Nicolae Balotă, eseist și comparatist român

Nicolae Balotă s-a născut pe 26 ianuarie 1925 la Cluj și a fost un eseist și comparatist român. A decedat pe 20 august 2014, la Nisa. A fost membru al Cercului Literar de la Sibiu, în perioada refugiului Universității clujene între 1940-1944. A debutat în revista Cercului și a fost activ politic în cadrul PNȚ. După finalizarea studiilor de Filosofie, a devenit preparator la Institutul de Psihologie al Universității clujene, dar a fost arestat pentru deținerea de materiale subversive. După eliberarea sa în 1949, a fost reîncadrat ca bibliotecar la Institutul de Lingvistică. În această perioadă a început să scrie și să publice, iar în 1998 a publicat un volum memorialistic – Caietul albastru – care combină jurnalul personal cu evocări literare și portrete memorabile.

În 1956, pe 3 ianuarie, Balotă a fost arestat pentru înaltă trădare după ce a trimis un memoriu critic regimului, iar după detenții la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești și Dej, a fost trimis în „colonia scriitorilor” din comuna Lătești, Bărăgan, alături de alți scriitori și intelectuali. După regimul comunist, Balotă a revenit în viața literară și universitară. A devenit suplinitor la București și cercetător la Institutul „G. Călinescu”. A debutat editorial în 1968 cu un volum de studii critice și estetice, iar în 1971 a publicat Lupta cu absurdul, o lucrare de filosofie a culturii. A continuat să publice lucrări de referință despre literatura română și europeană, printre care Urmuz (1970), De la Ion la Ioanide. Prozatori români ai secolului XX (1974), Universul prozei (1976), și Opera lui Tudor Arghezi (1979), considerată și astăzi cea mai importantă lucrare de critică despre acest autor.

Sursa foto: https://ro.wikipedia.org/wiki/Nicolae_Balot%C4%83#/media/Fi%C8%99ier:Nicolae_Balota_1981.jpg

Balotă a abordat diverse teme în lucrările sale, de la studiul literaturii moderne și al avangardismului, până la analiza moralității și a teologiei în cultura premodernă europeană. A scris, de asemenea, despre scriitori maghiari din România și a realizat cercetări comparatistice relevante. A fost profesor invitat la Institutul de Studii Sud-Est Europene din Munchen începând din 1977 și a predat literatură română și comparată în limba germană. În 1981, s-a stabilit în Franța, unde a predat la universități din provincie și a obținut azil politic în 1987, devenind cetățean francez în 1990.

După 1989, a continuat să publice sinteze și studii despre literatura franceză, germană și universală, dar și despre Mihai Eminescu. A fost, de asemenea, un colaborator al posturilor de radio, precum Europa Liberă, iar în această perioadă a fost considerat un „ambasador itinerant”. În ciuda distanței față de România, Balotă a continuat să influențeze literatura și cultura română, iar după moartea sa, la Nisa, rămâne o figură marcantă în domeniul studiilor literare comparate și al eseisticii.

Sursa: https://mnlr.ro/nicolae-balota/