Current track

Title

Artist


Oameni care au fost. Publicistul Valeriu Braniște, membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei
de Nicolae Uszkai, Brașov

#Postat de on martie 30, 2022

 Stimați cititori, săptămânal, sub titlul „Oameni care au fost”, vă invit să aflăm câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre, fie ei din Brașov și împrejurimi, fie de pe tot cuprinsul țării și din toate timpurile. Astăzi, vă invit să aflați câteva informații despre un mare om și mare român, Valeriu Braniște.

     Valeriu Braniște a fost un publicist și om politic român, membru de onoare al Academiei Române. S-a născut la 10 ianuarie 1869, în Cincul Mare din judeţul Târnava Mare, azi în judeţul Braşov. Tatăl său, Moise Braniște (1834-1891) era cel mai cunoscut stenograf din Transilvania, deputat, judecător, prim-pretor. Valeriu Braniște a urmat şcoala primară în satul natal, liceul la Braşov, apoi a absolvit gimnaziul la Sibiu şi a urmat facultatea de Filosofie de la Budapesta şi Viena. În perioada studenţiei, a făcut parte din Societatea academică literară „Petru Maior”. Doctoratul în filosofie l-a obţinut în 1891 la Budapesta, cu o teză pe tema „Andrei Mureşanu”. În acelaşi an este numit profesor la Gimnaziul Superior Ortodox Român din Brașov,unde predă limbile română, maghiară şi germană. A profesat doar doi ani, după care s-a dedicat activităţii politice şi gazetăreşti.

După ce a devenit un nume cunoscut în publicistica şi cercurile politice româneşti, a fost chemat în Banat de Alexandru Mocioni şi un grup de intelectuali bănăţeni, să se ocupe de redactarea unui mare cotidian dedicat românilor bănăţeni, ziarul „Dreptatea” cu sediul la Timişoara. Se ocupă şi de ziarul „Römanische Jahrbücher”. Împreună cu Cornel Diaconovici, face din acest ziar o adevărată armă de luptă pentru drepturile românilor din Ungaria. Nu de puţine ori, Valeriu Branişte sfidează codul penal maghiar pentru a susţine cauza naţională. Și o face des și cu o încăpățânare dublată de argumente publicistice de netăgăduit. Repercusiunile aveau să se întoarcă împotriva lui: a fost târât prin numeroase procese de presă şi în martie 1895 a fost condamnat pentru „agitaţii” în nu mai puţin de 24 de procese, la 2 ani de închisoare şi 1.300 florini amendă. Apărătorul său a fost avocatul Coriolan Brediceanu, cu care va lega o prietenie puternică. Va sta în închisoarea din Vaţ doar până în iunie 1896, pentru că va fi amnistiat, dar cu condiţia să nu se mai întoarcă la Timişoara. La chemarea unor prieteni, se reîntoarce la Braşov pentru a profesa la liceul din oraş. Dar reîntoarcere sa la Braşov va fi de scurtă durată.

Împins de firea sa de gazetar şi din dorinţa de a propovădui cuvântul românesc acolo unde mai mare era nevoie, pleacă anul următor în Bucovina şi înfiinţează, la Cernăuţi, gazeta „Patria”, care va apare de trei ori pe săptămână până în 1900. Dar aici tactica sa se schimbă. El nu mai apare în gazetă nici ca director, nici editor sau redactor. În schimb el este cel care o conduce, o redactează propriu-zis, dar sub pseudonim, cu aceeaşi ambiţie gazetărească cu care activase în Banat. El duce o campanie intensă împotriva politicii guvernului de la Viena. Dar acest lucru se sfârşeşte cu închiderea „Patriei” şi expulzarea lui Branişte din Bucovina. Cu toate acestea el refuză să plece şi se ascunde la moşia lui Iancu Flondor, până când va fi rechemat în Banat şi părăseşte Bucovina.

        În anul 1900, Valeriu Branişte se reîntoarce în Banat şi de data aceasta se stabileşte în adevărata capitală a românilor bănăţeni: Lugoj. Împreună cu intelectualii din oraş pune bazele ziarului naţional-politic „Drapelul”, care va apare de două ori pe săptămână, până în 1920. Din 1905, concomitent cu „Drapelul”, destinat intelectualilor români, scoate revista „Banatul”, adresată oamenilor simpli. Valeriu Branişte va redacta ziarul „Drapelul” fără întrerupere pentru 18 ani, până în 1918. La izbucnirea primului război mondial, Valeriu Branişte încearcă să-i ajute pe românii arestaţi, intervenind la autorităţi pentru eliberarea lor. După intrarea României în război, în 1916, Valeriu Branişte este pus sub supraveghere poliţienească. Coloanele „Drapelului” marchează albul cenzurii. În 1917, prefectul judeţului Caraş-Severin, din încredinţarea contelui Ştefan Tisza, îi solicită lui Valeriu Branişte să semneze declaraţia de fidelitate faţă de Monarhie în semn de abdicare de la idealul naţional. Acesta refuză să semneze şi, prin acest gest, îşi pecetluieşte soarta. La începutul anului 1918 este arestat sub învinuirea de spionaj în favoarea României şi interogat de tribunalul militar din Seghedin în stare de detenţie. Va sta în închisoarea din Seghedin timp de şapte luni, până aproape de destrămarea monarhiei austro-ungare.Ieşit din închisoare, în octombrie şi noiembrie 1918, desfăşoară o vie activitate pentru pregătirea marelui act al autodeterminării Banatului şi unirii cu ţara. În editorialul din „Drapelul”, nr. 122, 15/28 noiembrie 1918, Valeriu Branişte scrie: „Un fior sfânt cutremură astăzi toate inimile româneşti cu gândul măreţiei adunării de la Alba Iulia, unde după veacuri de patimi şi robie este chemat poporul românesc să-şi proclame libertatea sa naţională. Va fi o zi istorică, o zi neuitată în viaţa poporului, o zi de la care se va da o nouă epocă. O zi pe care o vor aminti urmaşii îndepărtaţi cu evlavie şi admiraţie. La Alba Iulia se va începe un nou capitol al istoriei naţionale româneşti, iar conţinutul acestui capitol va fi dat prin vrednicia celor de faţă şi a urmaşilor noştri. […] Cu acest gând, cu această convingere fermă şi cu această voinţă neclătinată plecăm la Alba Iulia spre a ne proclama libertatea noastră naţională ca popor civilizat şi conştient de misiunea ce ne aşteaptă aici ca sentinelă a latinismului din răsărit” .

          Ajuns aproape de idealul pe care l-a urmărit cu atâta tenacitate de-a lungul vieţii, Valeriu Branişte s-a ocupat intens de organizarea Marii Adunări Naţionale de la Albă Iulia din 1 decembrie 1918. În anul 1919, este numit şef al Resortului (Ministerului) Culte şi Instrucţiuni Publice din cadrul Consiliului Dirigent al Transilvaniei. Din această postură, el nu profită pentru a se revanşa faţă de minorităţi, ci dimpotrivă se ocupă de asigurarea învăţământului pentru acestea şi pune chiar bazele liceelor evreiesc, german şi maghiar din Timişoara. Valeriu Branişte înfiinţează mai multe şcoli româneşti secundare în diverse oraşe ardelene. Dar cel mai mare merit este înfiinţarea Universităţii româneşti de la Cluj.În tot acest timp de activitate politică, ziarul „Drapelul” apare sub direcţia lui Mihai Gaşpar. Dar, din cauza cenzurii presei instituită de guvernul Averescu în 1920, ziarul se simte complet ofensat şi se autodesfiinţează în semn de protest.

      Odată dizolvat Consiliul Dirigent, Branişte se reîntoarce la Lugoj şi se dedică unui trai mai liniştit. Nu mai participă deloc la viaţa politică şi se preocupă mai mult de propria sănătate, fiind foarte bolnav de arteroscleroză.  În dimineaţa de 1 ianuarie 1928, se stinge din viaţă. Este înmormântat în cripta din capela cimitirului din Lugoj alături de Eftimie Murgu şi Coriolan Brediceanu. Valeriu Branişte a participat în mod activ la înfiinţarea unor instituţii culturale în Banat şi Transilvania şi la crearea unui fond de teatru român. A scris nenumărate articole de ziar, a constituit o arhivă de documente vechi despre istoria românilor bănăţeni, pe care nu a apucat să o publice. A ţinut peste 200 de conferinţe pe teme naţionale, din care multe au fost publicate în Drapelul. În 1919 a fost răsplătit de cel mai înalt for cultural cu titlu de membru de onoare al Academiei Române.

       Valeriu Branişte a fost preşedintele fundaţiei Ziariştilor Români din Ungaria, al Comunităţii de avere din Caransebeş şi al fundaţiei Gojdu. A făcut parte atât din comisia de 10, cât şi din cea restrânsă de 3, desemnate de conducerea P.N.R. (prima formaţiune politică de pe teritoriul actual al României), pentru a reprezenta interesele românilor la tratativele cu guvernul maghiar.Valeriu Branişte era un adevărat român. În camera unde locuia se afla icoana lui Iancu, iar la redacţie icoana celor trei capi ai revoluţiei ţărăneşti din 1784, Horea, Cloşca şi Crişan şi bustul lui Mihai Viteazul. În şedinţa din 15 mai 1928, Ion Bianu, fost secretar al Academiei Române, făcând raportul despre lucrările făcute în 1927-1928, spune printre altele: „Dr. Valeriu Branişte s-a stins la Lugoj, obosit de cariera de peste un sfert de veac de luptător neînfrânt în apărarea intereselor politice şi culturale ale românismului de peste Carpaţi.” Pentru faptele sale, marele cărturar Valeriu Branişte, ziarist, om politic şi de vastă cultură, va trăi veşnic în memoria neamului românesc.

Gânduri bune tuturor!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Surse:

Credit foto:

http://salutfagaras.ro/jurnalul-de-licean-al-lui-valeriu-braniste-din-cincu/

https://www.pressalert.ro/2016/09/timisoara-uitata-valeriu-braniste-patriotul-roman-care-facut-inchisoare-pentru-articolele-scrise-banatul-austro-ungar/


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *