rumeno”, București, 1942; „Zur Geschichte der Rumänen. Aufsätze und Vorträge”, Sibiu, 1943; „O carte de istorie bisericească ilustrată”, București, 1933;„Manual de istorie a românilor pentru clasa VIII-a secundară”, Sibiu, 1944; „Manual de istoria Bisericii Române pentru clasa a IV-a de liceu”, Craiova, 1944. Apariții postume:„Scrieri alese”, 1977; Din istoria Transilvaniei”, 1988; „Istoria unirii românilor”, 1993; „Scrieri alese”, I-II, 2006- 2007. În afară de cele amintite anterior, a scris peste o mie de articole publicate în diverse publicații de pe tot cuprinsul țării.
Către finalul rândurilor de azi, aș cita doar o frază din foarte bogata sa operă, frază care îi ilustrează cel mai bine, în opinia mea, crezul său de istoric și de patriot român: „Unitatea României nu este opera nici a unui om, nici a unei provincii, nici a unei generații. Ea este rezultatul luptelor susținute timp de veacuri de cei mai buni fii ai poporului românesc. Unitatea noastră națională a fost cimentată nu numai de sângele soldaților noștri, dar și de suferințele intelectualilor și scriitorilor care au îndurat pentru ideile lor temnița și deportațiunea. Ei sunt promotorii mișcării și luptelor care au reușit să ajungă în fine la această împlinire de mult visată”. Ioan Lupaș a trecut la cele veșnice la București, la venerabila vârstă de 87 de ani, pe data de 3 iulie 1967, și a fost înmormântat la Mănăstirea Cernica. Pe crucea sa de mormânt este inscripționat crezul său testamentar: „Istoria ne învață să cunoaștem trecutul, să înțelegem prezentul și să credem în viitorul României”.
Vă mulțumesc și astăzi pentru c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim joia viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Rusu, Dorina, „Membrii Academiei Române”. Dicționar, Ediția a III-a revăzută și adăugită cu un cuvânt înainte de Academician Eugen Simion, București, Ed. Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003;
Fornade, Dan, „Personalități clujene (1800-2007). Dicționar ilustrat”, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007;
Dădârlat, Nicolae – „Prezenţe regale în Mărginimea Sibiului” în „Magazin istoric”, serie nouă, nr. 8 (545), An XLVI, august 2012
Pleşa, Liviu – „Istoricul Ioan Lupaş în timpul regimului comunist” în „Caietele CNSAS”, nr. 2/2008, An I, Editura CNSAS, Bucureşti, 2008
Neagoe, Stelian, Viața universitară clujeană interbelică (Triumful rațiunii împotriva violenței), vol II, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1980;
https://www.centenar-romania.ro/ioan-lupas/
https://www.viata-libera.ro/magazin/206138-oameni-de-seama-ioan-lupas-istoric-om-politic-academician
https://cultura.sibiu.ro/personalitati/details/ioan_lupas
https://www.bjc.ro/wiki/index.php/Lupa%C8%99_Ioan
https://doxologia.ro/ioan-lupas-se-intoarce-sub-ochii-nostri
https://www.memorialsighet.ro/?option=com_content&view=article&id=278&Itemid=153&lang=ro
Opiniile cititorului
Continue reading
