Panait Cerna, poet intimist, romantic minor sau tradiționalist român

Panait Cerna s-a născut la 25 septembrie 1881 în comuna Cerna, județul Tulcea, sub numele de Panait Stanciof. Tatăl său, Panait Stanciof, era învățător de origine bulgară, stabilit în România în 1875, dar părăsește familia înainte ca Panait să se nască. Mama sa, Maria Tascu, se recăsătorește cu Naum Costea, un agricultor și cojocar de origine macedoromână.

Între 1888 și 1893, Panait urmează școala primară în satul natal, iar în 1893 se înscrie la liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, unde își descoperă pasiunea pentru literatura română, inspirându-se din operele lui Eminescu și Coșbuc, dar și din poeziile franceze și germane pe care le citește în original. În 1897, debutează cu poezia „Trecut” în revista „Foaia interesantă”, iar în anul următor publică prima poezie originală, „Orientale”, în revista „Carmen”. Începând din 1899, își face remarcată prezența în revistele literare prin poezii ca „Cavaler”, „Lor” și „15 decembrie”.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Panait_Cerna#/media/Fi%C8%99ier:Panait_Cerna_(1).jpg

În 1900, Panait se înscrie la facultățile de Fizico-Chimie și Filosofie din București, dar renunță la prima din cauza problemelor materiale, continuând studiile de filozofie. În această perioadă, își consolidează relațiile cu personalități literare, fiind coleg cu Eugen Lovinescu și apreciat de Titu Maiorescu, care îl atrage în cercul „Convorbirilor literare”.

Primele semne ale unei boli pulmonare apar în 1901, însă Panait continuă să publice poezii în diverse reviste. Cu toate acestea, în 1902 este respins la un concurs pentru un post de funcționar la Arhivele Statului, fapt ce îl afectează pe plan material. Publică poezii precum „Repaos” și „Albatrosul”, consolidându-și reputația de poet filosofic. În 1904, primește aprecieri de la critici ca Nicolae Iorga pentru poezii precum „Din depărtare” și „Ideal”.

În 1905, Panait este diagnosticat cu o boală gravă de plămâni, dar își continuă activitatea literară. În 1906, își finalizează studiile de filozofie, obținând licența cu magna cum laude. Își publică poeziile „Iisus”, „April” și „Închinare”, afirmându-se ca un poet important al generației sale.

În 1907, sănătatea sa fragilă îl obligă să se retragă în Rucăr pentru a se recupera. În toamna aceluiași an, pleacă la studii în Germania, unde ajunge la München și ulterior la Berlin. În 1908, obține o bursă pentru studii de literatură germanică, iar la Berlin începe să lucreze la un studiu despre „Faust” de Goethe. În această perioadă, publică poeziile „Floarea Oltului” și „Torquato către Leonora”.

În 1909, nostalgia pentru țara natală îl afectează profund, dar își continuă activitatea literară, publicând un studiu despre Eminescu și poeziile „Dor” și „Poporul”. În 1910, publică primul său volum de poezii la Editura „Minerva”, care este primit cu entuziasm de critică. Începând studiile de doctorat la Universitatea din Leipzig, își concentrează cercetările asupra „Liricii de idei”, subiect al tezei sale de doctorat.

Pe parcursul anilor 1911 și 1912, publică poezii ca „Lui Leo Tolstoi” și „Șoimul”, primind în 1912 premiul „Adamachi” din partea Academiei Române. Tot în 1912, participă la înmormântarea lui I. L. Caragiale la Berlin, un moment important în viața sa literară. În 1913, își susține teza de doctorat „Lirica de idei”, obținând doctoratul cu magna cum laude, însă epuizarea fizică și boala pulmonară recurentă îl doboară. La 26 martie 1913, Panait Cerna se stinge din viață la Leipzig, lăsând în urmă o operă literară valoroasă și o amprentă puternică în literatura română.

Sursa: https://www.globalinfo.ro/z/biografie_panait_cerna.htm