Current track

Title

Artist


Sesiunea Internațională de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”

#Postat de on septembrie 22, 2021

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui ne  invită joi, 23 septembrie 2021, ora 10:00, în Sala „ARTA” a instituției de cultură, la deschiderea celei de-a XLIV-a ediții a Sesiunii Internaționale de Comunicări Științifice „Acta Moldaviae Meridionalis”.

La eveniment şi-au anunţat participarea peste 100 de specialişti: istorici, cercetători, cadre didactice, manageri și profesionişti

În cadrul festivității de deschidere va fi susținută o comunicare în plen de către prof. univ. dr. Cătălin Turliuc de la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iaşi, care va prezenta tema „O sută de ani de la Reforma agrară.”

Va  urma lansarea Anuarului Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, „Acta Moldaviae Meridionalis”, nr. XLI (2020),

și volumul „Curtea Domnească Vaslui – Descoperiri monetare”. În prima zi a evenimentului va avea loc Prezentarea costumelor de epocă – în cadrul proiectului „Personalități marcante ale istoriei Vasluiului”, implementat de Asociaţia „Museum Vasluiensis” Vaslui, proiect cofinanțat de Consiliul Județean Vaslui.

Comunicările pe secțiuni se vor desfășura joi, 23 septembrie 2021, orele 15:00 – 19:30 și vineri, 24 septembrie 2021, orele 9:00 – 12:00.

Cu ocazia acestui eveniment, la ora 11:00, în Sala „Arta” a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, va fi vernisată Expoziția „Metale și Metalurgie în Antichitate”.

Sursa: https://www.facebook.com/cjvs.eu/posts/388105122780474

 

Sursa: Consiliul Județean Vaslui/22.09.2021


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *