1711 – A doua domnie a lui Nicolae Mavrocordat în Moldova

Nicolae Mavrocordat (3 mai 1680 – 14 septembrie 1730) a avut două domnii importante în Moldova și Țara Românească, marcând debutul domniilor fanariote. Prima sa domnie în Moldova a început pe 17 noiembrie 1709 și s-a încheiat pe 23 noiembrie/4 decembrie 1710. După plecarea lui Dimitrie Cantemir, el a reluat domnia în Moldova între 8/19 noiembrie 1711 și decembrie 1715. În Țara Românească, a preluat tronul după Ștefan Cantacuzino în 1716, consolidând influența fanariotă în regiune. A colaborat cu boierii locali, oferind scutiri de impozite preoților și țăranilor și reducând taxele pe vin și oi. În plus, a sprijinit dezvoltarea învățământului în Moldova.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Mavrocordat#/media/Fi%C8%99ier:NicolaeMavrocordat.gif

Născut în Constantinopol pe 3 mai 1680, Nicolae Mavrocordat era fiul lui Alexandru Mavrocordat Exaporitul și al Sultanei Hrisoscoleu, provenind dintr-o familie de seamă a fanarioților. Prin mama sa, era înrudit cu familia domnitoare a Mușatinilor. Fratele său mai mic, Ioan, a domnit și el în Țara Românească între 1716-1719. Educat riguros de către tatăl său, Nicolae a studiat latina și franceza sub îndrumarea unor învățați renumiți, precum iezuitul Jacques Piperi și Aubry de La Motraye.

Nicolae Mavrocordat s-a remarcat prin erudiția sa și cunoașterea limbilor străine. În prima sa domnie în Moldova, a urmărit protejarea țăranilor și a impus măsuri împotriva abuzurilor boierilor. Înlăturat la scurt timp din cauza intrigilor și a nemulțumirilor nobilimii, a revenit la tron în 1711, după exilul lui Dimitrie Cantemir în Rusia.

În 1716, a fost numit domn al Țării Românești, unde relațiile tensionate dintre turci și austrieci au dus la conflicte. A înăbușit partizanatul pro-austriac al unor boieri și l-a exilat pe mitropolitul Antim Ivireanu, care a fost ulterior ucis în Turcia. După capturarea lui de către trupele austriece, a fost dus la Sibiu, iar fratele său Ioan a preluat tronul. După pacea de la Passarowitz în 1718, Nicolae a redevenit domn al Țării Românești, bucurându-se de o domnie stabilă și respectul boierilor.

Nicolae Mavrocordat a avut o contribuție importantă în dezvoltarea culturală a țării. A înființat Mănăstirea Văcărești în apropierea Bucureștiului și a obligat episcopia din Bacău să deschidă o școală grecească și slavonească. A încercat, fără succes, să introducă un sistem de plată a birului mai echitabil pentru țărani. A murit de ciumă la 14 septembrie 1730, fiind înmormântat la Mănăstirea Văcărești.

Nicolae Mavrocordat a fost căsătorit de trei ori:

1. Cu Casandra Cantacuzino (1682-1713), fără copii;
2. Cu Pulcheria Tzouki, cu care a avut șase copii, dintre care:
   • Ioan N. Mavrocordat, domn al Moldovei;
   • Constantin Mavrocordat, domnitor al Țării Românești;
3. Cu Smaranda Stavropoleos, cu care a avut trei copii, printre care Alexandru și Sultana Moruzi.

Scriitor talentat, Nicolae Mavrocordat a lăsat în urmă mai multe lucrări, printre care „Sfaturi”, „Despre datorii”, „Cuvânt împotriva nicotinei” și „Precuvântări la actele patriarhalicești”.

Bibliografie

• T. Dinu (2011), Dimitrie Cantemir și Nicolae Mavrocordat – rivalități politice și literare la inceputul secolului XVIII, București: Editura Humanitas
• Nicolae Mavrocordat, Răgazurile lui Filotheos, text, introducere, note și indice de Jacques Bouchard, traducere din greacă și franceză, note suplimentare și bibliografie de Claudiu Sfirschi-Lăudat, Editura Omonia, 2015.

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Mavrocordat