Regele Ferdinand I, Ionel Brătianu și intrarea în război

9 august – 10 minute de istorie

link

Bună dimineața, tuturor, am încheiat intervenția de ieri cu testamentul regelui Carol I, însă în acel moment exista un succesor la tron care avea să fie proclamat suveran – Regele Ferdinand I.
Țarul Rusiei, Nicolae al II-lea n-a pierdut prilejul pentru a prezenta noului rege, odată cu condoleanțele pentru dispariția unchiului său, propuneri de colaborare pentru viitor: „Nu mă îndoiesc, că legăturile de afecțiune reciprocă care mă unesc cu tine se vor afirma mai mult ca întotdeauna și ne vor permite de a colabora util spre bunăstarea celor două țări ale noastre, pe care interesele comune ne cheamă de a merge de acord către același scop.” Regina României, Maria era vară primară cu țarul Rusiei. Apelurile stăruitoare la colaborare politică și militară se sprijineau nu numai pe interese comune, ci și pe legături de rudenie.
La urcarea pe tron a noului rege, contraofensiva pe Marna își epuizase efectele benefice, iar Puterile Centrale și-au recăpătat vigoarea. Intrarea Armatei Române în război se dovedea tot mai necesară. Aceasta nu se putea face oricând și oricum, iar Ionel Brătianu urmărea să realizeze o unitate de acțiune între politica României și cea a Italiei.
Opinia Regelui Ferdinand I era clară, încă din primele zile, întrebat fiind ce va face în perspectiva evenimentelor, va spune: „Eu sunt rege constituțional, prin urmare, dacă țara crede că interesele ei îi dictează să meargă împotriva Puterilor Centrale, nu în mine va găsi vreo piedică la realizarea idealului ei național.”
Atitudinea puterilor Antantei era una rece față de România, Rusia ar fi încheiat separat o pace cu Puterile Centrale, dacă situația i-ar fi permis-o și de asemeni, ea încheia un tratat secret cu Ungaria, căreia îi cerea cedarea de teritorii doar către Serbia, iar atitudinea guvernului francez față de România era cel puțin „rece”. Intrarea în război a României fără un tratat bine definit nu se putea petrece, deoarece Rusia clar că nu-și dorea la granițele sale un puternic regat românesc, care ar fi putut emite pretenții asupra Basarabiei. Rusia nu oferea nimic altceva decât deziderate generale, fără a oferii garanții, iar guvernul rus punea presiunii pe România să intre în război doar în baza acordului semnat la 1 octombrie 1914, fără alte garanții. Toate acestea, pentru că Rusia își dorea anexarea Nordului Bucovinei, a cărei graniță fluctua de pe Prut pe Siret și pentru interesul ei general față de gurile Dunării. Deși meciul diplomatic era unul dificil, Ionel Brătianu încerca să câștige timp, pentru a realiza dezideratul național cu pierderi cât mai mici și intrarea în război să se producă într-un moment favorabil.
Intrarea Italiei în război de partea Antantei, ca și în cazul declarării neutralității, avea să faciliteze luarea deciziei finale. La 17 mai 1915, guvernul italian a comunicat celui austro-ungar anularea tratatului cu Puterile Centrale, iar la 23 mai trimitea textul declarației de război. Începând cu 24 mai 1915, Italia se considera în stare de război cu Austro-Ungaria. În timp ce Marea Britanie și Franța se pronunțau pentru imediata intrare a României în război. Ionel Brătianu știa că Armata nu era pregătită, încă din campania din Bulgaria din 1913. El sporise bugetul armatei de la 81,6 milioane în 1913 la 97 de milioane lei în 1914. De asemeni, a crescut numărul elevilor din școlile militare, de la 8.500 ofițeri, în 1913, s-a ajuns la 20.000, în 1916. Armata Română a evoluat de la efective de 416.000, în 1913, la 833.000 în 1916, la care se adăuga o rezervă de 416.000 de militari, care ducea spre un total de 1.250.000 de efective. Însă toate aceste nu erau suficiente, starea armatei era una complexă.
Public toate aceste acțiuni nu erau dezvăluite, iar în țară se făceau presiuni mari pentru intrarea în război. Ionel Brătianu era discreditat în fața diplomaților Antantei și era acuzat de „lipsă de patriotism”, cerându-i-se demiterea sa. În situația în care era țara și presat din toate părțile, Ionel Brătianu își înaintează demisia, dar reacția Opoziției a fost ca el să rămână premier, iar Marea Britanie și Franța își doreau același lucru, fapt pentru care și-a retras demisia.
Fac o paranteză aici, peste ani, la numai 8 ani de la finalul războiului în 1927, la 63 de ani, Ionel Brătianu s-a stins rapid, asemeni și Regele Ferdinand I la 62 de ani, semn că acest război și presiunile la care au fost supuși cei doi lideri ai națiunii române, au lăsat semne profunde.
Revenim. După lungi tratative, în cele din urmă, s-a ajuns la încheierea celor două convenții cu Antanta. În august 1916, Franța transmite printr-o telegramă adresată Rusiei, că trebuie să fie mai conciliantă cu România, iar intervenția acesteia în război ar trebui să grăbească înfrângerea Puterilor Centrale. Antanta accepta condițiile impuse de Ionel Brătianu și astfel trebuia ca pacea să se încheie concomitent și nu separat. Semnarea acordului s-a realizat în cel mai secret mod posibil, în casa lui Vintilă Brătianu pe 17 august 1916, fiind semnate cinci exemplare pentru Rusia, Marea Britanie, Franța și Italia. Toate statele recunoșteau dreptul României asupra: Transilvaniei și Bucovinei.
Pe 27 august 1916, are loc un nou Consiliu de Coroană, de datat aceasta foarte diferit de cel din 1914, decizia era luată, intrarea în război de partea Antantei, până și tratatele erau deja semnate fără ca unii lideri politici să cunoască acest lucru. Au loc discuții, iar cel mai vehement este P.P. Carp, care-i reproșează regelui că dacă Rusia va câștiga, va schimba dinastia germană de la București, iar replica monarhului este memorabilă: ”Nu cunosc interesele Dinastiei, nu cunosc decât interesele țării. În conștiința mea aceste două interese se confundă. Dinastia va urma soarta țării, învingătoare cu ea sau învinsă cu ea. Deoarece mai presus de toate, să știți, domnule Carp, că dinastia mea este română. Rău ați făcu când ați numit-o străină, germană. Nu, e românească! Românii nu au adus aici pe unchiul meu, Regele Carol, ca să întemeieze o dinastie germană la gurile Dunării, ci o dinastie națională și revendic pentru casa mea cinstea de a fi îndeplinit în întregime misiunea pe care acest popor i-a încredințat-o”.
Apoi premierul României a făcut o declarație, în care a subliniat că România acorda o mare importanță documentelor semnate, cu speranța că vor fi sprijinite dezideratele naționale. Spunea el: „Noi nu am intrat în război ca niște solicitatori nepoftiți. Noi am intrat în război ca niște aliați doriți și ceruți.” Referindu-se la această situație, ziarul italian „Corriere d’Italia”, scria: „Brătianu s-a evidențiat ca un om de stat de prim ordin, capabil de a păstra perfect stăpânirea de sine și de a trata afacerile cu sânge rece și calcul, dar în același timp cu larghețe de vedere.”
Concluzionez intervenția de azi cu un citat al premierului liberal Ionel Brătianu ,care este astăzi de actualitate: ”Vecinătatea cu Rusia – iată principiul de la care trebuie să pornească nu numai politica noastră spre Răsărit, dar toată politica noastră externă. Vecinătatea cu Rusia – nu sentimentele, nu afinităţile rasiale sau culturale, nu interesele economice comandă politica noastră externă”.
Sursa: Anastasie Iordache, Istoria Românilor, vol. VIII, Ed. Enciclopedică, București, 2003
Keith Hitchins, România 1866-1947, Editura Humanitas, București, 2017