Nicolae Velea, prozator și povestitor român

Nicolae Velea (13 aprilie 1936, Cepari – 31 ianuarie 1987, București) a fost prozator și povestitor român, una dintre vocile originale ale prozei scurte din literatura română postbelică.

S-a născut într-o familie de învățători, Gheorghe și Dumitra Velea, și a urmat studiile liceale la Curtea de Argeș. Deși inițial înscris de părinți la Facultatea de Silvicultură din Brașov, s-a transferat fără știrea acestora la Facultatea de Filologie din București, unde a studiat între 1953 și 1958, având profesori de prestigiu precum Tudor Vianu, Alexandru Rosetti, Iorgu Iordan, Alexandru Graur, Edgar Papu și Jacques Byck.

Sursa foto: AI Generated

Sursa foto: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/nicolae-velea-vodca-statuia-lenin-piata-scanteii-922493.html

A debutat în 1957 cu reportaj în revista Viața studențească, iar un an mai târziu s-a afirmat ca prozator prin schița Poarta, publicată în Gazeta literară. Volumul de debut, Poarta (1960), l-a impus rapid drept un autor original, chiar nonconformist, remarcabil prin refuzul schematismului realismului socialist.

Între 1958 și 1963 a fost redactor la Gazeta literară, unde a lucrat alături de scriitori importanți ai generației sale, precum Nichita Stănescu, Cezar Baltag, Matei Călinescu și Gabriel Dimisianu. În perioada 1964–1966 a activat la Studioul Cinematografic București, în cadrul secției de scenarii, iar din 1966 până la sfârșitul vieții a fost redactor la revista Luceafărul.

În plan personal, s-a căsătorit în 1965 cu Elena Stan, prozatoare cunoscută sub pseudonimul Ana Delea, iar în 1967 s-a născut fiul lor, Andrei Velea.

Opera lui Nicolae Velea cuprinde volume de proză scurtă apreciate pentru autenticitatea personajelor și limbajul expresiv: Opt povestiri (1964), Paznic la armonii (1965), Zbor jos (1968), Cutia cu greieri (1970), În război un pogon cu flori (1972), Vorbă-n colțuri și rotundă (1973), Dumitraș și cele două zile (1974), Călător printre înțelepciuni (1975) și Întâlnire târzie (1981).

Critica literară a remarcat impactul deosebit al prozei sale în contextul literaturii anilor ’50–’60, dominată de comandamentele realismului socialist. Spre deosebire de modelele oficiale, Nicolae Velea a creat personaje vii, individualizate, țărani și muncitori lipsiți de schematism ideologic, adesea imprevizibili și contradictorii. Eugen Simion a subliniat această noutate, comparând personajele lui Velea cu cele ale lui Marin Preda, prin îmbinarea seninătății cu revolta, a umorului cu profunzimea morală.

Sănătatea scriitorului s-a deteriorat grav din cauza consumului excesiv de alcool. În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 1987, aflat în stare de ebrietate, a căzut în zăpadă în apropierea Pieței Scânteii și a intrat în șoc hipotermic. A fost găsit prea târziu și a decedat la 31 ianuarie 1987.