O altfel de activitate la Liceul cu Program Sportiv Roman
#Postat de JurnalFM on octombrie 26, 2023
Polițiștii au desfășurat o activitate altfel la Liceul cu Program Sportiv Roman. Activitatea a fost desfășurată de un polițist, fost elev al acestei școli. Agentul de Poliție Caraiman Remus-Ionel a absolvit Liceul cu Program Sportiv Roman în anul 2021, iar în prezent își desfășoară activitatea în cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești, la Postul de Poliție Trifești. Activitatea a urmărit conștientizarea fenomenului portului si folosirii fără drept de obiecte periculoase, prezentarea normelor rutiere prevăzute de legislația în vigoare și a ofertei educaționale din instituțiile de învățământ ale M.A.I.


”Elevii s-au arătat încântați de activitatea desfășurată, au perceput importanța respectării normelor rutiere, atât în momentele când sunt pietoni dar și când se deplasează pe biciclete sau trotinetele electrice. Am răspuns pozitiv acestei invitații pentru că activitatea a fost gândită pentru dezvoltarea personală a elevilor, pentru a înțelege efectele acțiunilor lor, pentru a ști cum să se protejeze pe ei dar si pe semenii lor însă și pentru a încerca să îi atrag către aceasta meserie”, a declarat Ramona Ciofu, reprezentant IPJ Neamț.