Current track

Title

Artist


aprobat

,,În Şedinţa Guvernului din 28 aprilie 2021 a fost aprobată o Hotărâre prin care se aprobă plafoanele financiare alocate măsurilor de sprijin cuplat în sectorul vegetal pentru anul de cerere 2020. Suma totală prevăzută pentru măsurile de sprijin cuplat în sectorul vegetal este de 87.097.030 de euro (în echivalent 424.380.279 de lei)”, se arată în […]

„În cazul repetării la acelaşi sediu principal sau secundar, într-un interval de 15 zile de la constatarea precedentă, a contravenţiei, pe lângă sancţiunea contravenţională principală, agentul constatator dispune şi sancţiunea contravenţională complementară a închiderii temporare, pe o durată de 15 zile, a sediului în care operatorul economic desfăşoară activitatea fără respectarea condiţiilor stabilite”, conform proiectului […]

„Valoarea totală a plafonului alocat Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectoarele vegetal şi zootehnic, speciile ovine şi caprine, este de 63.450.208 euro, respectiv 309.161.138 lei, în echivalent şi se asigură din bugetul MADR pe anul 2021”, potrivit MADR. Prin prezentul act normativ se aprobă plafoanele Ajutoarelor Naţionale Tranzitorii în sectorul vegetal, în sumă de 43.974.445 de […]

O investiție pe care o facem în semn de prețuire și respect pentru părinții și bunicii noștri cărora le datorăm ceea ce avem noi astăzi, care au muncit din greu și au dus povara generației lor pentru binele nostru. Un proiect al generației de astăzi, al generației noastre prin care arătam că efortul lor nu […]

Șefa Comisiei, Monica Anisie (PNL), precum și senatoarea USR-Plus, Silvia Dinică, au declarat pentru Edupedu.ro că raportul de admitere pentru aprobarea ordonanței a fost adoptat cu unanimitate de voturi. Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) este o instituție publică cu personalitate juridică aflată în subordonarea Ministerului Educației Naționale (MEN), cu atribuții în […]

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ Având în vedere: – prevederile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19; – prevederile Hotărârii Guvernului nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe […]

Miercuri, guvernul a aprobat un memorandum pentru alocarea a 50 de milioane euro din fondurile europene pentru reabilitarea spitalelor.   „Am decis să resetăm un parcurs birocratic care întârzia Ordonanța de Urgență pentru infrastructura de gaze medicinale și energie din spitale și am găsit o soluție eficientă. Am transformat Ordonanța în Memorandum, a fost deja adoptat […]

În ședința de Guvern de astăzi, 27 ianuarie, a fost aprobată, în acest sens, o Ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea OuG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Actul normativ clarifică statutul prefectului și subprefectului ca fiind funcții de demnitate publică. Această modificare a fost necesară, a anunțat ministrul Administrației, […]

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat luni primul vaccin împotriva Covid-19 care ar urma să fie folosit în Uniunea Europeană, cel produs de Pfizer-BioNTech, informează AFP.Marea Britanie a fost prima țară din lume care a aprobat utilizarea vaccinului celor două companii în regim de urgență la 3 decembrie, aceasta fiind urmată apoi de Canada […]