Current track

Title

Artist


Neamț: Bunuri în valoare de aproximativ 60.000 lei, sustrase de la o firmă din Botești. Cinci bărbați au fost reținuți

#Postat de on septembrie 29, 2022

Miercuri 28 septembrie 2022, lucrătorii Secției de Poliție Rurală nr. 3 Săbăoani, au desfășurat un număr de 5 percheziții domiciliare pe raza localităților Cozmești și Pașcani din județul Iași, ocazie cu care au fost depistați 5 bărbați cu vârste cuprinse între 17 și 31 ani și au identificat și recuperat mai multe bunuri care au fost sustrase anterior dintr-o societate comercială, care are sediul pe raza comunei Botești, județul Neamț.

Valoarea prejudiciului produs prin comiterea infracțiunii este de aproximativ 60.000 lei iar pe parcursul cercetărilor s-au recuperat bunuri în valoare de aproximativ 15.000 lei.

Împotriva celor 5 suspecți a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, pe baza de ordonanță de reținere urmând ca astăzi să fie prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă. Sursa: IPJ Neamț.


Opiniile cititorului

Lasa un comentariu

Your email address will not be published. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *