Gheorghe Grigorovici, susținător al unității naționale a românilor

Gheorghe Grigorovici (n. 4 mai 1871, Storojineț, Bucovina – d. 18 iulie 1950, închisoarea Văcărești), cunoscut și sub numele de George Grigorovici, a fost un important om politic român, social-democrat din Bucovina, cunoscut pentru angajamentul său față de unitatea națională a românilor și lupta pentru progres social. A fost deputat atât în Parlamentul Austriac de la Viena, cât și în Parlamentul României, fiind membru fondator al Partidului Social Democrat Român în 1927 și președintele acestuia între 1936 și 1938.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Gheorghe_Grigorovici#/media/Fișier:Gheorghe_Grigorovici.jpg

Născut într-o familie numeroasă (al doisprezecelea din treisprezece copii), fiul învățătorului Vasile Grigorovici și al Alexandrei Timcu, Gheorghe a urmat Liceul de Băieți din Rădăuți, apoi Facultatea de Medicină la Viena. A abandonat studiile medicale în favoarea implicării în mișcarea social-democrată. În timpul studenției s-a alăturat Partidului Social Democrat din Austria, devenind un susținător activ al muncitorimii.

În 1903 s-a căsătorit cu Tatiana Pisterman, o teoreticiană a social-democrației, care a avut un rol semnificativ în activitatea socială și politică. În 1905, Grigorovici devine secretar al Partidului Social Democrat Român din Bucovina și al Uniunii Generale a Sindicatelor. În 1906 fondează Lupta, prima gazetă social-democrată în limba română din Bucovina.

În 1907 a fost ales în Parlamentul de la Viena, devenind primul deputat român social-democrat. A fost un critic fervent al administrației austro-ungare și primul parlamentar care a rostit discursuri în limba română în forul legislativ vienez. A susținut cu tărie unirea românilor, iar în ultimul său discurs în Parlamentul Austriac (22 octombrie 1918), a afirmat ferm idealul unirii tuturor românilor.

După 1918, în contextul Marii Uniri, a militat pentru unificarea mișcării socialiste din noile teritorii ale României. A refuzat afilierea la Internaționala Comunistă, opunându-se bolșevismului și susținând democrația ca singura cale spre socialism. A participat la fondarea Federației Partidelor Socialiste din România (FPSR), devenind președintele acesteia și delegatul ei la Internaționala de la Viena. În 1927, FPSR s-a transformat în Partidul Social Democrat Român (PSDR), iar Grigorovici a fost ales președinte al acestuia.

În perioada interbelică a fost deputat și senator în Parlamentul României, implicându-se activ în dezbaterile privind reforma constituțională și drepturile sociale. A condamnat atât dictatura proletariatului promovată de URSS, cât și tendințele autoritare interne.

După instaurarea dictaturii regale (1938), a acceptat colaborarea cu guvernul Carol al II-lea, ceea ce a dus la excluderea sa din PSDR. A fost numit subsecretar de stat la Ministerul Muncii. După 1944, a fost respins la reintegrarea în partidul pe care îl condusese.

În 1948, după „unificarea” forțată a PSDR cu Partidul Comunist, Gheorghe Grigorovici a fost arestat în 1949, fără a fi judecat. A murit în închisoarea Văcărești la 18 iulie 1950.

Tatiana Grigorovici (n. 31 martie 1877, Camenița Podoliei – d. 25 septembrie 1952, București), născută Pisterman, a fost una dintre cele mai influente figuri feminine din mișcarea social-democrată austro-română. Doctor în economie politică, cu o teză despre teoria valorii la Marx și Lassalle susținută la Berna în 1906, a ales să nu urmeze o carieră academică, ci să se dedice luptei socialiste alături de soțul ei.

După arestarea și decesul lui Gheorghe Grigorovici, a cerut intervenții pentru salvarea lui, adresând scrisori directe lui Lothar Rădăceanu, fost discipol al soțului și între timp membru al guvernului comunist. În aceste scrisori l-a confruntat cu faptele, acuzând regimul de trădare a idealurilor social-democrate.

Anticipând propria arestare, Tatiana a redactat o declarație în care își reafirma opoziția față de regimul comunist, susținând că acest regim compromite ideea socialismului științific. A afirmat că orice altă declarație smulsă sub presiune ar fi nesinceră.

La 25 septembrie 1952, Tatiana Grigorovici s-a sinucis, lăsând în urma sa un testament ideologic prin care a condamnat deturnarea idealurilor socialiste de către autoritățile comuniste. Fiul lor, Radu Grigorovici, a devenit un fizician de renume și membru al Academiei Române.