Matei Socor, compozitor și dirijor român

Matei Socor (n. 15 septembrie 1908, Iași – d. 30 mai 1980, București) a fost un compozitor și dirijor român, activ în perioada comunistă, membru corespondent al Academiei Române din 1952.

Matei Socor s-a născut la Iași, fiind fiul jurnalistului Emanoil Socor (1881-1951), provenind dintr-o familie cu rădăcini în comunitatea armenească. A urmat studiile primare și liceale în Iași, după care a studiat la Conservatorul din București (1927-1929), având profesori precum Gheorghe Cucu, Alfonso Castaldi și Constantin Brăiloiu. Și-a continuat pregătirea la Conservatorul din Leipzig (1930-1933), specializându-se în compoziție și dirijat.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Matei_Socor#/media/Fi%C8%99ier:Matei_Socor.jpg

După întoarcerea în România, a lucrat ca cercetător la Institutul de folclor din București, colaborând cu Constantin Brăiloiu la realizarea unor culegeri de folclor. În paralel, Socor a devenit membru al Partidului Comunist Român în ilegalitate, iar după preluarea puterii de către regimul comunist, a fost numit președinte al Comitetului de Radiodifuziune și al Uniunii Compozitorilor din România (1949-1954). De asemenea, a fost deputat în Marea Adunare Națională între 1952 și 1957.

Matei Socor s-a remarcat prin sprijinul activ al ideologiei comuniste în creațiile sale muzicale. În articole publicate în revista Muzica, el a promovat lupta împotriva „cosmopolitismului” și a influențelor imperialiste în muzică, pledând pentru eliminarea formalismului și promovarea unei arte conforme ideologiei proletare.

Compozițiile sale reflectă actualitatea politică a vremii și se încadrează în muzica proletcultistă. Socor a compus muzica pentru două imnuri naționale ale României: Zdrobite cătușe (1948-1953, pe versuri de Aurel Baranga) și Te slăvim, Românie! (1953-1977, pe versuri de Eugen Frunză și Dan Deșliu). În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a creat lucrări de inspirație social-politică, precum Cum Jiul își curge necazul la vale (1942) și De-ajuns, României, calvarul (1944).

După război, a continuat să compună lucrări inspirate din propaganda socialistă, printre care corurile Steagul Partidului și Să fii partidului oștean. A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1952 și a primit numeroase distincții, inclusiv titlul de Maestru emerit al artei și Premiul de Stat.

Pe lângă contribuțiile sale la muzica de stat, Socor a compus și alte lucrări importante. Printre acestea se numără poemul simfonic Mama (1944), pe versuri de Maria Banuș, și oratoriul Stejarul din Borzești (1966), bazat pe un text de Dan Deșliu. De asemenea, a scris opere pentru muzică de cameră, precum Sonata pentru pian (1932), Concertul de cameră pentru șapte instrumente (1936), și Passacaglia pentru violoncel și orchestră de cameră (1941). În ultimii ani ai vieții, a compus opera Conu Leonida față cu reacțiunea, prezentată la Opera Română în 1978.

Matei Socor a decedat la 30 mai 1980 în București. El este tatăl analistului politic Vladimir Socor.

Mihai Beniuc l-a descris astfel: „… Compozitor al timpului de azi și al celor ce vor veni; comunist activ în cele mai grele vremuri ale ilegalității, neobosit și curajos; omul de o cultură uimitor de vastă și multilaterală; omul drept, dușman al compromisurilor, al ipocriziei și vicleșugurilor.”

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/dobrogeadigitala-armeni-sub-cupola-academiei-romane-de-simion-tavitian-controversatul-muzicolog-si-publicist-matei-socor-presedinte-al-uniunii-compozitorilor-al-radiodifuziunii-si-al-agentiei-agerpres-2839.html

și https://ro.wikipedia.org/wiki/Matei_Socor