Current track

Title

Artist


Mai multe focare de pestă africană, înregistrate la porcii din judeţ

#Postat de on ianuarie 22, 2021

Opt focare de pestă porcină africană sunt înregistrate în prezent la nivelul judeţului Suceava, la suine din gospodăriile populaţiei. Acestea evoluează pozitiv şi ar urma să fie închise în luna februarie, potrivit medicului Sorin Voloşeniuc, şeful Direcției Sanitar Veterinare Suceava.

Au fost închise focarele de la Strâmtura-Vama și de la Călinești-Dărmănești, iar focarele cu evoluție favorabilă sunt cele de la Corocăiești-Verești, Hreațca-Vulturești, Mihăiești-Horodniceni și de la Păltinoasa.

„Dacă lucrurile merg bine sperăm să închidem aceste focare cât mai repede, în luna februarie. Le mulțumim crescătorilor de porci pentru că au colaborat cu medicii la recensământ și pentru că au fost responsabili, astfel că nu au mai apărut cazuri noi”, a precizat Sorin Mihai Voloșeniuc.  

Situația nu este la fel de bună în cazurile de apariție a bolii de la Marginea și Sucevița. La Marginea, a fost confirmat și un al doilea caz, un focar secundar.

„Rugăm sucevenii să fie responsabili, să evite contactele porcilor din gospodărie cu exteriorul, să respecte un minim de măsuri de igienă la intrarea în adăpostul porcinelor și, foarte important, să anunțe imediat medicii veterinari dacă observă o deteriorare a stării animalelor. Numai așa vom putea ține virusul sub control și scăpa de această problemă majoră, acest virus care poate provoca mari pierderi economice”, a transmis doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc.

În afara îmbolnăvirilor semnalate la porcii domestici, dă mari bătăi de cap un focar apărut la mistreți, pe Fondul de Vânătoare Pătrăuți. Cum porcii mistreți se mișcă pe distanțe mari, s-a dispus o campanie urgentă de vânare a acestora pe o rază a focarului de 8 kilometri. (amănunte, AICI)


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *