Mircea Ivănescu, scriitor, poet, eseist și traducător român

Mircea Ivănescu (n. 26 martie 1931, București – d. 21 iulie 2011, Sibiu) a fost un scriitor, poet, eseist și traducător român.
Ivănescu a absolvit în 1954 Facultatea de Filologie, secția franceză, la Universitatea din București. A lucrat ca redactor la Agerpres, la revista Lumea, la Editura pentru Literatură Universală și la revista Transilvania din Sibiu.

Sursa foto: https://romanianliterature.fandom.com/wiki/Mircea_Ivănescu?file=438px-Mircea_Ivanescu.jpg
De la debutul său literar în 1968 și până la versurile incluse în antologia Poesii vechi și nouă (1999), poezia lui Mircea Ivănescu a păstrat constantă atât ritmul, cât și calitatea estetică, pe parcursul a mai mult de trei decenii. Deși titlurile volumelor sale de poezie nu sunt spectaculoase, ele reflectă o viziune artistică originală, cu un interes deosebit pentru personaje și teme simbolice, precum Mopete – un personaj ce include o anagramă a cuvintelor „poet” și „poem”.

A tradus lucrări esențiale din literatura universală, printre care romanul Ulysses de James Joyce, dar și texte de William Faulkner, Robert Musil, Jostein Gaarder și F. Scott Fitzgerald. De asemenea, a tradus povestiri, jurnale și corespondența lui Franz Kafka.

Mircea Ivănescu a fost un contribuabil major la recuperarea narativității în poezia românească a anilor ’60 și ’70. Poeziile sale sunt influențate de literatura americană, el traducând masiv din autori ca Ezra Pound, William Carlos Williams, Wallace Stevens, T. S. Eliot, Sylvia Plath și alții, iar poeziile sale împărtășesc trăsături comune cu aceasta.

Unul dintre cele mai importante aporturi ale lui Ivănescu în poezie a fost introducerea unei noi instanțe poetice – poetul hiperconștient de sine și de actul său creator. El a reunit, într-un mod inovator, realitățile poetice și actul de a le transcrie în literatură. Poezia sa este marcată de o profundă cunoaștere filosofică, o viziune asupra timpului și o abordare fenomenologică, în care fiecare eveniment este descompus în componentele sale esențiale. Poezia lui Ivănescu îmbină gesturile și intuițiile primare, iar cititorul este adesea invitat într-un joc intelectual cu efuziuni sentimentale.

Volume de versuri

• Versuri (Editura pentru Literatură, 1968)
• Poesii (Cartea Românească, 1970)
• Poeme (Eminescu, 1970)
• Alte versuri (Eminescu, 1972)
• Alte poeme (Albatros, 1973)
• Poem (Cartea Românească, 1973)
• Amintiri (Editura Cartea Românească, 1973)
• Alte poesii (Dacia, Cluj, 1976)
• Poesii nouă (Dacia, Cluj, 1982)
• Poeme nouă (Cartea Românească, 1983)
• Alte poeme nouă (Cartea Românească, 1986)
• Versuri vechi, nouă (Eminescu, 1988)
• Poeme vechi, nouă (Cartea Românească, 1989)
• Versuri (Eminescu, 1996)
• Poezii (Vitruviu, 1997)
• Poesii vechi și nouă (Minerva, 1999)
• Aceleași versuri (Dacia, Cluj, 2002)
• Lines Poems Poetry (University of Plymouth Press, 2009)
• Poesii alese (Știința, Chișinău, 2009)

Premii

• 1982 – Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru literatură
• 1999 – Premiul național de poezie Mihai Eminescu
• 1999 – A fost propus pentru Premiul Nobel pentru literatură de către Asociația Scriitorilor Profesioniști din România

Distincții

• Ordinul național „Steaua României” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii”

Referințe critice

• Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. I, București, Editura Cartea Românească, 1974 (ediția I), 1978 (ediția a doua, revizuită/adăugită)
• Ion Pachia Tatomirescu, Generația resurecției poetice (1965-1970), Timișoara, Editura Augusta, 2005, pp. 383 – 387.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Mircea_Ivănescu