Sfințirea Bisericii „Sf. Constantin și Elena” din Vaslui
#Postat de Carmen Vintu on mai 16, 2021
„Marea relaxare” de sâmbătă, 15 mai, ne-a oferit renunțarea la mască în aer liber și la carantina de noapte. În prezent, este permisă prezența a maximum 500 de persoane la evenimentele desfășurate în aer liber. În plus, deși masca nu mai e obligatorie în aer liber, de ieri, distanțarea trebuie respectată.

Sursa foto: Facebook Episcopia Hușilor
Slujba de sfințire a bisericii “Sfinții Constantin și Elena” și a Sfântului Mina, din municipiul Vaslui, a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, alături de Ierarhul Hușilor, Preasfințitul Ignatie, Episcopul locului, precum și de un sobor cu douăzeci de preoți.
Peste 1.000 de oameni au participat la slujba religioasă. De asemenea, la fața locului au fost prezente și mai multe echipaje de jandarmi.
După ce au sfințit picturile și clopotele acestui lăcaș, cei doi înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au aflat că doi miri sunt pregătiți de cununie. Credincioșii cred că momentul este un mesaj clar pentru susținerea familiei. La slujbă a fost prezent și primarul Vasluiului, Vasile Pavăl, dar și alți oficiali locali.
Jurnal FM 