Jurnal FM 
„Oameni care au fost”. Marin Preda, un scriitor…
de Nicolae Uszkai
#Postat de Carmen Vintu on martie 16, 2023
Motto: „Ura nu poate fi învinsă prin simpla iubire, ci printr-o iubire mai puternică decât ura.”-Marin Preda
Ca de obicei, aici, la „Oameni care au fost”, vă invit să ne mai amintim câte ceva despre personalități care au marcat istoria nației noastre. Astăzi, vă aduc în atenție câteva gânduri în câteva rânduri despre cel care a fost marele scriitor Marin Preda. Marin Preda, născut la 5 august1922, la Siliștea-Gumești, în județul Teleorman și trecut la cele veșnice la 16 mai 1980, la Mogoșoaia) a fost un mare scriitor român postbelic și director al editurii „Cartea Românească”, a fost unul dintre cei mai mari prozatori români, scriitor de nuvele și romane și s-a diferențiat în literatura română drept unul dintre cei mai proeminenți scriitori. Marin Preda a fost fiul Joiței Preda și al lui Tudor Călărașu, din a doua căsătorie, nelegalizată de aceștia pentru a-și păstra, fiecare, lotul de pământ primit la sfârșitul războiului. Tatăl său Tudor a avut din prima căsătorie trei băieți: Ilie, Gheorghe și Ion (deveniți Paraschiv, Achim și Nilă în romanul „Moromeții”), iar mama, două fete: Măria și Mița (Ilinca și Tita descrise în același roman). Din a doua căsătorie, s-au născut Marin și Alexandru (Sae), care vor lua numele de familie al mamei. Între anii 1930-1934, Marin Preda frecventează, cu unele întreruperi și la insistența învățătorului său, Ionel Teodorescu, școala primară în comuna natală. În perioada cuprinsă între anii1934 și 1937, își continuă învățătura la aceeași școală. Examenul de absolvire a clasei a VII-a îl susține în apropiere, în comuna Ciolănești, județul Teleorman. În anul1937, respins, din cauza miopiei, la examenul medical efectuat la Școala Normală din Câmpulung Muscel, încearcă să se înscrie la Școala de Arte și Meserii din localitatea teleormăneană Miroși, dar refuză să-și redacteze teza. Este, în cele din urmă, primul admis la Școala Normală din Abrud. Nu peste mult timp, din cauza desființării școlii din Abrud, se transferă în anul1938 la Școala Normală din Cristur-Odorhei. În urma Dictatului de la Viena, localitatea Cristur-Odorhei intrând în teritoriul ocupat de către Ungaria horthystă, se transferă, în 1940, la Școala Normală din București, unde îl va avea profesor de literatura română pe Vladimir Streinu. În anul 1941, prin intermediul lui Geo Dumitrescu face cunoștință cu membrii grupării poetice „Albatros”: Al. Cerna-Rădulescu, Sergiu Filerot, Virgil Untaru (Virgil Ierunca), Marin Sârbulescu ș.a. În același an, termină anul al IV-lea al Școlii Normale și lucrează la un șantier din Fierbinți pentru a-și găsi un mijloc de trai. Trimite două schițe publicației „Albatros”; potrivit unei consemnări la „Poșta redacției”, ar fi fost reținută doar cea intitulată „De capul ei”, fără a fi publicată, din cauza suspendării revistei. Face și încercări lirice și scrie poezia „Întoarcerea fiului rătăcit”, care urma să fie inclusă în volumul colectiv „Sârmă ghimpată”, alcătuit de grupul de la „Albatros” și interzis de cenzură. E angajat în anul 1942 drept corector la ziarul „Timpul”, ducând-o destul de greu din punct de vedere material și lucrează pentru o perioadă și la Institutul de Statistică. Chemat la recrutare la Turnu Măgurele, ca orice tânăr de vârsta lui, se constată de către comisie că nu poate urma Școala de Subofițeri întrucât nu își terminase studiile. În anul 1942, debutează în proză cu schița „Pârlitu'” în ziarul „Timpul”, la rubrica „Popasuri”, coordonată de Miron Radu Paraschivescu. Tot aici, la acest ziar, publică povestirile „Calul” și „La câmp”, incluse cu modificări semnificative în volumul de debut, și „Salcâmul”, nucleul constitutiv al viitorului roman „Moromeții”. Alte schițe publicate aici au fost: „Strigoaica” și „Noaptea”. Un an mai târziu, în anul 1943, frecventează cenaclul „Sburătorul” și în primăvara aceluiași an, își începe stagiul militar (încheiat în aprilie 1945). Cu sprijinul lui Ion Vinea, este apoi angajat secretar de redacție la „Evenimentul zilei”.
În perioada 1945-1947, este corector la ziarul „Timpul”, activând aici până la sfârșitul anului 1946, și, pentru un timp, la „România liberă”. O vreme, este angajat chiar la Societatea Scriitorilor Români. Ulterior, între 1945-1947 colaborează la „Tinerețea”, „Lumea”, „Contemporanul”, „Studentul român”, „Revista literară” etc. Mai toate prozele publicate în această perioadă (dintre care menționez: „Plecarea”, „Măritișul”, „Nepotul”, „Casa de-a doua oară”, „Întâia moarte a lui Anton Tudose”) nu vor fi incluse în volumul de debut, dar din acestea vor fi preluate diferite elemente în marele roman „Moromeții”. În anul 1946, alcătuiește volumul „Întâlnirea din Pământuri” pentru a participa la un concurs de debut organizat de Editura Cultura Națională. În anul 1948, intră ca secretar de presă la Ministerul Informațiilor de la acea vreme. În luna decembrie 1948, își părăsește slujba de la Ministerul Informațiilor. Ulterior, îi apare, în două ediții succesive, volumul „Întâlnirea din Pământuri”. Deși întâmpinat favorabil, este criticat din punct de vedere ideologic. Începuse perioada „luptei de clasă” sovietizante a societății românești… Marin Preda devine membru al Uniunii Scriitorilor în anul 1949. În anul 1952, i se acordă Premiul de Stat pentru „Desfășurarea” și devine redactor la revista „Viața românească”.
Mai trec doi ani din viața sa și se căsătorește cu poeta Aurora Cornu în 1954, iar un an mai târziu călătorește la Kiev, ca delegat al Uniunii Scriitorilor în Uniunea Sovietică, iar în anul 1956, își aduce părinții în București. Apare în anul 1955, romanul „Moromeții”, publicat mai întâi în „Viața românească”. La dagta de 20 martie 1957, este distins cu Premiul de Stat pentru Literatură, clasa I, pentru romanul „Moromeții”. Imediat după aceasta, este ales membru în Biroul Uniunii Scriitorilor. În plan personal dă câteva „rateuri” și divorțează de Aurora Cornu în 1959 și se căsătorește, în același ann, cu Eta Vexler, femeie de care se va despărți în anul 1966. În 1962, îi iese de sub tipar prima versiune din „Risipitorii”, roman de-al său cu o „geneză” prelungită. La Conferința Scriitorilor din anul1963, critică activitatea poetului Mihai Beniuc și a conducerii Uniunii Scriitorilor, pledând pentru respectarea scriitorului și a misiunii acestuia în societate. În acel an, îi moare tatăl și tot în 1963, susține o rubrică în ziarul „Scânteia tineretului”, unde răspunde scrisorilor primite la redacție de la cititori. În anul1964, apare ediția a VII-a, revăzută, a primului volum din romanul „Moromeții”. În anul1965, împreună cu Eta Preda, soția sa, a tradus romanul „Ciuma” de Albert Camus și îi apare ediția a doua, „în întregime revăzută„, a romanului său „Risipitorii”. În același an, a participat, alături de Ov.S. Crohmălniceanu, la un colocviu dedicat romanului contemporan, desfășurat la Viena. Tot atunci, în anul1965, este ales deputat într-o circumscripție din București. În luna mai 1965, călătorește, pentru o întrunire a PEN-Clubului Francez, la Paris, unde îi cunoaște pe actrița Elvira Popescu și pe marele Eugen lonescu. Urcă pe scara profesională scriitoricească și este ales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor. Publică în 1967 volumul al doilea al romanului „Moromeții”. Un an după aceasta, în 1968, îi iese de sub tipar romanul „Intrusul” și i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru acesta. Divorțat și de cea de-a doua soție, în acel an 1968, se căsătorește cu Elena Mitev. Începe să scrie și teatru și publică piesa „Martin Bormann”, jucată la Teatrul Național din București în stagiunea 1967-1968. În anul 1970, i se naște primul fiu, Nicolae și este numit director al Editurii Cartea Românească. Același an îi aduce începerea colaborării la „Luceafărul” și traduce, împreună cu Nicolae Gane, romanul „Demonii” de Dostoievski. Un an mai târziu, i se naște al doilea fiu, Alexandru. Călătorește în Elveția și în Franța și ia atitudine împotriva „tezelor din iulie”. Tot în anul1971,îi apare volumul de eseuri „Imposibila întoarcere”, rod al colaborării la „Luceafărul”.
În anul1972, este reales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor și va sta o perioadă la Paris. În același an, e distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor pentru „Marele singuratic”. În acel an, publică romanul „Marele singuratic” și alcătuiește o antologie în două volume din scrierile lui I. L. Caragiale, pe care o prefațează cu paginile intitulate „Despre actualitatea lui I. L. Caragiale”. În anul1973, începe documentarea, îndeosebi în fondurile de la Biblioteca Academiei, pentru romanul „Delirul”. Apare volumul „Convorbiri cu Marin Preda”, realizat de Florin Mugur și este publicată ediția definitivă a volumului „Întâlnirea din Pământuri”. La 1 martie 1974, Marin Preda este ales membru corespondent al Academiei R. S. R. În anul1975, îi apare prima ediție a romanului „Delirul”, și, la scurt timp, a doua ediție, revizuită. Romanul este criticat în presa românească și străină, atât din motive ideologice, pentru că promova reabilitarea figurii mareșalului Ion Antonescu, dar și ca realizare artistică. Iese, totodată, de sub tipar o nouă ediție a celor două volume ale romanului „Moromeții”, socotită de scriitor „definitivă”. În regia lui Iulian Milcu, este ecranizat, în 1976, romanul „Marele singuratic”, chiar după un scenariu al scriitorului. Un an după aceasta, în 1977, la Conferința Națională a Scriitorilor este reales vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor și i se acordă Premiul Uniunii Scriitorilor pentru romanul „Viața ca o pradă”. Peste doi ani, în 1980, candidează, în circumscripția Drăcșenei (Teleorman), pentru un loc de deputat în Marea Adunare Națională. Marin Preda a murit la 16 mai 1980, la Mogoșoaia și tot în 1980,cu două luni înainte, îi apare ultima scriere antumă, trilogia romanescă „Cel mai iubit dintre pământeni”, care cunoaște un uriaș succes de critică și de public. Aces roman a fost foarte greu de găsit în acea perioadă a anilor optzeci. Unele dintre romanele sale au fost traduse în limbile franceză („Marele singuratic”, în 1975) și suedeză („Intrusul”, în 1976).
Proza sa a oferit subiecte de film ale căror scenarii au fost semnate, unele, chiar de scriitor: „Desfășurarea” (1954, r. Paul Călinescu), „Porțile albastre ale orașului” (1973, r. Mircea Mureșan, film distins cu Premiul Asociației Cineaștilor din România în 1974), „Marele singuratic” (1976); sau de alți autori: „Imposibila iubire” (1983, r. Constantin Vaeni), „Moromeții” (1986, r. Stere Gulea, film distins cu Premiul ACIN în 1987), „Cel mai iubit dintre pământeni” (1992, r. Șerban Marinescu). A fost membru corespondent al Academiei Române, Secția de științe filologice, literare și artistice (ales la 1 martie 1974), și membru titular post-mortem al acesteia (ales la 3 iulie 1990). Am să insist câteva rânduri asupra morții scriitorului. Marin Preda a murit în noaptea de 15 spre 16 mai 1980, în camera cu numărul 6 de la Casa de Creaţie de la Mogoşoaia. Medicii legişti au stabilit că Marin Preda, care avea o alcoolemie de trei la mie, ar fi murit înecat în propria vomă. În jurul morţii subite a scriitorului s-au făcut tot felul de scenarii, dintre care unele zic că Marin Preda îi supărase pe ruşi după apariţia romanului „Delirul” şi că ar fi fost urmărit de Securitate. „În faţa morţii nu mai eşti nimic, nu mai eşti poet, eşti un simplu om care trebuie să dispară” zicea premonitoriu Marin Preda în „Cel mai iubit dintre pământeni”, apărut doar cu două luni înaintea morții sale. Oficial, certificatul medico-legal a atestat consumul mare de alcool şi moartea prin asfixie mecanică. S-a spus că ar fi fost ucis de Securitate sau de agenţii ruşi ai KGB.Fratele scriitorului, Alexandru Preda (Saie) spunea într-un interviu că a fost convins că Securitatea l-a omorât pe Preda, după ce acesta ar fi devenit pentru fostul regim un scriitor incomod, greu de controlat. Soţia sa, Elena, a recunoscut în interviurile date după moartea scriitorului că Preda a avut presentimentul că va muri. Aurora Cornea, marea iubire a scriitorului, mărturisea că, văzând fotografiile cu cadavrul lui Preda nu s-a putut abţine să nu se întrebe dacă nu cumva a fost asasinat. Moartea lui Preda a ajuns ea însășisubiect de roman. Şoferul scriitorului, C. Turturică a așezat pe hârtie amintirile sale despre moartea lui Marin Preda în cartea „Cum a murit Marin Preda”.
DCF 1.0
Ulterior, realizatoarea TV, Mariana Şipoş, a pus cap la cap toate documentele din arhivele Securităţii şi declaraţiile despre moartea lui Preda, în cartea „Dosarul Marin Preda”, apărută în anul1999. S-a scris destul de mult despre tema aceasta, dar misterul rămâne și, cel mai probabil, nu va fi clarificat niciodată.. Cert este căMarin Preda a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 16 mai, în patul său din camera 6 de la Mogoşoaia, de către scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu, iar, în interviurile date dupa moartea lui Preda, acesta relata scena găsirii trupului neînsufleţit al prozatorului astfel: „În dimineaţa plecării, telefoanele de la Focsani mă zăpăciseră. Întâlnirea lui Preda cu cititorii urma să se desfăşoare în sala teatrului. Era aşteptat de toată lumea. Se pregatea un fel de sărbătoare a autorului. Pe la ora 11.30 l-am luat pe Cornel Popescu şi-am plecat la Mogoşoaia. Era o zi friguroasă. Am urcat în goană scările din marmură şi am bătut la uşa camerei cu numarul 6. Niciun raspuns. Am mai ciocănit o dată. Linişte. Am apăsat clanţa şi uşa maronie s-a deschis… Marin Preda părea că doarme într-o poziţie nefirească”. Medicul s-a grăbit să-şi ia trusa din maşină la vederea trupului lui Preda, însă decesul survenise de mult. „Marin Preda murise şi nici eu cu trusa mea plină de injecţii si nici nimeni de pe lumea asta nu-i mai putea fi de ajutor”, spunea medicul în interviurile date după moartea lui Marin Preda. În procesul-verbal întocmit în data de 16 mai 1980 de Procuratura Municipiului București este scris:„În jurul orei 12.15, în camera cu numarul 6 din Pavilionul C, pe patul de lângă fereastră, cu capul sprijinit de tăblia patului, este găsit scriitorul Marin Preda decedat, cu rigiditate cadaverică instalată”. Potrivit certificatului medico-legal, moartea lui Preda „s-a datorat asfixiei mecanice prin astuparea orificiilor respiratorii cu un corp moale, posibil lenjerie de pat, în condiţiile unei come etilice”. Scriitorul avea câteva echimoze pe frunte, semne pe care anchetatorii nu le-au catalogat ca având rol în producerea decesului. „Semnele de violentă descrise la autopsie s-au putut produce prin lovire de corp dur si nu au un rol în producerea morții”, era consemnat în același procesul verbal. Uniunea Scriitorilor a organizat funeraliile lui Preda și mii de oameni au venit să îi aducă un ultim omagiu la Muzeul Literaturii Române, acolo unde a fost depus trupul neînsufleţit. Într-o zi mohorâtă şi ploiasă, Marin Preda a fost înmormântat la cimitrul Bellu.
Firește, secretomania din timpul regimului comunist a fost un teren propice pentru naşterea diverselor scenarii în rândul opiniei publice care, firește, nu avea surse de informare deschise şi în ochii căreia Marin Preda, autorul romanului de succes „Cel mai iubit dintre pământeni”, apărea ca un disident al regimului. Îmi aduc aminte de diverse „variante” ale uciderii, care a fost susţinută nu doar de zvonurile din opinia publică, ci şi de unii apropiaţi ai scriitorului. Se pare că Marin Preda a fost urmărit de Securitate în ultimii ani din viaţa sa. Declaraţiile soţiei sale, Elena, făcute publice după moartea lui Preda, arată că scriitorul era urmărit, şicanat cu telefoane de către necunoscuţi, ameninţat şi speriat. Marin Preda avea dosar la Securitate încă din anul1971, iarnumele „de cod” pentru Marin Preda din dosarul său era „Editorul”. Astăzi se știe că securiştii îi urmăreau atât viaţa personală, cât şi activitatea de director de la Editura Românească, și, firește, poziţia sa faţă de regim. Oricum, atât „Delirul” (1975) cât și „Cel mai iubit dintre pământeni”(1980) sunt considerate a fi cărţile din cauza cărora Marin Preda şi-ar fi atras antipatia regimului comunist şi aversiunea sovieticilor. Veritabilul best seller „Cel mai iubit dintre pământeni” s-a vândut într-un tiraj de 200.000 de exemplare, potrivit statisticilor, acesta fiind cel mai mare tiraj pentru un volum românesc în epoca comunistă. Victor Petrini, eroul principal al romanului aminteşte în carte de „Era ticăloşilor” şi opinia publică a interpretat celebra expresie ca semn al opoziţiei lui Marin Preda faţă de regimul comunist. În epocă, era evident că acel curaj cu care Marin Preda a vorbit în acest roman despre adevărul din anii totalitarismului a uimit cititorii din acei ani, cititori printre care mă număram și eu. Țin minte că am „făcut rost” de carte prin intermediul unui coleg de liceu, nepot de-al scriitorului Mircea Sântimbreanu…
Marin Preda îşi doarme somnul de veci pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu. La un deceniu după moartea sa, la 3 iulie 1990, este ales membru titular post-mortem al Academiei Române. La 10 august 2012, Banca Națională a României, a pus în circulație, cu prilejul împlinirii a 90 de ani de la nașterea lui Marin Preda, o monedă comemorativă din argint având valoarea nominală de 10 lei. În satul natal al scriitorului, Siliştea-Gumeşti din județul Teleorman, se găsește, începând cu anul 1982, Centrul memorial „Marin Preda”, însă nu este amenajat în casa familiei,ci în școala din sat ridicată în anul 1910, la care a învățat Marin Preda timp de șapte ani, din cauză că locuința istorică, în care revenea adesea Marin Preda, inclusă pe „Lista monumentelor istorice”, a fost lăsată neîngrijită. Ca multe alte locuri de pe la noi de care nu știm s-avem grijă…Pentru astăzi, vă mulțumesc c-ați avut răbdarea de a citi rândurile de față și că ați putut afla sau v-ați reamintit despre acest mare om! Stimate amice și stimați amici, ne întâlnim miercurea viitoare cu o altă personalitate deosebită aici, la „Oameni care au fost”. Gânduri bune tuturor!
Al dumneavoastră, Nicolae Uszkai
Surse, surse foto și lecturi suplimentare:
Dicționarul Scriitorilor Români, Ed. Albatros 2001;
Dicționarul General al Literaturii Române, Academia Română, Ed. Univers Enciclopedic, 2006
Mariana Șipoș,„Dosarul „Marin Preda”. Viața și moartea unui scriitor în procese-verbale, declarații, arhive ale Securității, mărturii și foto-documente”, Timișoara Editura Amarcord, 1999;
Rodica Zane, „Marin Preda, monografie, antologie comentată, receptare critică”, Brașov, Editura Aula, 2001;
Emil Manu, „Viața lui Marin Preda”, București, Editura Vestala, 2003
http://bjteleorman.ro/marin-preda-2/
PORTRET: Marin Preda – un fenomen de excepţie în literatura română
https://comentator.ro/arte/1224-cum-si-de-ce-a-murit-marin-preda-kgb-securitatea-sau-improbabila-moarte-la-betie-marele-scriitor
https://www.libertatea.ro/lifestyle/marin-preda-biografie-3411887
https://nordestnews.ro/viata-si-opera-scriitorului-marin-preda/
https://historia.ro/sectiune/general/daca-timpul-ar-fi-avut-rabdare-marin-preda-ar-578039.html
https://mnlr.ro/remember-marin-preda-acad-eugen-simion-despre-omul-si-scriitorul-marin-preda/
http://www.tvr.ro/portret-marin-preda-cel-mai-iubit-dintre-pamanteni_27773.html#view
