Proiect aprobat prin care va lua naștere noul „Cămin pentru Persoane Vârstnice” zona Bârlad – Tutova și nu numai
#Postat de Carmen Vintu on martie 27, 2021

O investiție pe care o facem în semn de prețuire și respect pentru părinții și bunicii noștri cărora le datorăm ceea ce avem noi astăzi, care au muncit din greu și au dus povara generației lor pentru binele nostru. Un proiect al generației de astăzi, al generației noastre prin care arătam că efortul lor nu a fost în zadar. Este un exemplu pentru copiii noștri care trebuie să învețe de la noi că au obligația morală de a răsplăti eforturile depuse de părinții și bunicii lor.

Inițiativa de a construi un Cămin nou pentru persoanele vârstnice se justifică, în primul rând, prin raportarea la cheltuielile însemnate privind întreținerea și reparațiile clădirilor existente, unele dintre ele fiind construite în urmă cu 50 de ani. De aceea, avem obligația de a face toate demersurile necesare pentru a oferi siguranță și securitate persoanelor rezidente, dar și pentru a oferi condiții la standarde europene.”, a precizat primarul Ion Corciovă.

Obiectivul mai sus menționat este cuprins în Lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții, listă aprobată prin ordin de ministru în cursul anului 2020.