Numărul virozelor și complicațiilor acestora în creștere
#Postat de ASM Agency on noiembrie 21, 2018
Val de viroze în județul Vaslui. În săptămâna 12-18 noiembrie numărul celor care s-au prezentat în cabinetele medicilor de familie și în spitale, diagnosticați cu viroze și complicații a crescut față de săptămâna anterioară. Atât numărul infecțiilor acute ale căilor respiratorii superioare cât și al pneumoniilor a crescut simțitor, la fel ca și numărul internărilor.
Până pe 18 noiembrie au fost înregistrate în evidențele DPS Vaslui 1143 de persoane cu viroze, din care 44 au necesitat internare și 197 de pacienți cu pneumonii, din care 51 au fost internați. Cele mai afectate de viroză sunt grupele de vârstă 5-14 ani și 15-49 de ani. În cazul pneumoniilor, categoriile de vârstă mai vulnerabile sunt 15-49 de ani, 50-64 ani, și cei peste 65 de ani.
De la începutul campaniei de imunizare au fost primite 41930 doze de vaccin antigripal, din care 24680 au fost administrate.
Cercetătorii în domeniu au confirmat că în acest sezon circulă trei virusuri gripale: două de tip A (H1N1) și (H3N2) și un virus de tip B.
(V.B)
#Postat de
ASM Agency
Reader's opinions
You may also like
Continue reading
