Paul Celan, poet, traducător și eseist de limba germană, evreu originar din România

Paul Celan, născut la 23 noiembrie 1920 în Cernăuți, pe atunci parte a României, astăzi aflat în Ucraina, a fost unul dintre cei mai importanți poeți de limbă germană ai secolului XX, o voce singulară și tulburătoare a literaturii postbelice. Deși nu a locuit niciodată în Germania, poezia sa a influențat profund cultura germană de după cel de-al Doilea Război Mondial. Stilistic, versurile sale poartă amprenta suprarealismului francez, iar tematic, ele sunt străbătute de trauma Holocaustului, din care a supraviețuit, dar care i-a marcat profund întreaga existență.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Paul_Celan#/media/Fișier:PaulCelan.jpg

Numele său real era Paul Antschel, provenind dintr-o familie evreiască germanofonă. Ortografiat în română ca „Ancel”, numele a fost transformat de poet în „Celan” – o anagramă simbolică folosită ca pseudonim. În 1938, Celan pleacă la Paris pentru a studia medicina, însă se întoarce în România în anul următor, odată cu izbucnirea războiului. Se reorientează spre filologie, urmând studii de limbi romanice. În 1942, odată cu agravarea regimului antisemit în România aliată cu Germania nazistă, este deportat într-un lagăr de muncă forțată. Părinții săi sunt trimiși într-un lagăr de concentrare: tatăl moare de tifos în toamna acelui an, iar mama este împușcată în iarna care a urmat, după ce fusese considerată inaptă de muncă.

După război, Celan lucrează ca traducător și redactor la București, între 1945 și 1947. Apoi, pleacă la Viena, unde debutează editorial cu volumul „Der Sand aus den Urnen” (1948), ce conține și celebra poezie „Todesfuge” („Fuga morții”). Acest poem, structurat în maniera muzicală a unei fugi, evocă brutalitatea lagărelor de concentrare și imaginea morții întruchipată ca „un maestru din Germania”. Versurile sale inițiale se deschid cu: „Lapte negru de zori îl bem la amurg / îl bem la prânz dimineața îl bem noaptea / bem și bem / săpăm un mormânt pe cer e loc destul” – imagini de o intensitate aproape insuportabilă, în care realul se dizolvă în simboluri și metafore cutremurătoare.

Poezia lui Paul Celan este caracterizată de o tensiune interioară profundă, de un limbaj dens, enigmatic, în care coabitează obsesia morții, rănile personale și colective ale istoriei, dar și o căutare a adevărului poetic prin cuvânt. Criticii au observat că imagini precum „zăpada” și „plumbul”, asociate cu moartea mamei sale, revin constant ca simboluri recurente. Alegerea sa de a continua să scrie în limba germană, limba călăilor părinților săi, este un act de o complexitate aparte: un gest dureros, dar și un efort de recuperare, de reinventare a limbajului însuși. Biografa Ruth Franklin nota că Celan a creat o formă proprie a limbii germane, folosind termeni din domenii precum botanică, ornitologie, geologie, precum și cuvinte medievale sau regionale uitate, conferind poeziei sale un strat lingvistic aproape arheologic.

Stabilit la Paris din 1948, Celan predă la École Normale Supérieure și se afirmă ca un remarcabil traducător de poezie – din franceză, italiană, rusă, engleză, dar și din Shakespeare. În 1952 se căsătorește cu graficiana Gisèle Lestrange, iar în 1955 se naște fiul lor, Eric. Tot în 1952 publică volumul „Mohn und Gedächtnis” („Macul și memoria”), care îi consolidează poziția în peisajul literar german. De-a lungul vieții publică alte șase volume de poezie, printre care și „Lichtzwang” („Constrângerea luminii”), apărut chiar în anul morții sale.

În 1970, în contextul unei stări psihice fragilizate de suferință și izolare, Paul Celan se sinucide, aruncându-se în Sena. Trupul său a fost descoperit pe 1 mai, însă moartea este estimată a fi avut loc pe 20 aprilie – o dată încărcată simbolic, fiind ziua de naștere a lui Hitler și în apropierea Paștelui evreiesc. Moartea sa a fost văzută de unii ca o ultimă ruptură de o lume iremediabil marcată de groază.

În timpul vieții, Celan a fost distins cu Premiul pentru Literatură al orașului Bremen (1958) și cu prestigiosul Premiu Georg Büchner (1960). După moartea sa, au fost publicate volumele „Schneepart” („Partea de zăpadă”, 1971) și „Zeitgehöft” („Timp-lăcaș”, 1976), iar opera sa a fost tradusă și comentată pe larg în întreaga lume. Printre cele mai importante traduceri în limba engleză se numără edițiile bilingve realizate de Pierre Joris: „Breathturn into Timestead: The Collected Later Poetry” (2014) și „Memory Rose into Threshold Speech: The Collected Earlier Poetry” (2020). Biografia „Paul Celan: Poet, Survivor, Jew” (1995), scrisă de John Felstiner, a fost nominalizată la Premiul National Book Critics Circle pentru critică literară, confirmând locul esențial al lui Celan în literatura universală.

Sursa: https://www.britannica.com/biography/Paul-Celan