„Moara cu povești”. Prin cenușa istoriei. Oastea țării și politichia de pe cheiul Dâmboviței… 
de Nicolae Uszkai, Brașov

Motto: „Un popor care nu vrea să-și hrănească propria armată va fi în curând nevoit să o hrănească pe a altcuiva.” – Napoleon Bonaparte, citându-i, de fapt, pe anticii chinezi…

Stimați cititori și dragi amici, astăzi vă propun, aici, la „Jurnal de Brașov”, la această „moară cu povești”, să călătorim, preț de câteva rânduri, printre câteva considerente care țin de oastea țării și de cum ne raportăm noi, ca nație, la propria capacitate de apărare a țării. Acum și prin trecut! Foarte recent, la o activitate publică care a avut loc cu ocazia aniversării unui secol de la înființarea unei mari unități din Armata României, dezbăteam aprins cu niște oameni „din domeniu”, activi ori în rezervă sau retragere, calea pe care o urmează azi oștirea noastră și „cam cum” ar trebui diriguitorii noștri „cei de toate zilele” să-i asigure acesteia forțele și mijloacele necesare pentru a-și putea îndeplini misiunile pentru care există ca instituție.

Pentru că, la acest moment, cu tot pseudo-interesul afișat public de acești „diriguitori” (toți, de la orice nivel instituțional), la acest moment, nu prea are cine să moară pentru țară „la hotare” până când vine prima formațiune NATO mai „serioasă”, ca efective, dotare și eficiență în sprijin. Foarte multă lume din arealul politic mioritic se-mbată cu apă rece (sau nu are habar) că alte forțe din NATO vin să te ajute, dar, până să vină alții, este treaba ta, ca nație normală la cap și la istorie, să te aperi! Văd, cu amărăciune nedisimulată, că nația noastră, prin vajnicii politruci ce ne orânduiesc „cum vor mușchii lor” destinele, nu a desprins nicio lecție învățată cu adevărat din războaiele precedente în care a curs (prea mult) sânge românesc, iar eterna luptă pomenită în arealul Mărășeștiului din prima conflagrație mondială, cea în izmene, în cămăși albe și la baionetă (plus vitejia pe care ți-o dă frica morții apropiate…) devine un „perpetuum” și în aceste timpuri pline de fițe, proceduri operaționale, briefinguri cu sute de slide-uri. Dacă mâine „e rezbel”, suntem cam la fel ca-n „atacul cămășilor albe” pomenit anterior, acea acțiune eroică defensivă a Regimentului 32 Infanterie „Mircea” de la Mărășești! Dacă nu mă credeți, întrebați cătanele de azi din orice structură militară doriți dvs. cam câți mai sunt și dacă „au cu ce” să-și facă treaba pentru care sunt cătane! Nu vă vor putea spune prea multe, pentru că nu au voie și sunt opriți de confidențialitatea existenței lor de cătane, dar veți citi niște tristețe pe chipul lor! Măcar pe al celor ce înțeleg în ce stare se află…

Realitatea este că militari de toate gradele pleacă „la greu” din „sistem” către joburi unde sunt mult mai bine plătiți și unde nu li se mai „scot ochii” că-s „mercenari” care „sug sângele poporului” și că trebuie să se afle până la 65 de ani „sub drapel”. Râd toate curcile planetei când au auzit că politrucii noștri diriguitori au decis că musai cătanele românești se vor pensiona la 65 de ani, de teama nu știu cărui jalon tembel din „biblia” penereristă. Nicăieri nu există așa ceva! Absolut nicăieri! Nici măcar la națiile cu indice mare de longevitate! Care naiba a mai văzut luptător „vajnic” la această vârstă? Reiterez ceea ce spuneam acum mai bine de un an tot pe aici, prin „Jurnal de Brașov”, că la armia română și cele necesare acesteia s-ar cam pricepe toată lumea posesoare de „smarfon”! Cam ca la fotbal, economie și politică, domenii arhicunoscute la care se pricepe de muuult timp tăt rumânu’, iar de atâta pricepere mioritică, văd, „de bună seamă”, că „amântrei” sunt cu oiștea-n gardul prezentului, bine proptite și cu gâtu-nțepenit! Am mai scris și spus și pe calea undelor, dar și prin niște interviuri televizate, că, personal, nu pot fi un detractor al unui organism cu care m-am identificat multe decenii din viață, încă de la vârsta de 14 ani, dar pot critica felul în care societatea, în ansamblu, politicul, în particular (adică „diriguitorii” vremelnici de sorginte „politrucească”, mai exact), unii lideri militari (care ar trebui să aibă niște „atribute” masculine mai pronunțate în abordarea problemelor armiei) și mulți alți factori pe care nu am răbdare să-i enumăr, acum și aici, au dus la un punct în care, la nevoie, când și dacă ne-ar ataca vreun inamic (previzibil sau nu) e cam greu să faci cumva azi să poată muri vitejește pentru țară unități și mari unități de diverse arme și specialități. Poate e cam dur ce zic acum și o fi ușor confuz pentru unii, dar sunt sigur că mulți înțeleg ce doresc să spun!

Știm cu toții că, din păcate, din pricini sociologico-politice pe care nu am în intenție a le dezvolta acum și aici, societatea românească e fracționată pe diverse categorii socio-profesionale, dar nu la modul normal, firesc, ci cu o idioată înverșunare una împotriva alteia sau altora. „Privații” împotriva celor „de la stat”, justiția contra poporului neștiutor, poporul neștiutor împotriva sistemului de sănătate reprezentați de medicii „dictatori”, „boborul” judecător față de nesimțiții de „speciali” din armată care „sug sângele poporului  muncitor” și multe alte exemple de veritabilă „maskirovka” de sorginte tipic muscălească, exemple pe care le cunoașteți foarte bine, încă de la prima „descălecare” a președintelui cu apucături de matroz cherchelit, ca o continuare a domniei prea-zâmbărețului „nemuritor” poreclit Ilici! O fracționare care face doar rău societății și, implicit, armatei țării, etichetată de mulți „trenchea-flenchea” ca fiind o „instituție bugetofagă”, „adunătură de mercenari” și-n multe alte feluri pe care nu doresc a le rememora…Este la mintea cocoșului că, așa cum un organism viu are nevoie de mai multe organe pentru a trăi și a funcționa bine (inimă, ficat, sistem circulator, anticorpi etc), la nivelul actual al dezvoltării speciei umane autointitulată Homo Sapiens, încă e nevoie, din păcate, de niște „nenea” și „tanti” din cadrul societății fracționate pe cete, națiuni, alianțe etc, care să stea cu „bâta” la hotare, pentru a „păzi” și acționa, la nevoie, în scopul apărării cetei, națiunii, alianței etc. Acestor „„nenea și tanti” li s-a spus, dintotdeauna, fie oaste, oștire, armată, forțe de autoapărare ori cum credeți că s-ar mai putea numi o astfel de entitate necesară la acest moment de evoluție umană pe punctul albastru din Univers numit Terra. Iar România nu poate fi ea mai prejos decât alte neamuri și are și ea, de la începutul „proiectului” modern al nației, cu precădere după Unirea de la 1859, o armată care a încercat, cumva, să fie la nivelul cerințelor epocii în care s-a aflat activă la un moment dat. În timpurile moderne, poporul român s-a identificat cu armia sa, bună-proastă, așa cum a fost, echipată binișor ori cu cămașa ruptă-n coate, cum o fi fost, pentru simplul motiv că a fost ultima nădejde a românului că nația sa se poate apăra de vitregiile istoriei! Și au fost destule astfel de vitregii! Sigur, au fost momente și când armata nației n-a „performat” prea bine, dar vina este, în opinia mea și nu numai a mea, tot a factorului politic care a avut grijă, aproape de fiecare dată când oastea a fost implicată-n vreun război, să poată românul lupta numai în izmene, desculț, doar în cămașă și la baionetă, că muniția era pe sponci, banii din bugetul de rezbel aruncați în buzunare șmechere, de „băieți dăștepți”, iar echiparea era „șutită corespunzător” de aceiași „băieți dăștepți” ai epocii respective. Dacă doriți exemple, istoria-i plină de ele! Din păcate și contemporaneitatea!

Cu tot respectul pentru mulți dintre amicii mei care sunt pe funcții importante din lanțul de comandă al oștirii române, trebuie să fii cel puțin chior să nu observi că politica de personal actuală existentă la nivelul armiei și girată prost de factorul politic este cu un pas în groapa dezastrului, coroborată cu motivarea deficitară și impredictibilă a TUTUROR categoriilor de personal din armată (care pleacă pe capete din sistem), iar dotarea și echiparea cu armament și tehnică de luptă modernă (sau măcar fiabilă) este la pământ, din toate punctele de vedere, cam de vreo două decenii încoace. Cu toată alocarea mai recentă a unor procente mai semnificative din PIB, „îngrășarea porcului”, acum când focul e cât casa aici, la doi pași de noi, are efect fix cât frecția cu Carmol la piciorul de lemn al unui pirat bețiv ori cât lecția de „croitorie” din vremea stagiului militar a reprezentantului amorțit actual al Cotroceniului, cel ce ar fi învățat să coasă niște nasturi la uniformă! Sau să arunce cu mantaua pe capote prin parcul auto…Nu că premierul anterior ar fi arătat, cel puțin în spațiul public, vreo prețuire mai specială pentru organismul militar în care a activat o viață de om! O spun cu regret, ca unul care-l cunoaște personal pe ex-dom’ premier, dezamăgit profund fiind de implicarea sa în zona „politrucească” a vieții societății românești, mai ales pentru faptul că, este mai mult decât evident pentru mine, nu el a condus destinele țării, ci niscaiva păpușari „cu ochii la slănină”! Și pentru că este la fel de evident că nu s-a priceput s-o facă! Armata a dat-o mai „la spate” și s-a trezit, vezi Doamne, activând în „clubul” conducătorilor nației…Cred că Brătienii și nu numai, se răsucesc în mormintele lor! Numai dacă mă raportez la poziția sa față de rezerva armatei, față de rezerviști și cei aflați în retragere, ca să nu mai vorbesc de viitorul armiei, mi se face silă și nu-mi mai vine să scriu nimic p-acilea! Apropo, noi nu prea mai avem rezerviști care să completeze locurile celor care ar cădea în primele zile ale unui conflict. Că n-avem de unde, legi viabile nu există, iar legea rezervistului voluntar e, la noi, o glumiță proastă! Despre actualul premier nu mai zic nimic, că-l jignesc pe Nicolae Filimon cu vreo operă nouă, încercând să navighez printre ciocoii lui! Racile vechi, cam de pe timpul ciocoilor mai vechi ori mai noi, care mergeau pe principiul „să-mi fie bine mie și neamurilor mele, pă restu’, dă-i în…”!

Stimați guvernanți, din păcate, ori nu vreți, ori nu aveți habar, dar trebuie să faceți iute-iute, atât cât mai este timp, demersuri rapide pentru încadrarea cu personal și dotarea la minim cu armament și tehnică viabilă pentru a avea cine să moară la hotare în primele zile de conflict! Constat, cu dezgust și totală dezamăgire, că, dacă nici exemplul nefericit al Ucrainei nu e folosit de nația noastră ca lecție învățată, degeaba ne plimbăm pe la conferințe de fițe cu „ț-șpe” mii de slide-uri în prezentări pompoase la nenumărate comandamente de aici ori de aiurea! „Diriguitorilor” de pe cheiul Dâmboviței, le amintesc că bine-ar fi să nu rămânem în istorie cu stigmatul unei nații care se predă prea iute în fața vreunui agresor rapace! Nu sunt un pesimist de felul meu, dar perspectiva e destul de neagră! Iar celor care țipă isteric că „ne apără NATO” și că nu-i cazul să „dăm bani pe arme”, le spun că-s idioți cu patalama, pentru că până se mișcă NATO, politic și logistic, TREBUIE să ai tu, nație română, trupele țării tale, trupele care, efectiv, să moară onorabil la hotare! Iar pentru a ajunge la hotare, brigăzilor din Forțele Terestre, de exemplu, le trebuie măcar șoferi suficienți ori tehnică auto care să funcționeze până la hotare, nu să rămână în pană, cu coloane de deplasare „întinse” pe toate drumurile noastre hârbuite, și să aibă arme „în regulă”, Forțelor Aeriene, avioane suficiente, iar Forțelor Navale, ceva mai mult decât niște „bărcuțe” dotate cu prăștii!

Pentru că, încă, mai avem niște oameni care mai pot face minuni, dar acești oameni trebuie bine conduși, să aibă cu ce și, foarte important, să aibă de ce! Unii din apropierea noastră au o motivație de a lupta pentru țara lor care este greu de înțeles pentru unii de-ai noștri, din întreg arealul social! Înțelege fiecare ce dorește din cele ce zis-am anterior! Cine dorește, își poate aduce aminte sau se poate informa temeinic despre ce dotări a cerut armata de-a lungul timpului şi ce s-a aprobat de către factorul politic. Aproape nimic fezabil, cu unele mici excepții!

Mulți spun, prin diverși vectori ori în diverse discuții „savante” că-n perioada interbelică, pe străzile mioritice „curgea laptele și mierea” unei societăți ideale care trebuie să ne fie model de dezvoltare și azi! Aiurea-n tramvai, monșerilor! Suntem urmașii lui nenea Iancu, așa că „n-ai să vezi, monșer, să fie adevărată aiasta!” Preț de câteva rânduri, drept argument, am să vă reamintesc de controversata „Afacere Škoda”. Apropo de Škoda, am avut în dotare în primii mei ani de ofițer de artilerie niște obuziere de munte Škoda monofleș (adică cu o singură fălcea, nu cu două) calibrul 100 mm, fix din acea perioadă, de pe vremea când regele Mihai era mic copil…De altfel, niște „scule” foarte precise, dar depășite de vremurile de mai încoace! Că istoria se mai repetă uneori, vă voi reaminti doar, că, în 21 martie 1933, acum vreo nouă decenii, prin interpelarea parlamentară a dr. Nicolae Lupu se dezvăluia public o afacere privind contractarea unor comenzi de armament şi muniţii, în condiţii total dezavantajoase României, afacere dublată, zice-se, de acţiuni de spionaj (așa zisa „Afacerea Škoda”), scandal în care au fost implicaţi numeroşi oameni politici ai vremurilor de atunci.

Această „Afacere Škoda” s-a transformat într-un puternic scandal politico-financiar care a zguduit viaţa politică a României interbelice. La baza acestei „afaceri”, a stat un contract pentru înzestrarea armatei române cu armament, în valoare de circa șapte miliarde de lei, semnat în anul 1930 de guvernul condus de Iuliu Maniu cu Uzinele de armament Škoda din Cehoslovacia, țară cu care România avea relații bune în acea vreme. Ca orice lucru „neaoș” făcut cu oiștea-n gardul priceperii și stipulat fiind în netă defavoare pentru statul român, contractul acesta a provocat o puternică criză politică, scoţând la iveală corupţia generalizată din aparatul administrativ al statului, starea extrem de precară a armatei române, aducerea-n „franjuri” a secretelor de stat, implicarea politicienilor până la nivelele cele mai înalte şi culminând cu implicarea regelui Carol al II-lea şi a camarilei regale. Că…așa-i în tenis! Vă sună cunoscut? „Afacerea” a scandalizat opinia publică şi a fost cap de afiş pentru mai mulţi ani de la izbucnirea lui. A fost pe larg folosită de partidele şi oamenii politici, având în final un efect devastator asupra încrederii populaţiei în instituţiile statului democratic, în contextul în care Europa se afla în plin proces de înarmare şi în pragul izbucnirii celui de-al doilea război mondial. Vă sună cunoscut? După cum ne zice chiar istoria, armata română a ieşit din primul război mondial într-o condiţie de dotare tehnică şi logistică complet necorespunzătoare necesităţilor de apărare ale României întregite. După 1920, armata a început un program de modernizare, însă condiţiile politice şi financiare nefavorabile, au dus la o finanţare necorespunzătoare cu nevoile acesteia. Vă reamintesc, dacă nu știați, că în România nu exista o industrie de armament autohtonă performantă, cu unele excepții, iar statul era obligat să apeleze la furnizori externi, care practicau preţuri foarte mari în raport cu posibilităţile financiare ale ţării. Nici acum nu mai avem industrie de apărare! Pentru că acea industrie existentă în regimul trecut, s-a cam dus pe apa Sâmbetei! Pe de altă parte, contractele de înarmare pe care statul român a reuşit să le contracteze, au fost fie prea mici şi scumpe, faţă de necesităţi, fie „onor” statul nostru mioritic a fost incapabil să le onoreze.

Spre finalul anilor ’30, oștirea avea o dotare care echivala cu cea de dinaintea primului război mondial, cu toate că echipamentele militare intraseră într-un proces accelerat de modernizare. În plus, s-a produs şi un fenomen de „fărâmiţare” a contractelor de livrări de armament, motiv pentru care existau o multitudine de furnizori, fiecare folosind standarde şi aparate diferite, care la rândul lor necesitau mentenanţă sau piese de schimb corespunzătoare. Această lipsă de omogenitate apăsa şi mai mult asupra bugetului, şi aşa foarte redus, al armatei. Pentru cunoscători, seamănă și cu actuale „dezvoltări” ale dotării armiei, nu-i așa? Revenind la „afacere”, în data de 17 martie 1930, Ministerul Apărării Naţionale a semnat un contract de furnizare de armament cu Uzinele Škoda, în valoare de 1.250 milioane lei pentru puşti mitraliere şi 5.500 milioane lei pentru tunuri și obuziere (totalizând 6,75 miliarde lei). După cum avea să susţină Iuliu Maniu, guvernul naţional-ţărănesc prezidat de el avea deja un plan de modernizare şi înarmare cu mult înainte de această dată. Totodată, România încerca în acest fel să-şi onoreze angajamentele economice faţă de „Mica Înţelegere” (în speţă cu Cehoslovacia), alianţă care până atunci nu jucase decât un rol minor în peisajul politic european. Din partea ministerului  de război, a semnat generalul Henri Cihoski, un onorabil militar, de altfel, veritabil erou de la Mărășești. În 1931, la numai un an de la semnarea contractului, acum sub guvernul Iorga, apar primele indicii de nereguli. Noul ministru al oștirii, generalul Constantin Ştefănescu Amza, un apropiat al regelui Carol al II-lea, a constatat că echipamentele furnizate nu corespund standardelor armatei şi solicită sistarea temporară a comenzii. Nemulţumită, conducerea Uzinelor Škoda îl acuză pe generalul Constantin Ştefănescu Amza că încearcă să saboteze contractul. Trebuie menționat că, în ciuda diferendelor ivite, contractul se derulează în continuare. Practic, scandalul propriu-zis a erupt în primăvara lui 1933, la trei ani de la semnarea contractului. În urma unui telefon anonim, în data de 10 martie, finanţele statului au întreprins o percheziţie la sediul firmei din Bucureşti, pe motiv că aceasta nu ar fi plătit mai multe impozite datorate statului. La scurt timp, la data de 21 martie 1933, deputatul Nicolae Lupu, fost ţărănist, intrat in conflict cu conducerea partidului de proveniență, a susţinut un discurs în Camera Deputaţilor în care a făcut publică „Afacerea Škoda”. Vă sună la fel de cunoscut, apropo de datul poalelor peste cap? În continuare, reamintesc că în seiful din biroul lui Bruno Seletzki, reprezentantul Uzinelor Škoda, sunt găsite mai multe documente militare secrete provenite din documentele aflate în uzul Ministerului Apărării Naţionale, cu privire la sistemul naţional de apărare, documente despre contractele statului cu alţi furnizori de armament și multe alte domenii. Pe lângă acestea, au fost descoperite la sediul firmei liste cu sume mari de bani (circa 25 milioane lei), „alocaţi” unor nume codificate. Probabil, cadouri de nuntă!

Reacţia iniţială a autorităţilor a fost una destul de ambiguă și destul de ciudată. Ministrul justiţiei, ţărănistul Mihai Popovici, a sistat destul de iute percheziţia şi a încercat să muşamalizeze rapid cazul proaspăt deschis. În aceeaşi seară, Bruno Seletzki pătrunde înapoi în sediul firmei, rupe sigiliile şi sustrage mai multe documente. Toate acestea ajung, totuși, în atenția presei, care nu întârzie să publice articole incendiare despre „Afacerea Škoda”. Drept urmare, scandalul se extinde rapid şi în Parlament. Destul de repede, sub presiunea opiniei publice şi a Parlamentului, pe 24 martie este arestat Bruno Seletzki. De asemenea, implicat direct în scandal, generalul Sică Popescu din Corpul I Armată, se sinucide. Unele surse sugerau că „ar fi fost sinucis”! În 31 martie 1933, pe prima pagină a ziarelor, apărea: „Sinuciderea generalului Sică Popescu. Impresia produsă în toate cercurile. Conţinutul scrisorilor lăsate de defunct”: „Generalul a fost foarte enervat de ultimele evenimente. El a plecat dela Bucureşti, unde a sta câteva zile, iar Marţi când s-a întors din Capitală, părea atât de agitat, încât membrii familiei, îngrijoraţi, au început să-l supravegheze pentru a împiedica producerea vreunui act funest. Totuşi, pe la ora 5 jum., scăpând un moment de sub supraveghere, în vreme ce aghiotantul lui (…) se afla în cabina telefonică a comandamentului, generalul Popescu s-a închis în biroul său şi, cu un revolver pe care-l avea pregătit, şi-a tras un glonte în tâmpla dreaptă, care i-a ieşit prin tâmpla stângă”. Ar fi lăsat în urmă patru scrisori adresate mareşalului Prezan, generalui Condeescu, fost ministru de război, colonelului Aldea, şef de stat major, şi soţiei sale Margareta Popescu. „În scrisorile adresate d-lor Mareşal Presan şi general Condeescu, Sică Popescu arată că e nevinovat de tot ce i se pune în sarcină că a trăit cinstit şi moare sărac. Soţiei sale îi cere ertare pentru gestul care îl face şi-i cere deasemeni iertare că moare sărac (…). El mai spune că de doi ani era persecutat sistematic de generalul Ştefănescu-Amza. Nemaiputând suporta aceasta, este silit să-şi pună capăt zilelor”. Pe ultima pagină se publică „Scrisorile lăsate de generalul Sică Popescu. Textul celor patru scrisori”, „Cum s-a sinucis generalul Sică Popescu”. Mie mi-a făcut impresia unui foarte convenabil Acar Păun! Pe 1 aprilie 1933, conform celor scrise-n presa vremii, „Citirea scrisorilor generalului Sică Popescu provoacă scandal” în Cameră, iar cel care le lecturează este subsecretarul de stat Armand Călinescu, viitor premier al țării. La prima vedere, scandalul se stinge odată cu condamnarea lui Bruno Seletzki la cinci ani de închisoare pentru deţinere de documente secrete şi violare de sigiliu. Bruno Seltezki este apoi expulzat din România. Cu toate acestea, au rămas nedesluşite „chichițele” persoanelor mituite care se aflau în spatele denumirii cifrate „Paelaelibus”, precum şi a sumei de 25 milioane mită. Presa (mai ales cotidianul „Adevărul” de atunci) nu încetează să publice articole incendiare despre „Afacerea Skoda”. Acele documentele găsite erau pline de cuvinte cifrate. Ziariştii de „Adevărul” află că „romiman” însemna comision, „reprezentantul cauciucului” era ministrul de finanţe, cel al apărării- „reprezentantul lemnului”, contul secret din care se plăteau comisioanele se numea „Paelaelibus” iar colonelului Georgescu, care fusese delegat de ministerul apărării pe lângă reprezentanţa Skoda, i se spunea simplu „Akyfxcsyafsyxhe”. Însă, oficial, aceste lucuri nu au fost confirmate niciodată.Pentru că nu s-a dorit și pentru că „lesa” ducea până sus de tot în ierarhia țării! Nemulţumiţi de atitudinea mult prea permisivă a guvernului liberal, un grup de deputaţi din partidele de opoziţie, în frunte cu Nicolae Lupu, adresează o interpelare oficială guvernului, pentru o prezentare mai clară a afacerii. Din grupul de deputaţi făceau parte Constantin Bacalbaşa (independent), Virgil Madgearu (PNŢ), Grigore Iunian (PRŢ), Octavian Goga (PNA). Chiar şi din PNL s-au sesizat Gheorghe Brătianu sau Constantinescu-Bordeni. În urma acestui demers, se profilează soluţia constituirii unei comisii parlamentare care să ancheteze cazul în detaliu. Comitete și comiții! Cam ca-n zilele noastre, atunci când se dorește îngroparea vreunei „cestiuni”! La mai bine de un an de izbucnirea scandalului, după numeroase interpelări parlamentare, scandaluri politice şi discursuri acide și furibunde, se constituie comisia parlamentară însărcinată cu anchetarea afacerii Škoda. Comisia Camerei se constituie din 30 de deputaţi din toate partidele parlamentare şi începe lucrul la 12 mai 1934. Comisia Senatului se formează din 23 de membri şi începe ancheta la 30 iunie. Ancheta îşi propunea să răspundă la trei întrebări fundamentale: era contractul în dezavantajul statului român? Dacă da, cine era responsabil? Cine erau persoanele corupte? Existau câteva probleme corelate: criza din armată, prestigiul PNŢ, posibilitatea unei înscenări din partea PNL împotriva PNŢ, muşamalizarea iniţială a afacerii. Era, oare, implicată camarila regală? Cercetările au durat foarte mult, adică până în 7 decembrie 1934. Raportul nu a apucat să intre în Parlament în ultima şedinţă a anului şi s-a amânat pe motiv de „vacanţă de iarnă”…La reluarea activităţii parlamentare, s-a încercat scoaterea din discuţie a raportului, s-au tărăgănat din nou lucrurile, pe fondul scandalurilor dintre politicieni şi partide. Raportul comisiei a intrat în discuţie abia la şedinţa din 8 martie 1935. Lumea începuse deja să uite…

Referitor la întrebările fundamentale cărora îşi propusese să le găsească un răspuns, raportul a stabilit că statul român a fost categoric defavorizat în contractul cu Uzinele de armament Škoda. Existau pagube de cel puţin 1,7 miliarde lei, prin practicarea de preţuri crescute ilegal în dauna statului. Mai mult, s-a descoperit că interesele industriale naţionale fuseseră neglijate, factorii de decizie în drept nefiind consultaţi. Circa o treime din contract ar fi putut fi „repartizat” firmelor autohtone cu profil industrial cu potențial de producție militară precum Uzinele Reşiţa, Malaxa, Vulcan, Copşa-Mică, Cugir, Astra, Vulcan și Romloc. Referitor la chestiunea responsabilităţilor, comisia parlamentară i-a indicat doar pe directorul ceh Bruno Seletzki şi pe Romulus Boilă, membru PNŢ, care nu a putut justifica o parte din avere. Generalul Sică Georgescu a fost învinuit că ar fi primit comisioane, dar, între timp acesta murise, sinucis sau nu. Răspunzător ar fi fost considerat şi fostul ministru al apărării, generalul Cihoski, cel care semnase contractul. Alt învinuit a fost ministrul justiţiei Mihai Popovici, care a sistat percheziţia din 10 martie 1933. În sfârşit, în pledoaria finală a comisiei de anchetă, răspunzător pentru întreaga afacere a fost făcut guvernul PNŢ din 1930, prezidat de Iuliu Maniu. Chestiunea referitoare la comisioanele plătite unor persoane sus-puse, nu s-a putut clarifica. Ar fi fost culmea, nu-i așa? Comisia a stabilit că în spatele denumirilor cifrate, se găseau comisioane, cheltuieli administrative, onorarii pentru avocaţi, în general mită pentru „funcționărime”. Însă nu a putut stabili niciun nume sau personaj concret…Că așa-i în tenis! Dezbaterile care au urmat prezentării raportului comisiei parlamentare, au durat mai bine de o lună, rezultând, practic, o critică dură la adresa PNŢ şi a lui Iuliu Maniu. Firește, țărăniştii au ripostat acuzând liberalii de „punerea la cale” a întregului scandal împotriva partidului şi a liderului său, de o amplă campanie de calomniere împotriva lor. Iuliu Maniu a argumentat cu buna sa credinţă, subliniind necesitatea de înarmare, planurile guvernului său, dorinţa PNŢ de a grăbi înarmarea ţării, în contextul unei Europe în plină campanie de înarmare, în frunte cu Germania, dar şi a pretenţiilor revizioniste ale Ungariei.Totodată, Iuliu Maniu s-a disculpat, susţinând permanent că nu era la cunoştinţă de neregulile din contract și a mers până acolo, încât a ajuns să-l acuze pe colonelul Pomponiu de falsificarea unui proces verbal care l-ar fi indus în eroare. Dar – ce să vezi?- acest colonel Pomponiu era prim-comisar regal, un apropiat al regelui Carol al II-lea, lucru care complica şi mai mult chestiunea. Mult mai mult decât se complicase până atunci…În plus, Iuliu Maniu considera că s-ar fi intervenit pe lângă Bruno Seletzki, pentru a face acuzaţii la adresa guvernului său. Concluzia țărăniștilor era că „afacerea” era o înscenare la adresa PNŢ, cu concursul PNL, al regelui şi al camarilei. Și uite-așa, rolurile aproape că se inversează și, din principal acuzator, PNL se găseşte „în banca acuzaţilor”. Paradoxal, atacurile la adresa lui Iuliu Maniu, indiferent de provenienţa lor, se sting, iar liderul ţărănist continuă să rămână cel mai popular politician din „peisajul” interbelic.

Cum aminteam anterior, acuzaţia lui Iuliu Maniu la adresa comisarului regal colonelul Pomponiu și aluziile directe la amestecul camarilei regale în această „dandana”, deschid pista unei implicări la nivel înalt, cu concursul regelui Carol al II-lea. Iuliu Maniu a făcut o serie de mai multe declaraţii publice, însă multe sunt cenzurate. Ca urmare, atacurile la adresa Elenei Lupescu, „amanta regală”, cea pe care Maniu o considera adevărata responsabilă, sunt complet suprimate din declaraţiile sale publice. Practic, Elena Lupescu era personajul-cheie din camarila regelui Carol al II-lea și Maniu o acuza că vrea să desfiinţeze instituţiile fundamentale ale statului. Prin scandalul iscat, ținta atacului ar fi fost, de la început, Iuliu Maniu, iar afacerea ar fi fost un instrument util camarilei pentru compromiterea lui. Întrucât, în cele din urmă, Iuliu Maniu nu mai putea fi implicat, clarificarea afacerii nu mai era deloc în interesul camarilei regale şi a lui Carol al II-șea. Brațele caracatiței afacerii erau mult mai întinse, iar dacă se insista asupra găsirii unor vinovaţi, exista pericolul unui efect „nedorit” asupra altor afaceri cu statul pe care le derulau însuși regele şi camarila sa apropiată. Cum nimic nu este întâmplător, între timp, guvernul PNL prezidat de Gheorghe Tătărescu, face demersuri pentru stabilirea unui nou contract cu Uzinele Škoda. Istoria ne spune că premierul cehoslovac l-a contactat pe Gheorghe Tătărescu, atrăgându-i atenţia că în joc se află o „chestiune de democraţie”, că uzinele nemțești Krupp exploatează „chestiunea” în favoarea lor, iar în joc se aflau angajamentele României faţă de statul cehoslovac, în cadrul „Micii Înţelegeri”. Firește, guvernul cehoslovac era nemulţumit de prejudiciul de imagine pe care-l sufereau Uzinele Škoda, iar relaţiile cu România riscau să degenereze. Nici vorbă a se pomeni de mită, corupție, mituitori etc. Ni vi se pare cunoscut? Cu toate că au rămas multe „găuri negre” în ecuația deslușirii scandalului, guvernul Tătărescu încheie un nou contract cu Uzinele Škoda, de fapt o reeditare a contractului iniţial. La comanda iniţială supusă „scandalului”, mai sunt adăugate câteva baterii de artilerie, pentru a acoperi paguba suferită de statul român. La 8 aprilie 1935, contractul intră în Camera Deputaţilor şi este aprobat.

Și uite așa, am ajuns și eu să am în dotare, multe, multe decenii mai târziu, niște obuziere Skoda calibrul 100 mm…De pe timpul când regele Mihai era tânăr fecior…În procesul intentat celor acuzaţi, toţi cei implicaţi au fost achitaţi în februarie 1936. Pupat „Peața Endependenții”! Justiţia noastră vajnică nu a putut proba vinovăţia nici unuia dintre acuzaţi, ca, de exemplu, Romulus Boilă şi averea pe care nu o putea justifica sau comisioanele pentru Sică Georgescu. Singurul condamnat a rămas cehul Bruno Seletzki, dar care a fost expulzat ulterior în țara sa…Practic, „Afacerea Škoda” a avut numeroase implicaţii pentru viaţa politică din România interbelică, iar rezultatul anchetei nu a mulţumit pe nimeni, însă a constituit un punct culminant într-un proces mai amplu, care frământa societatea română. După cum ne aducem aminte, Europa se înarma, iar armata română nu făcuse aproape niciun progres. Configuraţia politică europeană se schimba, naţional-socialismul din Germania devenea o forţă de neoprit, se apropia cel de-al doilea război mondial, iar scandalul afacerii Škoda periclitase înarmarea armatei române. În condițiile în care dotarea acesteia era complet depăşită. Vă sună cunoscut? În ceea ce priveşte scena politică internă, scandalul a scos  la iveală o duşmănie ireconciliabilă între cele două mari partide româneşti: PNL şi PNŢ. Opinia publică, complet bulversată, precum „cetățeanul turmentat” al lui nenea Iancu Caragiale, şi-a pierdut încrederea în politicieni. La fel zic, vă sună cunoscut? După cum sublinia ziarul „Adevărul” din 11 iulie 1934: „Nici o afacere din câte cunoaşte cronica scandalurilor politice de la noi, nu a produs atâta vâlvă şi nu a dat atâtea pagini de senzaţional ca afacerea Skoda!”. A reieşit un consens general asupra corupţiei generalizate din politică şi administraţia statului și, firește, s-a periclitat astfel încrederea în instituţiile democratice. În acest context, a avut loc o creştere masivă a popularităţii grupărilor care susţineau un mesaj anti-corupţie. De acest deficit democratic a beneficiat în special Mişcarea Legionară, care avea un mesaj politic explicit anti-corupţie. De fragilitatea şi dezbinarea clasei partidelor politice, a beneficiat, până la urmă, chiar regele Carol al II-lea, care avea să instaureze dictatura regală, în 1938. La fel zic, vă sună cunoscut? Nu cu dictatura neapărat, ci cu celelalte…Paralelele cu prezentul sunt destul de evidente și n-am să mai insist pe această evidență! Și nu pe statul „paralel” ci pe cel „perpendicular” pe „păpușărelile” de azi!

Revenind la prezentul destul de „fierbinte” în care trăim azi, cred că lumea își va reveni cu greu către un climat mai aproape de pace, iar „păpușarii” lumii, fie cei aflați „la vedere”, fie cei mai „discreți”, vor mai câștiga mulți bani. Până atunci, însă, așa cum ziceam pe la început, e nevoie să-i avem și noi, pe acei „nenea și tanti” disponibili, dispuși și relativ bine dotați material, ca să poată muri onorabil, în primele zile de apărare, pentru țară! Și să nu facă din „plastilină” bici și să și pocnească! Cine dorește, își poate aduce aminte sau se poate informa temeinic despre ce dotări a cerut armata de-a lungul timpului şi ce anume s-a aprobat de către factorul politic și când anume. Aproape nimic fezabil, cu unele mici excepții! Celui ce m-ar contrazice, îi dau un singur exemplu, acela al dotării cu armament ușor de infanterie de calibru NATO, cel de 5,6 mm, standard NATO, că tot clamăm interoperabilitatea cu NATO…Noi am rămas tot cu cel de sorginte sovietică, în timp ce producătorii de armament de la Cugir intră-n greve permanente pentru că-s tratați de toate guvernările fix cu partea dorsală! Ca să nu mai vorbim pentru câte zile de luptă ne-ar ajunge stocurile de muniție doar la acest armament ușor și cam de unde importăm pulberile și muniția pentru că noi ne-am făcut praf tocmai fabricile de pulberi. E greu de acceptat că legea răspunderii ministeriale nu are niciun efect atunci când atâtea programe de înzestrare fezabile au fost anulate sau întârziate. Om trăi și om vedea, numai să nu fie prea târziu!

Pentru astăzi, am terminat cu „măcinatul” la „moara cu povești” și vă aștept la următoarea întâlnire de săptămâna viitoare. Până atunci vă doresc să v-aducă Cel de Sus doar ceea ce nu ați avut bun până acum! Repet ca-n alte ocazii similare: e o urare de prin Maramureșul istoric de unde-mi trag eu rădăcinile! Și cred că poate fi valabilă peste tot unde se-nțelege vorba românească! Să vă fie bine! Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai

Surse, surse foto și lecturi suplimentare:

Maner, Hans-Christian, Parlamentarismul în România (1930-1940), Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2004

Chioveanu, Mihai, Afacerea Skoda, în revista Sfera Politicii, nr. 84, 2000,

http://www.euroavocatura.ro/articole/189/Afacerea_SKODA_-_Romania_si_Cehoslovacia

http://www.ziuaveche.ro/exclusiv-zv/dosare-ultrasecrete-exclusiv-zv/coruptia-in-perioada-interbelica-afacerea-skoda-5972.html/

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/carol-al-ii-lea-si-afacerea-skoda/

https://www.scribd.com/document/345492293/Scandalul-Skoda

https://historia.ro/sectiune/general/trei-procese-celebre-care-au-zguduit-romania-575738.html

https://beta.dela0.ro/marea-spertuiala-un-caz-de-coruptie-din-interbelic-arata-ca-asaltarea-pietei-romanesti-nu-e-inventia-uber/

https://adevarul.ro/stiri-interne/marele-tun-cu-tunuri-afacerea-skoda-i-1463925.html

https://adevarul.ro/stiri-interne/marele-tun-cu-tunuri-afacerea-skoda-ii-1464265.html

Pagina de Facebook a Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”