Current track

Title

Artist


România, printre țările în care Pfizer a redus masiv livrările de vaccin

#Postat de on ianuarie 22, 2021

Pfizer a redus la jumătate livrările de vaccin împotriva COVID-19 în unele țări ale UE în această săptămână, au declarat oficiali guvernamentali, pe fondul nemulțumirilor față de decizia companiei americane de medicamente.

România a obținut numai 50% din volumul planificat pentru această săptămână, cealaltă jumătate urmând să fie alocată treptat, până la sfârșitul lunii martie, iar livrările urmează să revină la normal începând de săptămâna viitoare, a declarat pentru Reuters secretarul de stat în Ministerul Sănătății Andrei Baciu.

O situație similară a avut loc în Polonia, care a primit luni numai 176.000 de doze, cu circa 50% mai puțin față de ceea ce era așteptat, potrivit anunțului autorităților.

Guvernul ceh se pregătea pentru reducerea livrărilor, săptămâna trecută, încetinindu-și campania de vaccinare chiar când era în derulare administrarea celei de vaccin. „Trebuie să ne așteptăm ca în următoarele trei săptămâni să existe o reducere a noilor vaccinări”, a declarat ministrul Sănătății Jan Blatny. Livrările Pfizer au scăzut cu aproximativ 15% în această săptămână și se estimează o nouă scădere cu până la 30% în următoarele două săptămâni, a precizat el.

Oficialii țărilor afectate de decizia Pfizer afirmă că reducerea livrării dozelor de vaccin împotriva COVID-19 le subminează eforturile de a-și vaccina cetățenii și de a limita pandemia care a ucis peste 2 milioane de oameni.

Nu doar țările din UE se confruntă cu întârzieri în livrarea dozelor de vaccin împotriva COVID-19, produse de Pfizer BioNtech. Canada se confruntă cu întârzieri, la fel și Elveția, unde Cantonul montan Grisons a primit numai 1.000 de doze de la Pfizer săptămâna aceasta, în loc de cele 3.000 pe care le anticipase.

Tagged as

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *