Programul național de dezvoltare și susținerea industriei alimentare INVESTALIM
#Postat de JurnalFM on septembrie 29, 2023
Conducerea Agenţiei pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Neamț a anunțat că în curând va fi lansat un nou program de finanțare a întreprinderilor nou-înfiinţate sau întreprinderile în activitate, atât IMM, cât și întreprinderi mari pentru susținerea industriei alimentare.
Intensitatea sprijinului nerambursabil are valori cuprinse între 30 – 70%, iar nivelul ajutorului de care poate beneficia o întreprindere poate ajunge până la un maxim total de 57.750.000 de euro.
Activitățile eligibile pentru care se acordă finanțare prin intermediul schemei INVESTALIM sunt: prelucrarea și conservarea cărnii, fabricarea produselor din carne, prelucrarea şi conservarea peștelui, crustaceelor și moluștelor, prelucrarea şi conservarea cartofilor, fabricarea sucurilor de fructe și legume, prelucrarea și conservarea fructelor şi legumelor, fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie și fabricarea zahărului.

In anul 2023, la nivel de O.J.F.I.R. Neamț au fost instrumentate un număr de peste 200 dosare cereri de plată în valoare de 2.70 mil. euro, au fost evaluate respectiv contractate un număr de 180 dosare cereri de finanțare si verificate in vederea avizării un număr de 250 dosare de achiziții.

Conform previziunilor privind plățile din fonduri FEADR și a targetului asumat la nivel de OJFIR Neamț, respectiv 2,4 mil. euro, până la data de 29.09.2023 s-a plătit suma de 2,70 mil. euro, reprezentând o realizare a previziunilor de peste 111,00%, iar până la închiderea anului financiar 15.10.2023 plățile vor ajunge la valoarea de 3 mil. euro.