Tudor Arghezi, scriitor român

Tudor Arghezi, (născut Ion Nae Theodorescu n. 21 mai 1880, București– d. 14 iulie 1967, București), a fost un scriitor român, renumit pentru contribuțiile sale la lirica românească, influențată de baudelairianism. Opera sa poetică este considerată o piatră de hotar în literatura română. Arghezi a scris și teatru, proză, pamflete și literatură pentru copii. Pseudonimul său provine de la „Argesis,” vechiul nume al râului Argeș.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Arghezi#/media/Fi%C8%99ier:Tudor_Arghezi.jpg

Sursa foto: www.comunismulinromania.ro
Arghezi s-a născut în București și a fost fiul lui Nae și Maria Theodorescu. A urmat Școala Primară „Petrache Poenaru”, gimnaziul „Dimitrie Cantemir” și Liceul „Sfântul Sava”. Debutul literar a avut loc în 1896, în ziarul Liga Ortodoxă, sub îndrumarea lui Alexandru Macedonski.

După debut, Arghezi a publicat poezii și poeme în proză în reviste precum „Revista Modernă” și „Viața nouă”. A lucrat ca laborant și a trăit la mănăstirea Cernica între 1899 și 1904, devenind diacon și secretar al mitropoliei din București. A plecat în străinătate în 1905 și a locuit în Fribourg și Geneva, unde a scris poezii și a lucrat ca bijutier.

Revenit în România în 1910, Arghezi a colaborat cu diverse reviste și a publicat poezii, pamflete și articole polemice. În timpul Primului Război Mondial, a fost condamnat la închisoare pentru articolele sale controversate. După război, a continuat să publice volume de poezii și proză, impunând în literatura română tableta ca specie literară.

În 1948, a fost interzis după publicarea unui articol critic în Scânteia. În anii ’50, a fost treptat reabilitat și a devenit membru al Academiei Române. A colaborat cu regimul comunist și a scris poezii sociale. A murit în 1967 și a fost înmormântat în grădina casei sale din Str. Mărțișor, care a devenit muzeu.

Opera
Arghezi este cunoscut pentru adâncimea perspectivelor interioare și stilul său original. „Testament” este una dintre poeziile sale celebre, abordând tema legăturii între generații și efortul uman.
Proza lui Arghezi este lirică și vizionară, incluzând figuri reale din clerul român și elemente satirice și fabuloase inspirate de autori ca Jonathan Swift.
A primit numeroase premii și distincții, inclusiv Premiul Național de Poezie de două ori și Premiul Internațional Johann Gottfried von Herder. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură în 1965.

Arghezi a avut un impact semnificativ asupra literaturii române, fiind sărbătorit ca poet național și recunoscut pentru originalitatea și adâncimea operei sale. A fost și un publicist activ, debutând la 16 ani și publicând în diverse reviste și ziare. Pasiunea sa pentru desen a fost manifestată în schițe de peisaje și portrete, contribuind la diversitatea talentului său artistic.

• Cuvinte potrivite, poezii, 1927
• Icoana de lemn, tablete, 1929
• Poarta neagră, tablete, 1930
• Flori de mucigai, poezii, 1931
• Cartea cu jucării, poezii, 1931
• Tablete din Țara de Kuty, povestiri swiftiene, 1933
• Ochii Maicii Domnului, 1934
• Cărticica de seară, poezii, 1935
• Cimitirul Buna-Vestire, roman parabolic, 1934
• Versuri, 1936
• Ce-ai cu mine vântule?, 1937
• Lina, roman, 1942
• Eminescu, studiu critic, 1943
• Versuri alese, 1946
• Bilete de papagal, 1946
• Una sută una poeme, 1947
• Prisaca, poeme pentru copii, 1948
• 1907-Peizaje, 1955
• Pagini din trecut, publicistică, 1955
• Cântare omului, 1955
• Frunze, 1961
• Poeme noi, 1963
• Cadențe, 1964
• Silabe, 1965
• Răzlețe, 1965
• Versuri lungi, 1965
• Ritmuri, 1966
• Litanii, 1967
• Noaptea, 1967
• Cu bastonul prin București, 1968
• O Furnică
• Testament.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Tudor_Arghezi