Current track

Title

Artist


Incendiu la Rediu de la un scurtcircuit

#Postat de on august 10, 2023

Două femei au suferit atacuri de panică și au fost asistate medical de echipajele SMURD și S.A.J. după ce casa a fost cuprinsă de flăcări. Una dintre femei a fost preluată de echipajul de la Ambulanță și transportată la Spitalul județean de Urgență Neamț. Pompierii militari au fost solicitați să intervină la stingerea unui incendiu produs într-o gospodărie din comuna Rediu. La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la Punctul de lucru Roznov, S.V.S.U. Rediu, Detașamentul de Pompieri și S.AJ. Piatra Neamț. ”Ajunși la locul indicat pompierii au constatat că incendiul se manifesta cu flacără deschisă într-o cameră, la acoperișul locuinței și anexele gospodărești cu posibilitatea propagării și la gospodăria învecinată. Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Au ars: acoperișul casei (construit din lemn și acoperit cu tablă) pe o suprafață de aproximativ 150 mp, bunurile materiale – aparate electrocasnice, mobilier, materiale textile și obiecte de uz casnic, din interiorul camerei și anexele gospodărești pe o suprafață de aproximativ 100 mp în care se aflau o tonă de cereale și diverse unelte și scule de uz gospodăresc. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric”, a precizat Irina Popa, purtător de cuvânt I.S.U. Neamț.

Pompierii nemţeni doresc să reamintească cetăţenilor câteva sfaturi privind utilizarea instalațiilor electrice pentru a preveni producerea unor evenimente ce le pot pune în pericol viaţa și bunurile materiale.

  • – Nu utilizaţi aparate electrice, cabluri electrice, prize, întrerupătoare, dispozitive de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
  • – Nu suprasolicitaţi reţeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
  • – Nu lăsaţi nesupravegheate aparatele electrice sub tensiune, cum ar fi: fierul de călcat, reşoul, radiatorul şi altele asemenea;
  • – Vor fi supravegheate permanent mijloacele de încălzire electrice aflate în funcţiune, chiar dacă sunt prevăzute cu mijloace de protecţie (termostat), deoarece acestea pot să nu funcţioneze la parametrii prevăzuţi şi vor fi deconectate în cazul în care apar defecţiuni;
  • – Nu utilizaţi aeroterme, radiatoare, calorifere electrice construite artizanal sau defecte ca urmare a suprasolicitării, folosirii îndelungate sau lovirii;
  • – Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
  • – Nu utilizați instalaţii electrice defecte, montate direct pe materiale combustibile, cu improvizaţii, cu legături electrice neacoperite de material electroizolant etc.;
  • – Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
  • – NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizați numai aparatură electrică omologată;
  • – Reparaţiile la instalaţiile electrice vor fi executate doar de personal autorizat.

Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *