Incendiu izbucnit la demisolul unei case din cartierul Zamca
#Postat de Liliana Mihaila on noiembrie 4, 2020
Pompierii au intervenit astăzi la prânz pentru stingerea unui incendiu izbucnit în demisolul unei case din cartierul sucevean Zamca. Focul a fost semnalat după ora 12.00, la fața locului ajungând în scurt timp două autospeciale de stingere cu pompieri din cadrul Detașamentului de Pompieri Suceava.

La sosirea echipajelor de intervenţie, fumul ieșea din zona de demisol a casei cu etaj, fără a fi probleme deosebite în ceea ce privește posibilitatea de extindere a flăcărilor spre nivelurile superioare. În scurt timp incendiul a fost localizat, lucrându-se acum la lichidare și determinarea cauzelor care au dus la izbucnirea lui.


Tagged as incendiu locuintă
Jurnal FM 