Profesorul Alexandru Mîţă: „Un model inspiraţional pentru colegii din întreaga ţară”
#Postat de Carmen Vintu on noiembrie 4, 2020
Profesorul Alexandru Mîţă: „Un model inspiraţional pentru colegii din întreaga ţară”

Alexandru Mîță este de curând noul consilier al Secretarului de stat pentru proiectele cu finanțare externă din cadrul Ministerului Educație și Cercetării.
Alexandru Mîţă, de la Liceul ”Mihail Kogălniceanu” Vaslui, a câştigat titlul de ”creator de educaţie”, în cadrul unui proiectului naţional CRED la care au participat aproape 300 de cadre didactice din întreaga ţară.
Câştigătorii celei de-a doua ediţii a Selecţiei Naţionale „Creatori de Educaţie” au fost stabiliţi vineri, 11 septembrie, în urma evaluării fiecărei activităţi propuse de către o comisie naţională de experţi în educaţie din cadrul proiectului CRED-Curriculum relevant, educaţie deschisă pentru toţi (proiect derulat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020).
Proiectul cu care dascălul din Vaslui a reuşit să câştige titlul „Creator de educaţie” este Campusul Virtual- Teleşcoala vasluiană, concept realizat de prof. Mîţă în perioada stării de urgenţă pentru a veni în sprijinul elevilor şi profesorilor din judeţul Vaslui.
Activitatea și implicarea sa nu au trecut neobservate, astfel că Alexandru Mîță a fost chemat să se alăture echipei care conduce învățământul românesc. Astfel, acesta a fost numit de curând consilier al secretarului de stat Mihaela Popa, cea care conduce departamentul pentru proeictele cu finanțare externă.
Jurnal FM 